Papa a inaugurat lucrările Sinodului: iubirea lui Dumnezeu să deschidă în Africa hotarele trasate de triburi, etnii şi religii. Respingerea lui Dumnezeu distruge pacea în societate

(RV - 5 octombrie 2009) Iubirea gratuită a lui Dumnezeu, pe care fiecare creştin este ţinut să o vestească, „să deschidă barierele constituite de triburi, etnii şi religii”. Cu această urare papa Benedict al XVI-lea a încheiat luni dimineaţă în Vatican meditaţia pentru introducerea primei Congregaţii generale a Sinodului Episcopilor pentru Africa. Pontiful a invitat episcopii africani să înfrunte lucrările sinodale cu inima deschisă Duhului lui Dumnezeu, fără care - a spus - orice analizare exclusiv umană a realităţii este „insuficientă”.

În Aula Nouă a Sinodului din Vatican nu se auzise încă nici o consideraţie despre ceea ce trăiesc diferitele Biserici africane, nici o povestire despre bucurii sau suferinţe, dar Papa a delineat deja limitele şi mai ales spiritul cu care ele trebuie să fie prezentate de acum înainte:
• Am început acum Sinodul nostru, invocând Duhul Sfânt, ştiind bine că noi nu putem face atât cât trebuie să facem pentru Biserică, pentru lume, în acest moment. Numai cu puterea Duhului Sfânt putem găsi ceea ce este drept, şi apoi să-l realizăm.

 
Prin urmare Duhul divin permite „să cunoaştem” realităţile umane „în lumina lui Dumnezeu”. Limitele sunt în schimb cele ale unor evaluări ale contextului social african care, deşi competente, sunt formulate urmând căi paralele de tip pur sociologic. Analize „orizontale”, le defineşte Pontiful, lipsite de inelul de legătură cu dimensiunea „verticală”:
• Dacă prima relaţie, cea care pune bazele, nu este corectă, toate celelalte relaţii nu funcţionează de la temelie. De aceea, toate analizele noastre despre lume sunt insuficiente dacă nu privim lumea în lumina lui Dumnezeu, dacă nu descoperim că la baza nedreptăţilor, a corupţiei se află o inimă nedreaptă, este o închidere faţă de Dumnezeu, şi prin urmare o falsificare a relaţiei fundamentale pe care au trecut toate celelalte.

În lunga sa meditaţie, susţinută fără un text scris, Papa s-a lăsat inspirat de imnul de la Ceasul al Treilea din Liturgia Orelor, rugăciunea care a introdus sesiunea sinodală de luni dimineaţă. Un imn care, a observat Papa, „imploră trei daruri esenţiale ale Duhului Sfânt”. Primul, a explicat, este „confesiunea” - mărturisirea, care trebuie înţeleasă atât ca recunoaştere a micimii umane înaintea lui Dumnezeu - de unde derivă, a insistat Papa, „toate viciile care distrug reţeaua socială şi pacea în lume” - cât şi ca aducere de mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile sale şi ca angajament de mărturisire.

Şi aici, Benedict al XVI-lea găseşte cuvântul de mare densitate spirituală pentru a remarca simpla măreţie a lui Dumnezeu în raport cu mărimea lucrurilor umane:
• Lucrurile ştiinţei, ale tehnicii costă mari investiţii, aventuri spirituale şi materiale, sunt costisitoare şi dificile. Dar Dumnezeu se dăruieşte ’gratis’. Cele mai mari lucruri ale vieţii - Dumnezeu, iubirea, adevărul - sunt gratuite şi aş zice că asupra acestui fapt ar trebui să medităm deseori: asupra acestei gratuităţi a lui Dumnezeu; asupra faptului că nu este nevoie de mari daruri materiale sau şi intelectuale pentru a fi apropiaţi de Dumnezeu: Dumnezeu este în mine, în inima mea şi pe buzele mele.

 
Caritatea. Al doilea dar al Duhului, a continuat Papa, derivă din primul: omul care descoperă intimitatea cu divinul trebuie apoi să-l mărturisească cu toată fiinţa sa. Trebuie să mărturisească adevărul iubirii lui Dumnezeu deoarece aceasta şi nu altceva, a reamintit Pontiful, este esenţa religiei creştine.
• Important este că creştinismul nu este o sumă de idei, o filozofie, o teorie, dar este un mod de a trăi, este caritate, este iubire. Numai astfel devenim creştini: dacă credinţa se transformă în caritate, este caritate. Dumnezeul nostru este pe de o parte ’Logos’, Raţiune veşnică, dar această Raţiune este şi Iubire. Nu este matematică rece ce constituie universul: această Raţiune veşnică este foc, este caritate. Deja în noi înşine ar trebui să se realizeze această unitate de raţiune şi caritate, de credinţă şi iubire.

Aproapele. Şi cel de-al treilea dar este strâns legat de celelalte. Iubirea lui Dumnezeu trebuie vestită omenirii, fiecărui om, care pentru un creştin este aproapele său, un semen şi un frate. Plecând de la figura Bunului Samaritean propusă la Liturghia zilei, Benedict al XVI-lea a încheiat subliniind învăţămintele ce vin până la noi din acea străveche parabolă şi care se potriveşte bine, în acest caz, şi realităţii africane:
• Caritatea nu este un lucru individual, ci universal. Universal şi concret. E nevoie a deschide realmente hotarele dintre triburi, etnii, religii universalităţii iubirii lui Dumnezeu în loc urile noastre de viaţă, cu toată concreteţea necesară. Să-l rugăm pe Domnul ca să ni-l dea pe Duhul Sfânt, să ne dăruiască noi Rusalii, să ne ajute să fim slujitorii săi în această oră a lumii.

Aici serviciul audio: