2009-10-09 17:31:59

Părintele Damian, apostolul leproşilor de pe insula Molokai, va fi înălţat duminică la cinstea altarelor


RV 09 oct 2009. Din Belgia în Hawaii: este traseul geografic şi spiritual, parcurs pentru a trăi ca misionar, al pr. Damian De Veuster, călugăr din congregaţia "Preasfintelor Inimi a lui Isus şi a Mariei", care va fi ridicat în rândul sfinţilor duminica viitoare de Benedict al XVI-lea în cadrul ceremoniei de canonizare în faţa Bazilicii Sfântul Petru.

Pr. Damian s-a născut la jumătatea secolului XIX iar în 1873 s-a oferit ca voluntar pentru asistenţa leproşilor care erau deportaţi pe insula-leprozar Molokai din arhipelagul Hawaii. A fost preot dar şi medic, făcând tot posibilul pentru a îngriji bolnavii, ajungând chiar să experimenteze el mai întâi noi medicamente atunci când s-a molipsit de lepră. A murit în 1889, la vârsta de 48 de ani. A fost beatificat la Bruxelles de Ioan Paul al II-lea în 1995 iar zece ani mai târziu, postul public de radio flamand l-a ales drept cel mai mare belgian din toate timpurile. La microfonul redacţiei centrale, pr. Alfred Bell, postulatorul cauzei de canonizare a confratelui său:
• "Atunci când Damian a spus 'da', el a continuat această misiune pînă la capăt. Episcopului care căuta preoţi pentru îngrijirea sărmanilor leproşi, el i-a răspuns: 'Vreau să merg eu'. A mers în Hawaii şi a rămas acolo pînă la moarte. În ultimii 14 ani de viaţă a rămas complet singur, dar a făcut la fel ca Isus Cristos care spune 'nu este dragoste mai mare decât să-ţi dai viaţa pentru cei pe care îi iubeşti'. Pr. Damian şi-a dat viaţa în sensul adevărat al cuvântului".

Ce exemplu lasă viitorul sfânt creştinilor de astăzi?
• "Guvernul din Hawaii a dus bolnavii de lepră pe o insulă foarte mică, pentru ca societatea să nu mai aibă această problemă. Părintele Damian de Veuster a schimbat aceşti oameni abandonaţi într-o adevărată comunitate. Le-a dat speranţă. El era un misionar activ, care a lucrat în orice domeniu pentru a îngriji leproşii. De exemplu, cu cei mai în putere, a construit un spital în timp ce cu alţi bolnavi a organizat un cor cu instrumente. A făcut orice pentru a-i ajuta. S-ar putea spune că astăzi el este un model pentru formatorii comunităţilor. Într-un timp în care toţi sunt egoişti şi se gândesc numai la sine, el a dat exemplu pentru modul în care există posibilităţi de împărtăşire a bunurilor, şi aceasta chiar într-o comunitate ce se afla în condiţii atât de grele. Părintele Damian este şi un exemplu pentru cei care nu au voce în societate. Leproşii nu contau nimic în societatea din Hawaii, dar el le spunea: 'voi sunteţi importanţi, în ochii lui Dumnezeu sunteţi ca nişte perle preţioase'. Pentru cei mulţi care nu au voce în diferite domenii ale vieţii, pr. Damian este şi un om de speranţă".

Ce mesaj ajunge la omul de astăzi din partea pr. Damian?
• "Damian spunea: 'Eu plec şi nu mă mai întorc'. Aceasta nu înseamnă că nu a mai avut probleme, dar în lumina acestor cuvinte, fiecare ar trebui să se gândească dacă ceea ce face este bine sau nu. Damian a dat multora un exemplu de schimbare a vieţii. Noi nu avem la îndemână doar calea economică şi profesională, dar şi o cale ce prevede ajutorarea celorlalţi. Aceasta din urmă, pentru el a însemnat şi izolare, singurătate, ceea ce în societăţile moderne se experimentează destul de frecvent. El a arătat, însă, că există întotdeauna speranţă. Astăzi, Damian ar spune în continuare: 'voi sunteţi importanţi indiferent de situaţia voastră'. A fost cu adevărat un slujitor al lui Dumnezeu şi va rămâne pentru toţi un slujitor al omului".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.