2009-10-10 19:06:19

Sâmbătă: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 10 octombrie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea şi-a exprimat "durerea împreună cu apropierea sa intensă şi plină de afecţiune" faţă de rudele victimelor provocate de alunecările de teren din Sicilia. În urma inundaţiilor din noaptea de 1 octombrie, şi-au pierdut viaţa 28 de persoane, printre care şi o româncă, iar alte cinci au fost date dispărute. După slujba de înmormântare celebrată sâmbătă în catedrala catolică din Messina, premierul italian a dat asigurări că se va ocupa personal de repatrierea trupului neînsufleţit al Monicăi Bălăşcuţă, 48 de ani, mamă a patru copii, din Petreşti, jud. Alba.

- Cu a zecea congregaţie generală, s-a încheiat sâmbătă în Vatican prima săptămână de lucrări a celei de a doua Adunări Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor, pe tema reconcilierii, dreptăţii şi păcii. Subliniate, în intervenţiile de sâmbătă, rolul primar al familiei ca instrument de pace, apărarea demnităţii femeii şi respectarea drepturilor emigranţilor. Seara, la ora 18.00, Părinţii Sinodali s-au reunit în aula Paul al VI-lea pentru a participa la rugăciunea rozariului "Cu Africa şi pentru Africa", condusă de Benedict al XVI-lea împreună cu studenţii universităţilor din Roma. În legătură directă prin satelit, s-au alăturat la rugăciunea mariană şi studenţi din nouă ţări africane: Egipt, Kenia, Sudan, Madagascar, Republica Africa de Sud, Nigeria, Republica Dem. Congo, Mozambic şi Burkina Faso.

- Papa Benedict al XVI-lea proclamă duminică cinci noi Sfinţi între care Damian de Veuster, apostolul leproşilor, în insula Molokai din Hawaii: mesaj al preşedintelui american Barack Obama, născut la Honolulu.

- Africa, Orientul Mijlociu şi criza economică s-au aflat între temele principale în audienţele Papei cu familia regală a Belgiei şi premierul francez, care duminică participă la ceremonia canonizării noilor Sfinţi.

- Sfântul Părinte a numit membri ordinari al Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale pe profesorii Francis S. Collins, director al Institutelor Naţionale de Sănătate, din Bethesda, SUA, şi Edward M. De Robertis, profesor de Chimie biologică la Institutul de Medicină Howard Hughes al Universităţii California din Los Angeles, SUA.

- "Forţele internaţionale de menţinere a păcii din Darfur nu au nicio pace de menţinut": este denunţul lui Rudolf Adada, fost şef al Misiunii de pace în Darfur (UNAMID) înfiinţată de Naţiunile Unite şi Uniunea Africană, intervenind în prezenţa Papei în Aula Sinodală în calitate de invitat special la a doua Adunare Specială pentru Africa a Sinodului Episcopilor. Cu 200 de mii de militari, 6 mii de poliţişti şi tot atâţia civili, Unamid este cea mai mare misiune de pace din lume, dar cu toate acestea, după şase de activitate nu se întrevede un acord de pace. "Pentru regiunea sudaneză Darfur, a afirmat Adada, nu este posibilă o soluţie militară ci numai un acord politic".

- Tot la adunarea pentru Africa a Sinodului Episcopilor a fost lansată propunerea de a numi un reprezentant permanent al Sf. Scaun pe lângă Uniunea Africană, care să participe la reuniuni şi să întreţină contactul cu membrii organizaţiei continentale. Iniţiativa a fost prezentată de arhiepiscopul de Adis Abeba, mons. Berhaneyesus Demerew Souraphiel, preşedinte al Conferinţei Episcopale Etiopiene.

- "Demnitatea Africii uitate": este editorialul pr. Federico Lombardi la rubrica "Octava Dies", pentru o lectură a primelor zile de lucrări sinodale pentru Africa. Mesajul lui Cristos este prezent în Africa încă din timpurile apostolice, nu este un reziduu colonial, afirmă pr. Lombardi, care invită la a spune tot adevărul despre Africa, cu respct şi iubire.

- Acord istoric între Turcia şi Armenia pentru începutul stabilirii de relaţii diplomatice. Sâmbătă la Zürich semnare istorică a acordului pentru începutul stabilirii de relaţii diplomatice şi comerciale între Turcia şi Armenia. Înţelegerea, obţinută prin medierea Elveţiei, reprezintă un punct de plecare decisiv pentru rezolvarea contrastelor asupra chestiunii genocidului armean din 1915 - cum denunţă autorităţile de la Erevan - comis de miliţiile otomane şi pe care Turcia îl neagă, şi disputa asupra regiunii Nagorno-Karabakh

- "Cultura nu este un lux rezervat ţărilor dezvoltate pentru că există cultură oriunde omul se întreabă cu privire la adevăr": afirmă mons. Francesco Follo, observatorul Sf. Scaun la UNESCO, intervenind zilele trecute la adunarea organismului internaţional cu o conferinţă pe tema "Cultura, adevărul şi Statul". "Răspunsul la întrebarea 'ce este omul', a subliniat mons. Follo, trebuie să traverseze toate barierele culturale fără a le ignora pentru a căuta şi găsi adevărul". "O cultură care nu respectă adevărul fiinţei umane în totalitatea parcursului său istoric, de la concepere la moartea naturală, nu se poate spună că este nobilă", pentru că, după cum se exprima Benedict al XVI-lea, "omul este întotdeauna mai mult decât ceea ce se vede sau poate fi cunoscut prin intermediul experienţei".

