"Politica şi diplomaţia să recucerească încrederea în nobleţea şi măreţia omului cu privire la capacitatea de a cunoaşte adevărul, frumuseţea şi bunătatea": Benedict al XVI-lea întâlnind la Praga liderii politici şi membrii Corpului Diplomatic

RV 26 sep 2009. Sâmbătă după amiază, Benedict al XVI-lea a efectuat o vizită de curtoazie la preşedintele Republicii Cehe, la Castelul din Praga. Sfântul Părinte a fost condus de Şeful Cabinetului pînă la Sala Tronului de la primul etaj unde a semnat în Cartea de Aur a Palatului Prezidenţial. De aici, preşedintele Václav Klaus şi soţia l-au condus în Sala Augsburg, unde s-a desfăşurat întâlnirea privată. Concomitent, într-o altă sală a Palatului, a avut loc întâlnirea dintre cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi primul ministru ceh, la care au participat substitutul Secretariatului de Stat şi nunţiul apostolic la Praga. După întâlnirea privată a avut loc protocolarul schimb de daruri şi fotografiile oficiale cu familia prezidenţială în apropiata Sală a Oglinzilor.

Benedict al XVI-lea a fost însoţit apoi la Salonul Prezidenţial pentru salutul cu premierul ceh Jan Fischer şi cu preşedinţii celor două camere ale parlamentului. În fine, Suveranul Pontif şi suita celor mai înalte autorităţi ale Republicii Cehe şi-au făcut intrarea în Sala Spaniolă a Castelului din Praga pentru întâlnirea lărgită cu autorităţile politice şi civile, Corpul Diplomatic, rectorii universităţilor, reprezentanţii Bisericii Catolice, ai societăţii civile şi patronatului, precum şi exponenţi ai culturii. După o scurtă execuţie muzicală, oferită de Orchestra Filarmonică Cehă, a luat cuvântul preşedintele Republicii. În fine, discursul papei Bendict al XVI-lea, care a subliniat importanţa libertăţii în istoria recentă şi îndepărtată a Republicii Cehe.

După căderea regimurilor totalitare în Europa Centrală şi Orientală şi "revoluţia de catifea", a afirmat Sfântul Părinte, această naţiune a revenit la sistemul democratic. "Euforia care a urmat s-a exprimat în termeni de libertate", a observat Papa. "Aspiraţiile cetăţenilor şi aşteptările puse în diferitele guverne reclamau noi modele în viaţa publică şi solidaritate între naţiuni şi popoare, fără de care viitorul de dreptate, pace şi prosperitate, aşteptat îndelung, ar fi rămas fără răspuns. Aceste desiderate continuă să evolueze. Astăzi, mai ales în rândul tinerilor, a observat Pontiful, se pune din nou întrebarea cu privire la natura libertăţii cucerite. Cu ce scop se trăieşte în libertate? Care sunt trăsăturile sale distinctive?".

Fiecare generaţie, a reluat Papa, are îndatorirea de a o lua de la capăt în dificila căutare privind o justă punere în ordine a realităţilor umane, încercând să înţeleagă folosirea corectă a libertăţii (cf Spe salvi, 25). "Datoria de a întări 'structurile de libertate' este fundamentală, dar nu este niciodată suficientă: aspiraţiile umane se înalţă dincolo de sine, dincolo de ceea ce oricare autoritate poltică sau economică poate oferi, spre acea speranţă luminoasă (cf ibid., 35), care îşi are originea dincolo de noi înşine şi cu toate acestea se manifestă înlăuntrul nostru ca adevăr, frumuseţe şi bunătate. Libertatea caută un scop şi de aceea recere o convingere. Adevărata libertate presupune căutarea adevărului – a adevăratului bine – şi îşi găseşte astfel împlinirea în a cunoaşte şi a face cunoscut ceea ce este drept şi just. Adevărul, cu alte cuvinte, este norma şi ghidul libertăţii iar bunătatea, îi este desăvârşirea. Aristotel a definit binele drept 'ceea ce spre care toate lucrurile tind' şi a ajuns să sugereze că 'deşi este demn a urmări scopul chiar şi numai pentru un singur om, cu toate acestea este mai frumos şi mai divin a-l urmări pentru o naţiune sau pentru un polis' (Etica Nicomahică,1; cf Caritas in veritate, 2). În realitate, înalta răspundere de a ţine trează sensibilitatea faţă de adevăr şi bine revine tuturor celor care exercită rolul de conducere: în domeniul religios, politic sau cultural, fiecare după modul său propriu. Împreună trebuie să ne angajăm în lupta pentru libertate şi în căutarea adevărului: sau cele două merg împreună, mână în mână, sau împreună pier în mod nefericit ( cf Fides et ratio, 90)".

Pentru creştini, adevărul are un nume: Dumnezeu. Iar bunătatea, un chip: Isus Cristos. Credinţa creştină, din timpul Sfinţilor Ciril şi Metodiu şi al primilor misionari, a avut în realitate un rol decisiv în a forma ereditatea spirituală şi culturală a acestei Ţări. Trebuie să fie la fel şi în prezent şi pentru viitor. Bogatul patrimoniu de valori spirituale şi culturale, care se exprimă unele prin intermediul celorlalte, nu numai că a dat formă la identitatea acestei naţiuni, dar a şi înzestrat-o cu perspectiva necesară de a exercita un rol de coeziune în inima Europei (...). Este adevărat că rădăcinile sale creştine au favorizat creşterea unui considerabil spirit de iertare, reconciliere şi colaborare, care a făcut ca lumea de pe aceste ţinuturi să fie capabilă de a regăsi libertatea şi de a inaugura o nouă eră, o nouă sinteză, o reînnoită speranţă. Nu are nevoie Europa de astăzi chiar de acest spirit?

