2009-10-15 14:46:42

Pe 26 octombrie, în Vatican prima întâlnire cu Fraternitatea Sfântulu Pius al X-lea


(RV - 15 octombrie 2009) Luni 26 octombrie, în cursul dimineţii, va avea loc prima întâlnire a colocviilor prevăzute cu Fraternitatea Sfântul Pius al X-lea. A făcut cunoscut directorul Sălii vaticane de presă, părintele Federico Lombardi.
 
Vor participa, din partea Comisiei „Ecclesia Dei”, pe lângă secretarul Comisiei, mons. Guido Pozzo, secretarul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, mons. Luis F. Ladaria Ferrer, şi experţii deja numiţi: părintele Charles Morerod, secretar al Comisiei teologice internaţionale, consultant al Congregaţiei prentu Doctrina Credinţei, mons. Fernando Ocáriz, vicar general al Prelaturii Opus Dei, şi părintele Karl Josef Becker, ambii consultanţi ai Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

Întâlnirea va avea loc în Palatul Sfântului Oficiu. Conţinutul conversaţiilor, care vor privi chestiunile doctrinare deschise, vor rămâne strict rezervate. La terminarea întâlnirii va fi emis un comunicat.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.