2009-09-28 19:36:23

Luni: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 28 septembrie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- „Adevărata fericire este în Cristos; puterea lumii e tristă şi efemeră”. Şi societatea de azi are nevoie de persoane „credincioase” şi „credibile”. A spus Benedict al XVI-lea luni la Liturghia celebrată la Stará Boleslav, aproape de Praga adresându-se tinerilor în ziua Sfântului Venceslau, sărbătoare naţională în Republica Cehă.

- "Raţiunea şi căutarea adevărului nu trebuie separate": este îndemnul papei Bendict al XVI-lea adresat reprezentanţilor mediului academic ceh, întâlniţi duminică după amiază la Castelul din Praga. Fragmentarea cunoaşterii din societatea contemporană, a afirmat Sfântul Părinte, invită universităţile să-şi revendice autonomia în faţa presiunilor exercitate de grupuri de interese de termen scurt.

- Cu un omagiu adus martirilor şi scriitorilor cehi, Benedict al XVI-lea şi-a luat rămas bun de la Republica Cehă, luni seară pe aeroportul din Praga. După trei zile intense de evenimente şi rugăciune în patria Sfântului Venceslau, Benedict al XVI-lea a încheiat astfel a XIII-a călătorie apostolică a pontificatului şi a CXXVI-a călătorie internaţională a Suveranilor Pontifi din istoria contemporană.

- Papa este fericit pentru primirea din Republica Cehă; atinse obiectivele apostolice ale vizitei, a 13 călătorie apostolică internaţională şi a şasea în Europa a actualului Pontif: afirmă părintele Federico Lombardi, directorul Sălii de presă a Sfântului Scaun.

- „1.000 de ani cu Cristos”. Sub acest moto, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, datând din 1009, îşi celebrează anul acesta o mie de ani de la înfiinţarea ei. Celebrările anului jubiliar se încheie marţi, 29 septembrie în sărbătoarea Sfântului Arhanghel Mihail, patronul catedralei şi al arhidiecezei. Trimisul extraordinar al Papei la celebrările mileniului Arhiepiscopiei de Alba Iulia, una din cele zece dieceze înfiinţate de primul rege al Ungariei Sfântul Ştefan, este cardinalul Franc Rodé, prefectul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică. Din misiunea condusă de cardinal mai fac parte alţi doi ecleziastici: mons. Ferenc Potyó, vicar general al Arhidiecezei de Alba Iulia şi mons. Gergely Kovács, şef de oficiu în cadrul Consiliului Pontifical al Culturii. În scrisoarea de numire a Trimisului său special, Pontiful urează ca „celebrările mileniului arhidiecezei să fie o ocazie prielnică pentru intensificarea fervorii religioase în sufletele credincioşilor şi pentru întărirea credinţei”. La încheierea celebrărilor mileniului se prevede participarea episcopilor romano-catolici şi greco-catolici din ţară şi a multor episcopi din străinătate, delegaţi ai Bisericii Ortodoxe Române, ai altor Biserici, precum şi oficialităţi.

- Duminica trecută, 27 septembrie, primul hram al românilor catolici din Ladispoli în apropierea Romei. Comunitatea de circa 200 de credincioşi români păstorită de părintele Adrian Chili a anticipat sărbătoarea sfinţilor arhangheli Mihail, Gabriel şi Rafael. Credinţă vie, costume tradiţionale româneşti, emoţii, cântece dedicate sfinţilor arhangheli, preoţii celebrând Sfânta Liturghie şi prezenţa autorităţilor civile, sunt semnale concrete care au arătat oraşului Ladispoli din Italia cum ştie o comunitate romano-catolică din România să-şi cinstească patronii cereşti.

- Deschis luni la Strasbourg Consiliul Europei. Un protocol suplimentar la Convenţia europeană a drepturilor omului pentru a apăra dreptul la un ambient sănătos: între propunerile în temă de schimbări climatice. Adunarea parlamentară prevede pe lângă alegerea viitorului secretar general, discutarea multor altor argumente.

- Portugalia. Rolul laicilor în Pastorala universitară este fundamental dar este nevoie şi de formarea pentru a-i putea ajuta să transmită mai bine Evanghelia în aulele universitare. Cu această reflecţie s-a încheiat duminică la Oporto întâlnirea europeană a delegaţilor naţionali şi episcopi responsabili de pastorala universitară.

- Japonia. Pentru celebrarea Anului Preoţiei, bisericile din dieceza de Tokyo dedică prima duminică a fiecărei luni unei rugăciuni speciale pentru preoţi şi misiunii parohiale.

- Anglia. Relicvele Sfintei Tereza a Pruncului Isus, Tereza din Lisieux, patroana misiunilor, au fost expuse pentru prima dată într-un loc de cult anglican: este catedrala din York, loc de valoare istorică, în nord-estul Angliei. Relicvele Sfintei se află din ziua de 16 septembrie în Regatul Unit pentru un pelerinaj de o lună în numeroase biserici, parohii, capele universitare, închisori şi spitale.

- Marţi 29 septembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Chiriac Sihastrul, cuvios, anul 556; în calendarul roman sau latin Sfinţii Mihail, Gabriel şi Rafael, arhangheli.








All the contents on this site are copyrighted ©.