Europa este mai mult decât un continent. Este o casă! Şi libertatea îşi găseşte semnificaţia sa mai profundă chiar în a fi o patrie spirituală. În deplin respect pentru deosebirea dintre sfera politică şi cea religioasă – distincţie care garantează libertatea cetăţenilor de a-şi exprima crezul lor religios şi de a trăi în coerenţă cu acesta – doresc să subliniez rolul de neînlocuit al creştinismului la formarea conştiinţelor oricărei generaţii şi la promovarea unui consens etic de fond, în serviciul fiecărei persoane care numeşte acest continent "casă"!

Cu acest spirit, iau act de vocea celor care astăzi, în această Ţară şi în Europa, se străduiesc, cu respect dar determinare, să aplice propria credinţă în arena publică, în speranţa ca normele sociale şi liniile politice să fie inspirate de dorinţa de a trăi conform adevărului care-l face liber pe orice om şi femeie (cf Caritas in veritate, 9).

Fidelitatea faţă de popoarele pe care le slujiţi şi reprezentaţi recere fidelitate faţă de adevăr, care singurul, este garanţia libertăţii şi a dezvoltării umane integrale (cf ibid., 9). Într-adevăr, curajul de a prezenta în mod clar adevărul este un serviciu faţă de toţi membrii societăţii: acesta luminează calea progresului uman, îi arată fundamentele etice şi morale şi garantează faptul că directivele politice se inspiră din tezaurul înţelepciunii umane. Atenţia faţă de adevărul universal nu ar trebui să fie eclipsată niciodată de interesele particulariste, oricât de importante ar putea fi acestea, pentru că aceasta ar conduce doar la noi cazuri de fragmentare socială sau de discriminare, pe care chiar acele grupuri de interes sau de presiune declară că vor să le depăşească. În realitate, căutarea adevărului, departe de a ameninţa toleranţa diferenţelor sau pluralismul cultural, face posibil consensul şi permite dezbaterii publice să se rămână logică, onestă şi responsabilă, asigurând acea unitate pe care noţiunile vagi de integrare nu sunt în măsură să le realizeze (...).

Dragi prieteni, prezenţa noastră în această minunată capitală, numită deseori "inima Europei", ne stimulează să ne întrebăm în ce constă această "inimă". Este adevărat că nu există un răspuns uşor la această întrebare, dar cu toate acestea un indiciu este constituit cu siguranţă din bijuteriile arhitectonice care împodobesc acest oraş. Frumuseţea stupefiantă a bisericilor sale, a castelului, a piaţelor şi podurilor nu pot decât să orienteze spre Dumnezeu minţile noastre. Frumuseţea lor exprimă credinţă, sunt epifanii ale lui Dumnezeu care pe bună dreptate ne permit să considerăm faptele minunate la care noi, creaturile, putem aspira când dăm expresie la dimensiunea estetică şi cognitivă din adâncul fiinţei noastre. Cât ar fi de tragic dacă s-ar admira atare exemple de frumuseţe, ignorând însă misterul transcendent pe care îl indică. Întâlnirea creativă dintre tradiţia clasică şi Evanghelie a dat viaţă la o viziune despre om şi societate sensibilă la prezenţa lui Dumnezeu între noi. O atare viziune, formând patrimoniul cultural al acestui continent, a scos la lumină în mod clar faptul că raţiunea nu se termină cu ceea ce vede ochiul, dimpotrivă, ea este atrasă de ceea ce stă dincolo, de ceea ce noi dorim din adânc: Spiritul, am putea spune, al Creaţiei.

În contextul actualei încrucişări de civilizaţii, marcat atât de des de o alarmantă sciziune a unităţii dintre bunătate, adevăr şi frumuseţe, şi de dificultatea care decurge de a găsi un consens în privinţa valorilor comune, orice efort pentru progresul uman trebuie să se inspire din acea ereditate vie. Europa, fidelă rădăcinilor sale creştine, are o vocaţie particulară în a susţine această viziune transcendentă în iniţiativele ei de slujire a binelui comun pentru indivizi, comunităţi şi naţiuni. De o deosebită importanţă este îndatorirea urgentă de a-i încuraja pe tinerii europeni printr-o formare care să respecte şi alimenteze capacitatea, dăruită lor de Dumnezeu, de a transcende chiar acele limite care uneori se crede că trebuie să-i încătuşeze (...)".

"Setea de adevăr, bunătate şi frumuseţe, întipărită în toţi oamenii şi toate femeile de Creator, este menită să conducă împreună persoanele în căutarea dreptăţii, libertăţii şi păcii. Istoria a demonstrat din plin că adevărul poate fi trădat şi manipulat în serviciul falselor ideologii, al asupririi şi nedreptăţii. Şi totuşi, sfidările pe care trebuie să le înfrunte familia umană nu ne cheamă oare să privim dincolo de acele pericole? În cele din urmă, ce este mai inuman şi distrugător decât cinismul care ar vrea să nege măreţia căutării noastre după adevăr, şi decât relativismul care corodează valorile înseşi pe care se sprijină construcţia unei lumi mai unite şi fraterne? Noi, dimpotrivă, trebuie să recucerim încrederea în nobleţea şi măreţia spiritului uman cu privire la capacitatea sa de a ajunge la adevăr, şi de a lăsa ca acea încredere să ne călăuzească în munca plină de răbdare din politică şi diplomaţie (...)".

Aici, pe scurt, serviciul audio: