O mie de ani cu Cristos: predica Trimisului special al Papei la încheierea celebrărilor Mileniului Arhidiecezei de Alba Iulia

(RV - 29 septembrie 2009) „1000 de ani cu Cristos”. Sub acest moto, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia şi-a sărbătorit o mie de ani de la înfiinţarea ei, fiind una din cele zece instituite de Sfântul Ştefan, regele Ungariei. Dieceza Transilvaniei datând din anul 1009, în 1932 şi-a schimbat denumirea în Dieceza de Alba Iulia iar în 1991 a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie.
Celebrările mileniului s-au încheiat marţi, 29 septembrie în sărbătoarea Sfântului Arhanghel Mihail, patronul catedralei şi al arhidiecezei, prin Sfânta Liturghie solemnă oficiată de Trimisul extraordinar al Papei cardinalul Franc Rodé, C.M., prefectul Congregaţiei pentru călugări - Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică - care a prezidat Liturghia solemnă de încheiere a anului jubiliar şi a susţinut predica pentru marcarea importantului eveniment bisericesc. Au participat la Liturghia mileniului Arhidiecezei alţi doi cardinali din Ungaria şi respectiv Germania, nunţiul apostolic în România şi în Republica Moldova, precum şi 29 de arhiepiscopi şi episcopi romano-catolici, greco-catolici, reformaţi şi evanghelici din România, Ungaria, Austria, Serbia şi Ucraina. La predică, Trimisul papal, cardinalul Rodé a scos în evidenţă însemnătatea Bisericii catedrale pentru Biserica locală, subliniind că adevărul creştin nu este o teorie abstractă, ci înainte de toate persoana vie a Domnului Isus care trăieşte înviat din morţi în mijlocul ucenicilor săi.

Iată textul predicii Cardinalului în traducerea noastră de lucru:

Veneraţi şi iubiţi confraţi în episcopat şi în preoţie,
mult iubiţi fraţi şi surori,
Popor Sfânt al lui Dumnezeu care vieţuieşte în această Biserică de Alba Iulia:
"Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos” (Rom 1,7)!

Ne-am reunit în această antică bazilică, închinată Arhanghelului Mihail, Patronul vostru ceresc, cu ocazia încheierii celebrărilor jubiliare pentru mileniul de întemeiere a acestei venerabile Arhidieceze.

Un salut scump şi recunoscător Excelenţei Sale György Jakubinyi, arhiepiscop de Alba Iulia, „vizibil fundament şi principiu de unitate” a acestei Biserici particulare încredinţate lui şi tuturor Preaînalţilor prelaţi care au venit să împărtăşească împreună cu voi o aniversare atât de importantă, un salut plin de afecţiune tuturor preoţilor acestei Biserici locale, şi vouă tuturor „popor adunat de unitatea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt”( Sf. Ciprian, De Orat. Dom., 23: PL 4,536, cit. in Lumen gentium, 4) care v-aţi reunit astăzi în jurul mesei Domnului în această Catedrală, centru viu şi vital, de-al lungul secolelor, de credinţă, de speranţă şi de iubire pentru întreaga regiune, care astăzi trăieşte în bucurie şi în aducere de mulţumire preasfintei şi nedespărţitei Treimi o mie de ani de la întemeierea sa.

Sunt aici în mijlocul vostru ca Trimis Extraordinar al Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, şi ca prefect al Congregaţiei pentru viaţa consacrată, pentru a vă manifesta iubirea, apropierea şi atenţia pe care, succesorul apostolului Petru, „în grija sa pentru toate Bisericile” (2Cor 11,28) şi pentru darurile şi slujirile prezente în ele, le nutreşte faţă de voi.

