Anul Sf. Preoţii: preotul expert în umanitate, expert în cele ale lui Dumnezeu. Experienţa părintelui Ennio Bossù

(RV - 2 noiembrie 2009) Însoţirea unui tânăr în descoperirea propriei vocaţii. În Anul Sfintei Preoţii căutăm să ascultăm mărturiile altor preoţi. Este un schimb public de experienţă ce poate inspira curaj şi oferi sugestii pentru a nu rămâne într-un ambient închis şi poate sclerozat de rutină. Este un mod de a respira în "catolica", în largul Bisericii universale.

 
Astăzi ceva din experienţa părintelui Ennio Bossù, italian, timp de peste 30 de ani preot „Fidei donum” în Guatemala, unde s-a îngrijit de formarea seminariştilor iar în prezent rector al Seminarului Mare din Torino.
• Apostolul Paul vorbea despre paternitate, despre maternitate spirituală. Cred că acest aspect al vieţii paterne în credinţă trebuie să fie trăit pe deplin de fiecare preot. El nu trebuie doar să însoţească credincioşii dar, dacă e posibil, trebuie să fie pentru ei un tată sau o mamă în credinţă, un vârstnic care călăuzeşte paşii persoanelor în a recunoaşte înainte de toate proiectul pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare dintre ei. Acest lucru l-am trăi în prima persoană şi în teritoriu de misiune: chiar dacă credincioşii parohiei erau foarte mulţi căutam, oricum, pentru fiecare din ei, să ştiu numele, să-mi amintesc istoria vieţii lui.

Anii de seminar - a spus Benedict al XVI-lea - sunt „actualizarea momentului în care Isus, după ce i-a chemat pe apostoli şi înainte de a-i trimite să predice, le cere să stea cu el”. Viaţa în seminar este deci trăirea în comuniune cu Cristos şi cu fraţii, un moment de har…
• Experienţa în seminar este experienţa celor 12 cu Isus pentru a avea un raport intim, de prietenie cu Domnul în rugăciunea silenţioasă cu Tatăl, în cateheza mai aprofundată. O experienţă deosebită de viaţă comună - la fel ca cei 12 - în acceptarea şi slujirea reciprocă, în disponibilitatea de a spăla picioarele unii altora pentru a împărtăşi apoi şi compasiunea lui Isus pentru mulţimile obosite şi extenuate ca oi fără păstor.

Experienţa seminarului - a mai spus Papa - oferă oportunitatea de „se deprinde cu Cristos”, a învăţa să-l cunoşti pentru a se lăsa modelat de el, unicul Mare Preot, în alte cuvinte pentru a fi alţi Isus. Ce dificultăţi şi ce bucurii există în a adera zilnic la acest mandat?
• Papa Benedict al XVI-lea a spus anul acesta că în aderarea spunând „da” actului hirotonirii sacerdotale noi preoţii am făcut această renunţare fundamentală la a voi să fim autonomi, la auto-realizare. E nevoie, însă, zi de zi, să îndeplinim acest mare „da” în mulţi mici „da” şi în mici renunţări. Aces „da” al paşilor mici constituie marele „da” şi se va putea realiza - spune Papa - fără amărăciune şi fără compătimire de sine, numai dacă Cristos este cu adevărat în centrul vieţii noastre. Este şi ceea ce noi preoţi formatori, comunitate educatoare, trăim zilnic în viaţa seminarului.

Într-o societate ca cea actuală, din ce în ce mai secularizată, la care misiune e chemat preotul?
• Preotul trebuie să se caracterizeze tot mai mult ca expert în umanitate şi expert în lucrurile lui Dumnezeu, ale Absolutului. Mă gândesc şi că poate exercita o anumită fascinaţie prin prezenţa de mărturisitori şi de persoane cu inima neîmpărţită, cum spunea apostolul Paul, care iubesc fără rezerve şi se dedică complet împărăţiei Domnului.

Vreţi să faceţi o urare preoţilor tineri intraţi de curând în slujirea preoţească, pastorală?
• Cum au spus episcopii italieni în documentul „Formarea preoţilor în Biserica italiană”, pe lângă realitatea misionară activă care se exprimă în slujirea ca preot „fidei donum”, preot diecezan trimis în teritorii de misiune pentru o perioadă de timp, şi pe lângă realitatea misionară în interiorul diecezei şi al parohiilor, există o dimensiune misionară a inimii care se manifestă în deplina disponibilitate de a trudi pentru Evanghelie şi a privilegia întâlnirea cu cei care nu cred sau nu practică credinţa. Este misiunea în casa proprie.

Aici serviciul audio: