2009-10-16 14:36:22

Primiţi de Papa: Prinţul Albert al II-lea de Monaco şi primul ministru ucrainean, D.na Yulia Vladimirovna Timoşenko; alte audienţe şi numiri


(RV - 16 octombrie 2009) Papa Benedict al XVI-lea l-a primit vineri, în Vatican, pe Prinţul Albert al II-lea de Monaco şi suita: informează Sala de presă a Sfântului Scaun. Imediat după aceea, prinţul s-a întâlnit cu cardinalul Tarcisio Bertone, Secretar de Stat, însoţit de arhiepiscopul Dominique Mamberti, Secretar pentru Raporturile cu Statele.

În cursul colocviilor, după ce au fost evocate unele chestiuni de actualitate internaţională, precum dezvoltarea integrală a popoarelor şi protecţia resurselor naturale şi a ambientului, s-au trecut în revistă unele teme de interes comun, ca importanţa unei temeinice formări culturale şi morale a tinerelor generaţii şi apărarea vieţii în toate fazele ei.

Sala vaticană de presă mai informează că vineri dimineaţă Benedict al XVI-lea a primit-o în audienţă pe D.na Yulia Vladimirovna Timoşenko, prim ministru al Ucrainei, împreună cu membrii delegaţiei. Succcesiv, D.na Timoşenko l-a întâlnit pe cardinalul Tarcisio Bertone, Secretar de Stat, şi pe arhiepiscopul Dominique Mamberti, Secretar pentru Raportutile cu Statele.

În cursul convorbirilor au fost abordate teme legate de promovarea păcii şi colaborarea internaţională, mai ales în cadrul european. Apoi, s-a subliniat contribuţia pe care Biserica catolică, de ambele rituri, o oferă societăţii ucrainene, mai ales în domeniul educativ şi al răspândirii valorilor umane şi creştine.

În afară de aceasta, au fost analizate împreună chestiuni de interes comun în raporturile dintre autorităţile civile şi cele religioase, exprimând urarea care recenta evoluţie pozitivă să ajute la rezolvarea chestiunilor încă deschise.

Tot vineri dimineaţă, Papa a primit în audienţe succesive pe cardinalul Ivan Dias, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, şi pe mons. Angelo Becciu, arhiepiscop titular de Roselle, nunţiu apostolic în Cuba.

Sfântul Părinte a numit episcop de Radom, în Polonia, pe mons. Henryk Marian Tomasik, până în prezent episcop titular de Fornos minore şi auxiliar de Siedlce.

De asemenea, Papa a numit membru al Consiliului Pontifical pentru lucrătorii sanitari pe părintele Felice Ruffini, M.I.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.