Petru în ziua Rusaliilor la Ierusalim a povestit un fapt la care a fost martor: „Să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit” (Fap 2,36). Apostolul anunţă ceea ce a trăit şi invită la a împărtăşi aceeaşi experienţă: a-şi pune propria viaţă sub stăpânirea lui Cristos pentru a se bucura de bunurile sale mesianice. Aceasta continuă să se verifice în succesiunea timpurilor. După cum ştim dintr-o scrisoare a Sfântului Clement, papă la sfârşitul secolului I, Cei Doisprezece au avut grijă să numească succesori pentru ca povestirea faptului pascal să fie făcută fiecărei generaţii de-a lungul secolelor. Şi astfel, prin succesiunea apostolică neîntreruptă, şi în acest loc, la Alba Iulia, a ajuns mărturia, aceeaşi mărturie dată pentru prima dată la Ierusalim în ziua de Rusalii.

Comunitatea voastră diecezană este foarte veche, rădăcinile istoriei sale ajung până la anul 1009 când Sfântul Ştefan, primul rege al Ungariei, întemeind în total zece dieceze, a pus bazele Diecezei de Transilvania: această Biserică locală a rezistat, graţie ocrotirii Duhului Domnului, unor alternate şi grave încercări şi prefaceri istorice, păstrând neatinsă şi curată fidelitatea ei faţă de Domnul şi faţă de Biserică.

Elementele constitutive ale Bisericilor particulare sunt identice cu cele ale Bisericii universale, cum afirmă Constituţia conciliară Lumen Gentium „în ele şi din ele este constituită una şi unica Biserică catolică”: Cuvântul lui Dumnezeu, care cheamă la convertire, suscită credinţa, convoacă comunitatea; sacramentele, şi mai ales Euharistia „din care Biserica trăieşte şi creşte continuu”; prezenţa apostolului, prin care Biserica realizează legătura cu Domnul său; prezenţa diferitelor daruri, semn al Duhului Sfânt care o susţine şi o însufleţeşte. Biserica particulară, deci, nu este o fracţiune a Bisericii universale, dar este misterul Bisericii în totalitatea sa, care se realizează şi se manifestă într-un loc precis şi într-un timp precis, prin experienţele fundamentale care constituie realitatea eclezială.

Biserica este rezultatul lucrării Domnului Isus, prin Duhul său într-un loc determinat, acolo unde oamenii ascultă Cuvântul, în prezenţa apostolului, celebrează amintirea misterului pascal, trăiesc în comuniune între ei.

„Evanghelia - spunea papa Ioan Paul al II-lea în istorica sa vizită în România, în urmă cu zece ani, - i-a impregnat profund, încă de la începuturi, viaţa şi obiceiurile, devenind izvor de civilizaţie şi principiu de sinteză între diferitele suflete ale culturii sale”, la fel s-a întâmplat în Biserica voastră locală, care a trăit şi drama persecuţiei, cum este dovedit de figura vajnicului Slujitor al lui Dumnezeu, mons. Aron Márton (1896 - 1980), episcop al acestei dieceze, care a fost mai întâi întemniţat iar apoi constrâns să trăiască în domiciliu forţat.

Este deosebit de semnificativ a celebra această aniversare în această Biserică catedrală: „chipul de piatră” al Comunităţii diecezane, simbol şi oglindă a comunităţii care se adună, memoria istorică a poporului creştin, fixată pentru totdeauna în ordinea şi măsura unui edificiu sfânt. Această biserică poartă sculptată în ea semnele durabile ale întrupării Bisericii în timp, în arta sa, în evlavia sa, în devoţiunea tuturor episcopilor, preoţilor şi credincioşilor laici care în decursul secolelor i-au scris istoria şi credinţa. Catedrala voastră este semnul că Cel Înviat a lucrat şi continuă să lucreze în mijlocul vostru: opera sa este exprimată de simbolul acestui edificiu; povestită în pietrele sale.

În Catedrală se perpetuează succesiunea apostolică: fiecare episcop îşi începe ministerul intrând solemn în Catedrală. Aici în faţa voastră este catedra episcopală, de la care edificiul îşi ia numele, de la care unicul Învăţător, Cristos, în decursul acestor zece secole de istorie a vorbit şi va continua să vorbească cu vocea episcopilor săi, în neîntrerupta succesiune apostolică.

