2009-09-23 20:10:53

Nu caut să înţeleg pentru ca să cred, ci cred pentru ca să înţeleg: din cateheza Papei la audienţa generală despre Sfântul Anselm


(RV - 23 septembrie 2009) Rugaţi-vă, munciţi şi suferiţi pentru Biserică: stăruitoare, invitaţia lui Benedict al XVI-lea adresată miercuri dimineaţă celor circa 9000 de pelerini prezenţi în aula Paul al VI-lea din Vatican pentru audienţa generală. Numeroasă, prezenţa participanţilor încât o parte din credincioşi au rămas în marele hol de la intrarea în sala de audienţe. După audienţa generală, Papa s-a reîntors în elicopter la reşedinţa din Castel Gandolfo lăsând tuturor cuvântul de învăţătură creştină ce vine din exemplul Sfinţilor care sunt cea mai bună interpretare a Sfintei Scripturi.

Nu caut să înţeleg pentru a crede, ci cred pentru a înţelege: cuvinte ale Sfântului Anselm, anii 1033/34 - 1109, „cât se poate de folositoare şi astăzi”, a subliniat papa Benedict în cateheza sa dedicată marelui gânditor medieval, de la moartea căruia se celebrează anul acesta al IX-lea centenar. Originar din Aosta, în nord-vestul Italiei, monah benedictin, prior şi apoi abate al mănăstirii din Bec în Franţa, şi apoi arhiepiscop de Canterbury în Anglia, Anselm a fost un vajnic apărător al libertăţii Bisericii şi pentru independenţa puterii spirituale de cea temporală, denunţând ingerinţele injuste ale autorităţilor politice; constrâns la exil şi în cele din urmă readmis la sediul episcopal când regele Henric I, în 1106 a renunţat să confere investiturile ecleziastice, să perceapă taxe şi să confişte bunurile Bisericii. Întemeietor al teologiei scolastice, numit în tradiţia creştină „Doctor magnificus”, Anselm a fost conştient că drumul de căutare a lui Dumnezeu nu este niciodată încheiat, cel puţin pe acest Pământ.

„Claritatea” şi „rigoarea logică” ale gândirii sale - a observat Papa - au întotdeauna scopul „de a înălţa mintea la contemplarea lui Dumnezeu”.
• El afirma clar că cine vrea să facă teologie nu poate conta numai pe inteligenţa sa, ci trebuie să cultive în acelaşi timp o profundă experienţă de credinţă”.

Sfântul Anselm învaţă că activitatea teologului se dezvoltă în trei stadii:
• Credinţa, dar gratuit al lui Dumnezeu de primit cu umilinţă; experienţa, care consistă în a întrupa cuvântul lui Dumnezeu în propria existenţă cotidiană; şi apoi adevărata cunoaştere, care nu este niciodată rod al unor raţionamente reci, ci al unei intuiţii contemplative”.

Iubirea pentru adevăr şi setea constantă de Dumnezeu ale lui Anselm „să fie de imbold pentru fiecare creştin - este urarea Papei - de a căuta neobosit o uniune tot mai intimă cu Cristos, Calea, Adevărul şi Viaţa”.
• În afară de aceasta, zelul plin de curaj prin care s-a remarcat în acţiunea sa pastorală şi care i-au procurat uneori neînţelegeri, amărăciuni şi chiar exilul, să fie o încurajare pentru păstori, pentru persoanele consacrate şi pentru toţi credincioşii de a iubi Biserica lui Cristos, a se ruga, a munci şi suferi pentru ea, fără a o abandona sau trăda vreodată”.

După abia trei ani de viaţă monastică, numit prior al mănăstirii Bec din Franţa şi maestru al şcolii claustrale, Anselm a demonstrat calităţi de rafinat educator. Nu-i plăceau metodele autoritare: compara tinerii cu micile plante care se dezvoltă mai bine dacă nu sunt închise în sere şi le acorda o „sănătoasă" libertate. Era foarte exigent cu sine şi cu alţii în observarea regulii monastice, dar în loc să impună disciplina se străduia să ajungă la împlinirea ei prin convingere.

Sfântul arhiepiscop care trezea atâta admiraţie în jur, oriunde se ducea, a dedicat ultimii ani ai vieţii mai ales formării morale a clerului şi cercetării intelectuale asupra unor argumente teologice. A murit în ziua de 21 aprilie 1109, însoţit de cuvintele Evangheliei proclamate la Sfânta Liturghie din acea zi: „Voi sunteţi cei care aţi rămas cu mine în încercările mele. Şi eu rânduiesc pentru voi o împărăţie, aşa cum Tatăl a rânduit pentru mine, ca să mâncaţi şi să beţi la masă cu mine în împărăţia mea…” (Lc 22, 28-39. Visul acelui ospăţ misterios, pe care de mic îl avuse chiar la începutul drumului său spiritual, îşi afla astfel realizarea sa. Isus care îl invitase să stea la masa sa, l-a primit pe Sfântul Aneslm, la moartea sa, în împărăţia veşnică a Tatălui.

„Dumnezeule, te rog, vreau să te cunosc, vreau să te iubesc şi să mă pot bucura de tine. Şi dacă în această viaţă nu sunt capabil de aceasta în deplină măsură, să pot cel puţin înainta în fiecare zi până când voi ajunge la plinătate” - citim în renumita sa carte Proslogion, c.14. Această rugăciune lasă să înţelegem sufletul mistic al acestui mare Sfânt care a cultivat o intensă dorinţă de a aprofunda Misterele divine în convingerea că drumul căutării lui Dumnezeu nu e niciodată încheiat pe acest pământ.

„Nu încerc, Doamne să pătrund profunzimea ta, deoarece nu pot nici de departe să o măsor cu intelectul meu, dar doresc să înţeleg, cel puţin până la un anumit punct, adevărul tău, în care inima mea crede şi pe care îl iubeşte. De fapt nu caut să înţeleg pentru a crede, ci cred pentru a înţelege(Proslogion, Proemium, 1).

În saluturile finale de la audienţa generală, adresându-se pelerinilor polonezi, numeroşi ca de fiecare dată, Sfântul Părinte a adus omagiu victimelor recentului accident din mina de la Wujek-Slask: „Dumnezeu - a invocat - că protejeze toţi muncitorii de asemenea tragedii”.

În fine, fiind comemorarea Sfântului Pius din Pietrelcina, Papa a încurajat tinerii să-şi proiecteze viitorul ca o generoasă slujire a lui Dumnezeu şi a aproapelui”.
• Exemplul acestui Sfânt, atât de popular, să fie pentru preoţi - în acest An al Preoţiei - şi pentru toţi creştinii, o invitaţie la a se încrede mereu în bunătatea lui Dumnezeu, primind şi celebrând cu încredere Sacramentul Reconcilierii, în a cărui practică, Sfântul Pius, neobosit împărţitor al îndurării divine, a fost un asiduu şi fidel ministru”.

Ca de obicei, la terminarea audienţei generale, Papa a intonat cântarea rugăciunii Tatăl nostru în limba latină şi a invocat peste toţi binecuvântarea apostolică pe care o extinde bucuros la toţi cei care pe cale undelor, la radio sau televiziune, o primesc în spirit de credinţă.

Serviciul audio cu binecuvântarea Papei: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.