2009-10-09 19:32:11

Vineri: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 9 octombrie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- "Niciodată să nu mai fie Ziduri, războaie şi Holocaust! Libertatea şi pacea la care omenirea aspiră sunt roadele unei civilizaţii bazată pe respect şi nu pe ura semănată de evenimentele tragice din secolul trecut": sunt cuvintele papei Benedict al XVI-lea la concertul oferit joi seară la Roma de Orchestra Interregională de Tineret, din Germania, în amintirea izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial. Manifestarea a fost organizată la iniţiativa Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi a Comisiei Sfântului Scaun pentru Raporturile Religioase cu Ebraismul.

 
- Continuă în Vatican lucrările Sinodului episcopilor pentru Africa: tradiţie, evanghelizare, mai mult spaţiu pentru femei. Arhiepiscopul de Accra în Ghana: vorbeşte de provocarea constituită de secte care au succes în rândul tinerilor iar Africa este tânără: 65% din populaţie are sub 35 de ani.

- Papa conduce sâmbătă 10 octombrie începând de la ora 18 împreună cu Părinţii sinodali în Aula Paul al VI-lea din Vatican recitarea specială a rugăciunii Rozariului „cu Africa şi pentru Africa”, animată de tinerii universitari din Roma. Se vor uni la rugăciune prin stabilirea legăturii directe via satelit, studenţii unor ţări africane din oraşele Cairo, Nairobi, Khartoum, Johannesburg, Onitsha, Kinshasa, Ouagadougou, precum şi legătura cu Maputo în Mozambic.

- Părintele Damian, apostolul leproşilor de pe insula Molokai, va fi înălţat duminică la cinstea altarelor de papa Benedict al XVI-lea, alături de alţi patru noi sfinţi. Itinerariul geografic şi spiritual, parcurs din Belgia in Hawaii de pr. Damian De Veuster pentru a trăi ca misionar, în reflecţia oferită de postulatorul cauzei de canonizare.

- Chiar şi într-un an de criză economică, precum 2008, cheltuielile militare au crescut cu 4%: este denunţul arhiepiscopului Celestino Migliore, intervenind miercuri, în contextul celei de a 64-a Adunări Generale a Naţiunilor Unite, care a îndemnat Comunitatea Internaţională să răspundă la aşteptările tuturor popoarelor pentru o lume în sfârşit liberă de arme. În aceeaşi zi, observatorul permanent al Sf. Scaun la ONU a ţinut un discurs la Palatul de Sticlă cu privire la prevenţia, reducerea şi suprimarea folosirii ilicite a drogurilor.

- Biserica plânge moartea episcopului chinez Lin Xili, decedat duminică 4 octombrie, la vârsta de 91 de ani: era un martor al adevărului care în slăbiciunea sa trezea teama celor puternici.

- Libertatea de religie „implică tutelarea dreptului fiecăruia de a alege, profesa şi răspândi, individual sau colectiv, un crez după propria conştiinţă…cu îndatorirea corespunzătoare a Statelor de a tutela acest drept fundamental al omului printr-un corect sistem legal. Tutelarea libertăţii de religie prin norme adecvate, solicitată de arhiepiscopul Silvano Tomasi, observatorul permanent al Sfântului Scaun la ONU intervenind recent la cea de-a XII-a sesiune ordinară a Consiliului drepturilor omului de la Geneva.

- Vineri dimineaţă la Oslo, premiul Nobel pentru pace 2009 a fost acordat preşedintelui Statelor Unite ale Americii Barack Obama cu următoarea motivaţie: pentru "eforturile extraordinare de consolidare a diplomaţiei internaţionale şi a cooperării între popoare". O alegere salutată „cu aprecieri în Vatican în lumina angajări demonstrate de preşedinte pentru promovarea păcii la nivel internaţional şi în particular chiar recent în favoarea dezarmării nucleare”: a afirmat părintele Federico Lombardi, directorul Sălii vaticane de presă. „O lume fără arme nucleare”, pentru „un nou climat în relaţiile internaţionale” şi în „provocarea în cazul schimbărilor climatice”. Premiul îi va fi consemnat la Oslo pe 10 decembrie şi înseamnă o medalie de aur, o diplomă şi un cec de un milion de euro.

- Gndansk. A doua zi, vineri, în Polonia, a Zilelor sociale catolice pentru Europa” care se desfăşoară de joi până duminică sub auspiciile COECE, Comisia Episcopatelor Catolice al Europei pe tema „Solidaritate - Provocare pentru Europa". "Solidaritatea este cea mai bună cură pentru actuala criză economico-financiară şi antidotul oricărei crize viitoare”: a spus joi în deschidere, cardinalul Dionigi Tettamanzi, arhiepiscop de Milano.

- Samoa. Joi pe stadionul din Apia, funeralii de Stat pentru cele 143 de victime ale recentului tsunami provocat de cutremurul de pământ din Pacific.