De această catedră se leagă în mod ideal toate celelalte locuri ale propovăduirii, care se înalţă în întreaga Dieceză: de la cele care sunt în Bisericile parohiale, chiar cele mai umile şi dispersate, sau în sălile, modeste sau mari, ale unei şcoli de catehism. În toate acestea, părtaşi în mod diferit la misiunea Episcopului, preoţii şi laicii în comuniune cu el anunţă şi explică acelaşi cuvânt al lui Dumnezeu încredinţat Bisericii şi interpretat autentic de magisteriul său.

În centrul adunării noastre se află altarul: aici episcopul, înconjurat de preoţii săi şi de toţi cei care slujesc, celebrează pentru tot poporul său şi împreună cu tot poporul său, făcând vizibilă şi lucrătoare unitatea acestei Biserici. De acest altar se leagă în mod tainic toate celelalte altare răspândite în Dieceză, pe care diferiţi episcopi în decursul anilor le-au ridicat şi consacrat ca germinare şi înmulţire a unicului altar al Domnului, pe care se celebrează şi se perpetuează în Euharistie unica jertfă răscumpărătoare a lui Cristos.

De la acest altar au plecat şi continuă să plece preoţii, care consacraţi de episcop, îl reprezintă în fiecare din comunităţile locale, „consacraţi pentru a predica Evanghelia, a păstori credincioşii şi celebra cultul divin, ca adevăraţi preoţi ai Noului Testament”. De la acest altar pleacă şi în fiecare an pentru toate parohiile uleiurile sfinte, consacrate de episcop, pe care lucrarea Duhului Sfânt le face mijloace de consacrare, de purificare şi de sfinţire în Sacramente şi sacramentalii.

Mihail, căruia acest templu îi este închinat, este arhanghelul patronul vostru: în ebraică numele său înseamnă „cine e ca Dumnezeu?”, şi arată cum rolul său este acela de a aminti oamenilor suveranitatea absolută a Celui Veşnic şi necesitatea - prioritară oricărei alteia - de a plăcea numai lui, lucrând în dreptate şi adevăr. Este ceea ce se deduce din textele biblice care ni-l prezintă: astfel, în cartea lui Daniel pe care l-am ascultat în prima lectură (Cf 12,1), Mihail este acela care veghează asupra poporului ales, ca purtător credincios al privirii lui Dumnezeu. Scrisoarea lui Iuda îl arată în luptă împotriva Satanei pentru cauza prietenilor lui Dumnezeu, în timp ce Apocalipsul, în scena grandioasă a bătăliei împotriva dragonului, care atacă Femeia, mama lui Mesia, simbol al Mariei şi al Bisericii îl prezintă ca instrument al judecăţii divine în istorie.

Domnul învinge, luptă pentru noi şi prin sfinţii săi îngeri. Dar trebuie să stăm mereu treji, să veghem, deoarece furia sângeroasă a dragonului deşi ne mai putând să rănească mortal, se târăşte pe pământ strecurându-se între cutele slăbiciunii noastre omeneşte.

„Viaţa în urmarea lui Cristos este, de fapt, o înfăptuire plină de risc, deoarece suntem mereu ameninţaţi de păcat, de lipsa de libertate şi de trădare”. sunt cuvintele Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea. Într-o lume care necinsteşte iubirea în toate felurile, care face din ea o sursă de josnicii ce nu se pot descrie, într-o lume care confundă iubirea cu plăcerea, care o profanează în nevinovăţie, o ia în derâdere în integritate, o supune tocmelii în slăbiciunea sa, o exasperează pentru a o face complice a patimii, în această lume noi suntem chemaţi să proclamăm primatul lui Dumnezeu, primatul iubirii care salvează. O vom respecta în familie; o vom învăţa celor tineri; o vom căuta educându-ne în spiritul frumuseţii care este în lucruri, în suflet, în natură, în contemplarea filială a celei „toată frumoasă”, Fecioara Maria. În această lume care se devorează în egoismul individual şi colectiv, creând astfel antagonisme, duşmănii, gelozii, lupte de interese şi de clasă şi războaie, într-un cuvânt ură, vom proclama legea iubirii care se răspândeşte şi se dăruieşte, care ştie să lărgească inima pentru a iubi pe alţii, a ierta ofensele, a sluji nevoile altora, ale fratelui, a se sacrifica fără a face calcule şi fără a căuta elogii, a se face sărac pentru cei săraci, frate între fraţi, a căuta o lume nouă de armonie, de dreptate şi de pace.

