O sentinţă a Curţii europene de la Strasbourg interzice Crucifixele în şcoli. Episcopul italian Vincenzo Paglia comentează: este o iresponsabilitate şi o miopie a înlătura un semn universal de iubire

(RV - 3 noiembrie 2009) O sentinţă a Curţii europene a Drepturilor omului de la Strasbourg a definit prezenţa Crucifixelor în sălile de clasă o violare a drepturilor părinţilor de „a educa fiii după propriile convingeri” şi o violare împotriva „libertăţii de religie a elevilor”.
Curtea s-a pronunţat după recursul, prezentat de o femeie italo-finlandeză, care ceruse îndepărtarea Crucifixului din sălile unui institut italian din Abano Terme, în provincia Padova, frecventat de cei doi fii ai săi. De la Roma, guvernul - care va trebui să plătească femeii o despăgubire de cinci mii de euro pentru pagube morale - şi-a manifestat deja intenţia de a înainta recurs împotriva sentinţei.
 
Pentru un comentariu, redacţia noastră centrală l-a intervievat pe episcopul de Terni-Narni-Amelia mons. Vincenzo Paglia şi preşedinte al Comisiei episcopale pentru Ecumenism şi dialog cu ebraismul în cadrul Conferinţei episcopale italiene:
• Mi se pare că se pleacă de la un presupus care, după opinia mea, este de o slăbiciune umanistă pe lângă cea religioasă cu totul evidentă. Şi pentru că laicitatea nu este absenţă de simboluri religioase, dacă cumva capacitatea de a le primi şi de a le susţine. În faţa golului etic, moral, pe care adesea îl vedea şi în copiii noştri, crezând că li se vine în ajutor, să spunem, ştergând toate, mi se pare cu adevărat miopie, şi pentru că presupune o concepţie a unei culturi care este liberă doar în măsura în care nu are nimic, sau care are doar ceea ce rămâne dezrădăcinat de orice istorie, de orice tradiţie, de orice patrimoniu. Cu atât mai mult cu cât pieţele noastre, străzile noastre sunt arhipline de Crucifixuri. Nu cred că există cineva care să pretindă să distrugă simbolurile religioase în pieţe, pe străzi, la răscruci pentru motivul că lezează libertatea de religie a cuiva. Prefer deci acea civilizaţie mediteraneană care vedea în oraşe, şi avem încă şi azi, prezenţa de simboluri, de semne ale altor religii. Când Paul al VI-lea a întâmpinat o oarecare dificultate când a fost vorba de construirea unei moschei la Roma, a spus: „Este un mare semn de civilizaţie”.

Mons. Paglia, expunerea unui Crucifix într-o încăpere, într-o şcoală publică poate fi considerată o impunere?
• Nu aş vedea aceasta. Cred că marea bătălie pe care noi trebuie să o ducem este că Crucea arată, cum să spun, umilirea de care şi azi atâţia drepţi, atâţia săraci sunt striviţi: este o amintire a ceea ce i se întâmplă omului când dreptatea nu este respectată şi eventual aici apare o valoare de gratuitate, acea gratuitate de care toţi avem nevoie la orice credinţă am aparţine. În acest sens, există o dimensiune şi de încărcătură culturală şi educativă pe care cred că ar fi iresponsabil să voieşti a o şterge.

Faptul că mai înainte au existat alte recursuri la tribunale italiene - refuzate pe motivul că Crucifixul nu era doar un simbol religios, ci simbolul unei identităţi culturale - şi faptul că apoi Europa a acordat spaţiu acestei cereri înseamnă că, în viitor, în contextul mai amplul european vor încete anumite identităţi specifice, care în Italia sunt mai înrădăcinate?
• Crucifixul este, evident, şi un semn al unei identităţi. Dar, după părerea mea, este şi un semn al unei universalităţi de care avem nevoie: adică, al unei iubiri ce nu cunoaşte margini, al unei iubiri care este dispusă să-şi dea viaţa pentru alţii, până şi pentru proprii duşmani. De acesta avem nevoie toţi, iată de ce eu, oarecum, l-aş susţine. Nu sunt de acord cu polemica condusă în acest mod, deoarece, în cele din urmă, problema este toată ideologică şi deloc istorică, concretă şi culturală. Iată, de ce, privind îndeaproape, în Italia problema a fost cu mult depăşită fără să fi creat probleme deosebite.