2009-10-30 16:59:33

Încheiată la Blaj sesiunea ordinară de toamnă a Sinodului Episcopilor BRU: comunicat de presă


(RV - 30 octombrie 2009) În perioada 27-29 ocotmbrie s-a desfăşurat la Blaj cea de-a unsprezecea sesiune sinodală de la ridicarea Bisericii Greco-Catolice din România la rang de Biserică Arhiepiscopală Majoră. Au participat toţi ierarhii Bisericii Române Unite cu Roma, din ţară şi din diasporă. Bogată agenda de lucru.
Iată textul comunicatului, publicat de situl BRC.ro
BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ
SINODUL  EPISCOPILOR
Secretariatul
Nr. 58 / 30.10.2009
COMUNICAT DE PRESĂ
În perioada 27-29 Octombrie a.c. s-au desfăşurat la Blaj, Sediul Arhiepiscopului Major, lucrările sesiunii ordinare de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, aceasta fiind cea de-a unsprezecea sesiune sinodală de la ridicarea Bisericii Greco-Catolice din România la rang de Biserică Arhiepiscopală Majoră.

La lucrările desfăşurate în Biblioteca Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Blaj, au participat toi membrii Sfântului Sinod, astfel: Preafericirea Sa Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică; Preasfinţia Sa Virgil Bercea, episcop eparhial de Oradea; Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, episcop eparhial de Cluj-Gherla; Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, episcop eparhial de Lugoj; Preasfinţia Sa Ioan Şişeştean, episcop eparhial de Maramureş; Preasfinţia Sa John Michael Botean, Episcop eparhial de St. George în Canton, Ohio (SUA); Preasfinţia Sa Mihai Frăţilă, episcop auxiliar de Alba Iulia şi Făgăraş, vicar al Bucureştilor; Preasfinţia Sa Vasile Bizău, episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore. Lucrările Sfântului Sinod s-au desfăşurat sub preşedinţia Preafericitului Părinte arhiepiscop major Lucian.

Desfăşurarea lucrărilor Sinodului au fost precedate de celebrarea unui Te Deum Laudamus în Catedrala Arhiepiscopală ”Sfânta Treime”, în cuvântarea sa PS Vasile, episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore, încredinţând lucrările grijii Preasfintei Fecioare Maria.

Pe ordinea de zi s-au regăsit teme de actualitate ale vieţii şi activităţii bisericeşti din ţară şi străinătate. S-a prezentat un raport asupra recentei întruniri a preoţilor din Occident (Bologna, 12-14 octombrie 2009), întâlnire desfăşurată sub preşedinţia PS Virgil, secretar al Sinodului şi responsabil sinodal cu diaspora, şi s-au discutat teme referitoare la organizarea comunităţilor din Europa Occidentală dar şi a celor din Canada sau SUA, precum şi teme de organizare a vieţii liturgice. Au fost analizate unele aspecte propuse din partea Comisiei Sinodale Liturgice, ca urmare a acestor propuneri, Sinodul Episcopilor stabilind norme liturgice asupra folosirii coerente a cărţilor liturgice,  indicând care sunt variantele oficiale ale acestora pentru uz liturgic public, conform normelor de drept.

Referitor la componenţa şi preşedinţia Comisiilor Sinodale, Sfântul Sinod a decis cooptarea unor noi membri experţi în unele Comisii, şi încredinţarea preşedinţiei unora dintre acestea la noi Episcopi: astfel, Preasfinţia Sa Florentin este noul preşedinte al Comisiei Sinodale Teologico-Istorică, iar PS Mihai, episcop auxiliar de Bucureşti, noul Preşedinte al Comisiei Sinodale Liturgice.

Raporturi cu celelalte Biserici au fost şi ele analizate, fiind considerate atât în realitatea lor naţională cât şi în cea internaţională: prezentarea PS Florentin, ca participant la cea de-a 11 sesiune plenară a Comisiei internaţionale de dialog teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, desfăşurat la Pafos, în Cipru, între 16-23 octombrie a.c., fiind considerată exemplară pentru dorinţa sinceră de unitate între creştini.

Sinodul Episcopilor a mai analizat raportul financiar al Curiei Arhiepiscopale Majore, prezentat de Econom Pr. Dr. Ioan Mitrofan, şi raportul de activitate al Romanian Greek-Catholic Association, prezentat de Preşedintele acesteia, Pr. Cristian Terheş, dar şi un raport/solicitare a Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi (AGRU). S-a analizat de asemenea situaţia concretă a Fondului „Basil Marchiş”, a propunerii Pr. Mihail Moisin (SUA), şi a unui proiect de statut pentru Tribunalul Sinodului Episcopilor. S-a mai luat în considerare şi tema monahismului în Biserica Greco-Catolică din România, cu referinţe particulare la Ordinul Sfântului Vasile cel Mare.

Cauza de Beatificare a Episcopilor martiri, morţi în închisorile regimului comunist, a fost şi ea tratată. Procesul de beatificare, ajuns deja în ultima sa fază, cea romană, va fi oficial deschis la Roma, în data de 7 noiembrie 2009. Martirii greco-catolici, decedaţi în închisori ca urmare a prigoanei comuniste începută în anul 1948, au fost comemoraţi atât în cadrul celebrărilor liturgice din Catedrala Arhiepiscopală, cât şi într-un particular moment de rugăciune dinaintea concluzionări lucrărilor sinodale, comemorându-se astfel împlinirea a 61 de ani de la arestarea, din noaptea de 28/29 octombrie 1984, a întregii Ierarhii greco-catolice.

S-a stabilit statutar data de desfăşurare a următoarei sesiuni ordinare a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică:  1-3 iunie 2010, la Blaj, sediul Arhiepiscopului Major.

                                                           Notar al Sinodului Episcopilor
                                                           Pr. William A. Bleiziffe







All the contents on this site are copyrighted ©.