Cultura noastră, apoi, este marcată de nenumărate probleme şi drame generate de un materialism al intereselor economice - mai mult încă în această perioadă de criză - care devine din ce în ce mai impertinentă şi agresivă; istoria noastră este marcată de injustiţii enorme şi de violenţe care sunt generate în viaţa indivizilor şi popoarelor de o concepţie despre libertate ruptă de adevăr şi de orice normă morală. A repetat aceasta Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în ultima sa enciclică, dedicată învăţăturii doctrinei sociale a Bisericii, Caritas in veritate. „Fără adevăr - scrie Sfântul Părinte - se cade într-o viziune empiristă şi sceptică despre viaţă, incapabilă de a se ridica deasupra practicii, deoarece neinteresată să accepte valorile - uneori nici chiar semnificaţiile - prin care să o judece şi să o orienteze. Fidelitatea omului cere fidelitatea faţă de adevăr care, singur, este garanţie de libertate şi a posibilităţii unei dezvoltări umane integrale”.

Adevărul creştin nu este o teorie abstractă. Ci înainte de toate persoana vie a Domnului Isus care trăieşte Înviat în mijlocul celor ai săi. Comunităţile noastre creştine, comunitatea voastră diecezană de Alba Iulia, trebuie să facă să crească în conştiinţa sa şi în practica sa capacitatea de a fi „loc al adevărului” în care învăţătura păstorilor, „sensus fidei - simţul de credinţă” al poporului lui Dumnezeu, căutarea fiecăruia, converg într-o înţelegere vitală şi într-o vestire incisivă a adevărului lui Dumnezeu în Isus Cristos asupra omului. Grigore cel Mare, vorbind poporului lui Dumnezeu în Roma spunea: „Toţi cei care plini de credinţă ne sforţăm să-l preamărim pe Dumnezeu, suntem instrumente ale adevărului”.

Evanghelia pe care am ascultat-o, în fine, ne avertizează şi ne îndeamnă să construim pe stâncă: „Ce înseamnă a clădi pe stâncă? A construi pe stâncă înseamnă şi a construi pe Petru şi cu Petru. Lui, de fapt, Domnul i-a zis: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,16). Dacă Cristos, Stânca, piatra vie şi preţioasă, îl numeşte piatră pe Apostolul său, înseamnă că el vrea ca Petru, şi împreună cu el Biserica întreagă, să fie semn vizibil al unicului Mântuitor şi Domn”.

Aceasta este urarea şi rugăciunea mea pentru iubita Biserică (particulară) de Alba Iulia, pentru păstorul ei, pentru preoţii ei - în special în acest an dedicat lor -, pentru persoanele consacrate, pentru toţi catiheţii, animatorii pastorali, credincioşii laici: Mihail, îngerul luptei cu răul, martor al biruinţei lui Dumnezeu, conducătorul oştirilor cereşti, să mijlocească pentru noi pentru ca să facă să crească în inimile noastre o credinţă din ce în ce mai tare, umilă şi înflăcărată, capabilă să transforme nu numai vieţile noastre, dar şi societatea în care trăim, şi o iubire faţă de Biserică tot mai vie şi vitală, pentru ca să se stabilească în fiecare inimă simţul adevărului şi angajării responsabile, şi toţi să cooperăm la a sluji binele comun pentru un reînnoit viitor al acestui popor, al familiilor voastre, al tinerilor voştri, a tuturor celor cărora le este foame şi sete de dreptate şi de adevăr. Amin.