- "Cristos nu este indiferent la suferinţele noastre": subliniază arhiep. Zygmunt Zimowski, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii într-o scrisoare prilejuită de Anul Sfintei Preoţii. Scrisoarea arhiepiscopului este adresată în mod special celor bolnavi şi celor care le oferă asistenţă medicală şi spirituală. Mons. Zimowski subliniază că Biserica are nevoie de rugăciunea celor bolnavi şi cere o "rugăciune specială pentru preoţii bolnavi", care resimt "apăsarea suferinţei împreună cu tăria harului mântuitor".

- A fost marcată sâmbătă a şaptea ediţie a Zilei mondiale împotriva pedepsei cu moartea, iniţiativă promovată de Amnesty International şi de alte organizaţii aboliţioniste. Încurajând dezbateri şi întâlniri tematice în şcoli, anul acesta accentul a fost pus pe parcursul educativ al tinerilor orientat spre abolirea pedepsei capitale.

- Se desfăşoară în zilele de 10 şi11 octombrie la Cluj-Napoca, Centrul Manresa (Str. Tudor Arghezi nr. 2, Cluj-Napoca), simpozionul cu titlul „Biserică Familie Viaţă”, organizat de ILCE din Italia, Institutul lombard pentru formarea culturală europeană în colaborare cu Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla, Asociaţia Spes Peregrinorum şi sub binecuvântarea Comisiei Sinodale Pastorale a Bisericii Române Unite cu Roma. Întâlnirea are ca scop sprijinirea comunicării dintre structurile care se ocupă de promovarea valorilor creştine şi elaborarea unei strategii comune de promovare şi susţinere a vieţii, în cadrul Bisericii Române Greco-Catolice. Tematica cuprinde: poziţia Bisericii faţă de avort; promovarea şi susţinerea vieţii în spirit creştin; moralitate; etică; cultură; mobilizarea în teritoriu; rolul familiei creştine în societate.

- Roma. Mesaj al lui Benedict al XVI-lea către organizaţia Caritas a diecezei de Roma la împlinirea a 30 de ani de activitate.

- Polonia. De la Gdansk unde sunt în curs Zilele Sociale pentru Europa un mesaj către Papa pe tema solidarităţii din partea celor 500 de delegaţi transmis de episcopul de Rotterdam şi preşedinte al COMECE, mons. Adrian van Luyn.

- Cuba. Încheiate în Casa sacerdotală „Ioan Maria Vianney” din Havana lucrările întâlnirii naţionale cubaneze a coordonatorilor pentru pastorala diecezană.

- Austria. E nevoie de un mai mare curaj în vestirea Evangheliei şi p mai mare încredere în lucrarea lui Dumnezeu în lume: a spus cardinalul Christoph Schönborn, întors la Viena de la cursul internaţional de Exerciţii spirituale încheiat în data de 3 octombrie la Ars, în Franţa.

- Roma. Deschis sâmbătă la Universitatea Pontificală Urbaniană al XIII-lea Congres internaţional promovat de Institutl internaţional de cercetare asupra Chipului lui Cristos pe tema „Faţa creaturilor după chipul şi asemănarea lui Cristos“.

- Orientul Mijlociu. Într-un climat de tensiune şi neîncredere continuă misiunea trimisului special american, George Mitchell, pentru a încerca reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene. Dar obstacolul principal continuă să rămână chestiunea expansiunii coloniilor israeliene în Cisiordania şi la Ierusalim.

- Din actualitatea internaţională. Pakistan: a doua zi după atentatul sângeros de la Peshawar, şase soldaţi au fost ucişi în urma unui atac la o cazarmă din Rawalpindi; Islamabadul a anunţat o nouă ofensivă împotriva talibanilor din sudul ţării. Polonia: preşedintele Lech Kaczynski a încheiat sâmbătă procedura de ratificare a Tratatului de la Lisabona. După aprobarea Tratatului în Irlanda, R. Cehă a rămas singurul stat membru UE care nu a încheiat încă ratificarea.

- Duminică 11 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român, Duminica a 21-a după Rusalii - A Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea - Pilda semănătorului, şi Sfântul Filip, unul din cei şapte diaconi şi Sfântul Teofan Mărturisitorul, episcop, cuvios, imnograf, anul 845; în calendarul roman sau latin Duminica a XXVIII-a din Timpul liturgic ordinar şi Fericitul Ioan al XXIII-lea, papă între anii 1958-1963; Sfântul Alexandru Sauli, episcop de Pavia, provenind din rândul călugărilor barnabiţi, Italia, anii 1534-1592.








All the contents on this site are copyrighted ©.