De la Sinodul pentru Africa apel pentru abolirea pedepsei cu moartea şi denunţarea
loviturilor de Stat "silenţioase"
(RV - 12 octombrie 2009) Loviturile de Stat „silenţioase”
şi exigenţa unei „bune guvernări” au dominat luni dimineaţă,
a XI-a Congregaţie generală, a celui de-al doilea Sinod al Episcopilor pentru
Africa în curs în Vatican pe temele reconcilierii, dreptăţii şi păcii.
În prezenţa lui Benedict al XVI-lea Părinţii sinodali au reflectat şi asupra temelor
migraţiei interne şi raporturilor cu religiile tradiţionale africane. În închiderea
lucrărilor de dimineaţă, în aula sinodală a fost repetat apelul pentru abolirea totală
a pedepsei cu moartea.
Un apel fără echivoc pentru abolirea, totală şi universală,
a pedepsei capitale, lansat în plen amintind că glasul Bisericii este cât se poate
de necesar în faţa unor crime precum tratamentul brutal al prizonierilor de război,
uciderea de civili în conflicte interne, recrutarea copiilor soldat. Calea reconcilierii,
afirmă Părinţii sinodali, trece prin respingerea unor asemenea violenţe deoarece războiul
nu este o justificare pentru crimele împotriva umanităţii.
Plecând apoi de
la cazul Africii de Sud, vorbitorii s-au referit la loviturile de Stat „silenţioase”,
comise de partide alese poate legal de popor, dar care apoi nu îi ascultă vocea, se
identifică total cu Statul, nu vor o alternanţă democratică la putere. De aceea, a
fost reafirmată nevoia urgentă a unor reforme pentru un sistem echitabil de dreptate,
deoarece „buna guvernare” nu este doar o prioritate, ci o necesitate.
În acest
domeniu, Biserica are dreptul de a-şi face auzită propria voce: nu este vorba de ingerinţă
în domeniul politic, au spus episcopii, deoarece Biserica vorbeşte în apărarea drepturilor
oamenilor, fii ai lui Dumnezeu. Păstorii nu vor să ia locul economiştilor sau al politicienilor,
ci doar să-i ajute pe toţi credincioşii să trăiască o viaţă mai autentic creştină.
În
continuare, Sinodul pentru Africa a privit la migraţiile interne care implică cel
puţin 40 de milioane de persoane şi urează ca toate Conferinţele episcopale africane
să se înzestreze cu o pastorală pentru mobilitate umană, implicând şi pe cine a emigrat
în străinătate, a găsit un loc de muncă iar acum poate ajuta propria ţară de origine.
Centrală s-a dovedit şi atenţia faţă de religiile tradiţionale africane, care constituie
matricea pentru a forja o cultură de reconciliere.
Apoi, de la Părinţii sinodali
au venit unele sugestii: instituirea unui fond de solidaritate, diecezan, regional
şi continental, administrat de Caritas, care să ajute Africa să nu mai depindă de
ajutoarele din Occident; crearea de Facultăţi universitare pentru pace şi reconciliere;
promovarea devoţiunii Divinei Milostiviri care poate favoriza dialogul cu Islamul.
Şi
mai departe: prelaţii africani cer o reflecţie atentă asupra fenomenului dramatic
al vrăjitoriei, datorită căruia multe persoane sunt discriminate, izolate, victime
de violenţe întrucât acuzate de presupuse puteri supranaturale. Atenţie se cere şi
pentru tineri încât printr-o mai mare răspândire a Doctrinei sociale a Bisericii să
înveţe să lucreze pentru pace. Planurile pastorale, apoi, ar trebui să rezerve un
loc mai important sacramentului Reconcilierii.
Apoi, s-au referit la spaţiul
recunoscut femeilor şi copiilor: pentru primele s-a cerut o mai mare implicare în
Comisiile „Dreptate şi Pace”, în timp ce pentru copii, mai ales pentru orfanii de
război, s-a solicitat o primire tot mai mare în toate structurile bisericeşti, deoarece
prea adesea cei mici nu au altceva decât să se refere la Biserică chemând-o „Mamă”.
În
fine, Părinţii sinodali privind înainte au sugerat ca Adunarea specială pentru Africa
să se concentreze asupra formării preoţilor întrucât viitorul acestui continent depinde
şi de ei.