2009-11-03 19:17:13

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 3 noiembrie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Rugăciunea papei Benedict al XVI-lea luni seară în subsolul bazilicii Sfântul Petru la mormintele predecesorilor săi în aşa-numitele Grote Vaticane.

- Pentru luna noiembrie, Papa cere credincioşilor de orice religie să dialogheze pentru a demonstra că numele lui Dumnezeu este purtător de pace. O face în intenţia misionară propusă membrilor Apostolatului rugăciunii: „Pentru ca toţi credincioşii de diferite religii, cu exemplul de viaţă şi printr-un dialog fratern, să dea o mărturie clară că numele lui Dumnezeu este purtător de pace”. În intenţia generală, se cere ca toţi oamenii din lume, bărbaţi şi femei, mai ales cei care au responsabilitate în domeniul politic şi economic, să se implice mereu în ocrotirea creaţiei.

- În Anul Sacerdotal, Anul Sf. Preoţii: preotul expert în umanitate, expert în cele ale lui Dumnezeu. Experienţa părintelui Ennio Bossù, preot italian”fidei donum” timp peste 30 de ani în Guatemala.

- O sentinţă a Curţii europene de la Strasbourg interzice Crucifixele în şcoli. Episcopul italian de Terni-Amalia- Narni mons. Vincenzo Paglia comentează: o iresponsabilitate şi miopie a înlătura un semn universal de iubire.

- A fost prezentat marţi la Sala de presă a Sfântului Scaun al VI-lea Congres mondial pentru pastorala migranţilor şi refugiaţilor, prevăzut în Vatican de la 9 la 12 noiembrie cu tema: „Un răspuns pastoral la fenomenul migrator în era globalizării, la cinci ani de la Instrucţiunea „Erga migrantes caritas Christi”. Au intervenit la conferinţă mons. Anotonio Maria Vegliò şi arhiepiscopul Agostino Marchetto, preşedintele şi respectiv secretarul Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor.

- Departamentul vatican pentru Evanghelizarea Popoarelor face precizări în legătură cu episcopul chinez mons. Francisc An Shuxin, coadiutor al diecezei de Boading, în provincia Hebei, din China continentală: episcopul nu a primit niciodată de la Roma autorizaţia de a celebra cu un episcop ilegitim şi de a se înscrie în Asociaţia patriotică. Surse mediatice vorbesc despre o scrisoare trimisă episcopului de Sfântul Scaun prin care a autorizat concelebrarea şi exercitat presiuni ca mons. An să iasă din clandestinitate şi să se înscrie în Asociaţia patriotică.

- Anul Sfintei Preoţii. Continuă în bazilica papală Sfânta Maria Maggiore din Roma orele euharistico - mariane promovate de Congregaţia pentru Cler vizînd sfinţirea preoţilor.

- Bucureşti. Într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi la sediul arhiepiscopal, în legătură cu edificiul în construcţie lângă catedrala Sfântul Iosif, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti atrage, din nou, atenţia asupra ilegalităţilor care au permis construcţia autointitulatei clădiri „Cathedral Plaza” şi a campaniei declanşate de investitorii societăţii Millenium Building Development SRL (MDB) împotriva bisericii catolice şi a conducătorului acestei comunităţi religioase: se arată într-un comunicat al Biroului de presă Arhiepiscopiei, publicat marţi.

- Gripa nouă. Atenţie serioasă dar nu alarmă privind răspândirea gripei cu tulpina nouă AH1N1. Se ridică la 67 victimele identificate în Ucraina din cauza acestei patologii care continuă să secere victime în Europa şi în lume.

- Milano. Urările papei Benedict al XVI-lea cu ocazia inaugurării celui de-al 89-lea An academic la Universitatea Catolică din Milano: slujiţi adevărul creştin, a fost îndemnul Pontifului.

- India. Indignare în statul Orissa pentru achitarea asasinilor unui şef hinduist care îi apăra pe creştini.

- Franţa. Deschisă marţi la Lourdes sesiunea plenară de toamnă a Conferinţei Episcopale Franceze: în deschidere, expunerea cardinalului André Vingt-Trois, arhiepiscop de Paris şi preşedinte al episcopatului pe tema crizei economice şi imigraţiei. Un apel către creştini la exercita pe deplin responsabilitatea de cetăţeni în toate domeniile vieţii economice şi politice pentru a construi o societate mai dreaptă şi ieşi astfel în mod definitiv dintr-o criză financiară ale cărei consecinţe tragice se răsfrâng mai ales asupra păturilor mai slabe ale populaţiei.

- China. Peste 1500 de credincioşi din dieceza de Jing Xian au primit 3 noi preoţi, în plină celebrare a Anului Sfintei Preoţii şi la încheierea lunii misionare, luna octombrie.

- Din actualitatea internaţională. Afghanistan. Lupta împotriva corupţiei s-a aflat în centru primului discurs al preşedintelui reales Hamid Karzai. Invitaţie către talibani de a depune armele şi de a participa la procesul de pace. Respinsă de talibani propunerea de dialog avansată de noul preşedinte, definit „o marionetă a Occidentului”.
 
- Miercuri 4 noiembrie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfinţii Nicandru, episcop, martir şi Ermeu, preot, martir, secolul II, precum şi Sfântul Ioaniciu sau Ioanichie cel Mare, cuvios, anul 846; în calendarul roman sau latin Sfântul Carol Borromeu, episcop de Milano, anii 1538 - 1584.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.