- Honduras. Este urgentă o soluţie justă, paşnică şi concordată” scriu episcopii Conferinţei episcopale într-o declaraţie publicată joi la terminarea unei reuniuni plenare, dedicată analizării situaţiei grave şi delicate din ţară, care în faza ei cea mai acută şi conflictuală se prelungeşte din 28 iunie, ziua în care a fost depus preşedintele Manuel Zelaya.

- Grecia. În Parlamentul de la Atena al doilea deputat catolic în o sută de ani de istorie. Între parlamentarii aleşi în rândurile partidului învingător Pasok, la 4 octombrie, se află şi Georgios Papamanolis, 53 de ani din insula Syros. Prezenţa sa în Parlament, un semn pentru catolicii greci - afirmă preşedintele episcopilor catolici greci mons. Frangiskos Papamanolis - va fi şi în mod cert o voce pentru toţi”.

- Roma şi Santiago de Compostela unite pentru Anul Sfânt Compostelan. Sâmbătă 9 octombrie, în aula della Conciliazione din sediul Vicariatului de Roma, este prevăzută semnarea unui protocol privind „Colaborarea pentru promovarea Drumului de la Santiago de Compostela şi Căile pelerinilor spre Roma în Anul Sfânt Compostelan 2010. O iniţiativă a Operei Romane Pelerinaje.

- Roma. "Dialogul între religii nu este un element opţional, ci o exigenţă de nerenunţat, un adevărat act religios": au afirmat participanţii la al doilea congres mondial al călugărilor oblaţi benedictini, în curs de desfăşurare la Roma. Zilele de reculegere şi reflecţie se vor încheia cu procesiunea de la celebra "Grădină de trandafiri", trecând prin bazilica Sfânta Sabina pentru a sosi la abaţia benedictină Sfântul Anselm de pe colina Aventin. Participă 210 călugări oblaţi benedictini din 37 de ţări de pe toate continentele, care au invitat reprezentanţi de religie ebraică, musulmană, budistă şi hinduistă. Referindu-se la tema zilei de miercuri, "Provocările religioase de astăzi", călugării celor cinci religii au subliniat necesitatea unei identităţi religioase puternice, dar deschise la dialog şi la căutarea adevărului.

- Italia. Este în creştere semnificativă, numărul cititorilor de texte religioase, concomitent cu producţia de carte religioasă. În ajunul Târgului de carte de la Frankfurt, în Germania, datele oferite de Uniunea Editorilor şi Librarilor Catolici din Italia, arată că numărul cititorilor, comparativ cu anul 2000, a crescut în 2007 cu 350.000, iar în 2008 s-au vândut 9,7 milioane de exemplare a circa 4.120 de titluri, reprezentând 9,7% din totalul producţiei de carte în Peninsulă. În scădere, în schimb, numărul librăriilor: de la 285 din anul 2002, la 240 în 2009.

- Roma. Cartea "Muntele lui Dumnezeu", scrisă de Armando Santarelli după o călătorie la Muntele Athos, va fi prezentată sâmbătă la Accademia di Romania, cu intervenţiile lui Marco Testi, critic literar la cotidianul Sf. Scaun L'Osservatore Romano, a jurnalistului RAI Carlo Sacchettoni şi a directorului academiei, prof. Mihai Bărbulescu. Autorul este de mai mult timp membru asociaţiei culturale "Împreună pentru Athos".

- Roma. În ediţia de vineri, agenţia Fides anunţă că directorul Luca De Mata a renunţat la conducere pentru limită de vârstă. Profesorului Luca De Mata i-au fost adresat expresiile de gratitudine din partea Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor şi a întregului personal al agenţiei Fides, pentru serviciul adus Bisericii şi Evangheliei cu pasiune şi competenţă.

- Din actualitatea internaţională. Pakistan: cel puţin 42 de victime şi peste o sută de răniţi, în urma exploziei unui automobil capcană în bazarul din Peshawar. Ierusalim: mii de agenţi ai forţelor de ordine israeliene, dislocaţi pe explanada moscheilor; stare de alertă şi în Cisiordania şi oraşele israeliene cu populaţie mixtă, după ce Mişcarea Islamică din Israel a decretat vineri zi de mobilizare generală în apărarea moscheii Al-Aqsa de atacurile extremiştilor evrei. Armenia: în ajunul semnării unui protocol istoric cu Turcia, liderii de la Erevan au anunţat vineri recunoaşterea graniţelor moştenite de la Uniunea Sovietică în 1991.
 
- Sâmbătă 10 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Eulampiu şi sora lui Eulampia, martiri, secolul III, prezenţi şi în martirologiul roman; în calendarul roman sau latin Sfântul Francisc Borgia, preot, Spania, anii 1510 - 1572 şi Sfântul Daniel Comboni, episcop misionar, născut în localitatea Limone del Garda în provincia Brescia, Italia la 15 martie 1831 - moare la Khartoum în Sudan, la 10 octombrie 1881. A înfiinţat Institutul pentru Misiuni Africane.








All the contents on this site are copyrighted ©.