2009-10-02 17:08:32

Sâmbătă, Episcopul Romei revine în Vatican. Papa salută angajaţii edificiilor pontificale din Castel Gandolfo


(RV – 2 octombrie 2009) Benedict al XVI-lea pleacă sâmbătă, 3 octombrie, de la Castel Gandolfo pentru a reveni în Vatican. Vă reamintim că Sfântul Părinte s-a transferat în orăşelul din regiunea Lazio pe 29 iulie, pentru perioada estivă. Joi după-amiază s-a desfăşurat la Castel Gandolfo ceremonia de salut a angajaţilor din edificiile pontificale, cărora Papa le-a mulţumit pentru serviciul lor plin de dăruire. Succesorul lui Petru i-a încredinţat pe cei prezenţi mijlocirii Sfintei Tereza de Lisieux pe care Biserica a comemorat-o pe 1 octombrie, subliniind carisma celei care a urmat „calea dea mică”:
• „A intuit şi a descris profundul adevăr al iubirii ca centru şi inimă a Bisericii şi a trăit acest mister cu intensitate în scurta sa existenţă. Tocmai pentru importanţa centrală pe care o asumă în ea raportul cu Cristos şi alegerea iubirii; tocmai pentru spaţiul pe care ea îl rezervă şi sentimentelor pe calea spirituală, Tereza de Lisieux este o sfântă foarte actuală, care se propune ca model singular şi călăuză pentru toţi, tineri şi adulţi”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.