2009-09-21 15:02:29

Identitatea preoţească pusă la grea încercare de fenomenul secularizării: papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea anuală cu noii episcopi consacraţi în ultimele 12 luni


(RV - 21 septembrie 2009) Identitatea preoţilor este pusă la grea încercare de crescânda secularizare: a recunoscut papa Benedict al XVI-lea primind în audienţă în Sala Gărzii Elveţiene din Castel Gandolfo cei aproximativ 120 noi episcopi din diverse părţi ale lumii, consacraţi în ultimele 12 luni şi care în aceste zile participă la întâlnirea anuală organizată de Congregaţia pentru Episcopi la Institutul Regina Apostolorum din Roma. Sunt deci episcopi care au preluat de curând ministerul lor pastoral.

Aceste zile de reflecţie, de rugăciune şi de actualizare a problemelor pastorale, sunt - a spus Papa la începutul discursului său - într-adevăr prielnice pentru a vă ajuta, iubiţi Fraţi, să vă familiarizaţi mai bine ci îndatoririle pe care sunteţi chemaţi să la îndepliniţi ca păstori de comunităţi diecezane; dar sunt şi zile de convieţuire amicală care constituie o deosebită experienţă a acelei „collegialitas affectiva”, a colegialităţii afective ce uneşte toţi episcopii în unicul corp episcopal, împreună cu succesorul lui Petru, „fundament perpetuu şi vizibil al unităţii” (Lumen gentium, 23).

Armonia dintre rugăciune şi apostolat: o cere Papa preoţilor, care - subliniază - sunt încredinţaţi „responsabilităţii paterne” a episcopilor:
• „Una din sarcinile esenţiale ale episcopilor este tocmai aceea de a-i ajuta cu exemplul şi cu sprijinul fratern pe preoţi să-şi urmeze cu fidelitate chemarea şi să lucreze cu entuziasm şi iubire în via Domnului”.

„Misiunea unui preot şi cu atât mai mult cea a unui episcop - afirmă Benedict al XVI-lea - comportă astăzi un mare volum de muncă ce tinde să-l absoarbă continuu şi total”. „Dificultăţile cresc şi obligaţiile se multiplică”, spune Papa care se gândeşte şi la provocările secularizării crescânde:
• „O identitate ce din păcate, astăzi, o vedem pusă la dură încercare de crescânda secularizare”.

Problema care se ridică stă în faptul că ar putea să înceteze „limfa, sprijinul în momentele de nesiguranţă şi de descurajare, izvorul inepuizabil de fervoare misionară şi de iubire fraternă faţă de toţi”. Dar totul provine din rugăciune.
Aici stă recomandarea lui Benedict al XVI-lea: „A fi la dispoziţia oamenilor nu trebuie să micşoreze sau să ofuscheze disponibilitatea faţă de Domnul”, „Timpul pe care preotul şi episcopul îl consacră lui Dumnezeu în rugăciune este întotdeauna cel mai bine folosit”, subliniază succesorul lui Petru:
• „Condiţie indispensabilă pentru ca să producă roade de bine este de fapt ca preotul să rămână unit cu Domnul. Aici stă secretul rodniciei slujirii sale: numai dacă este încorporat în Cristos adevărata viţă aduce rod”.

„Condiţie indispensabilă pentru ca preotul „să producă roade de bine este ca să rămână unit cu Domnul”, ca în centrul vieţii sale preoţeşti să fie Euharistia. Iar papa aminteşte că a voit Anul Preoţiei, proclamat la împlinirea a 150 de ani de la moartea Sfântului Ioan Maria Vianney, pentru a promova strădania de reînnoire lăuntrică a tuturor preoţilor pentru o mai puternică şi incisivă mărturie evanghelică în lumea de azi”:
• „Sfânta Liturghie este formativă în sensul cel mai profund al termenului, întrucât promovează conformarea cu Cristos şi îl întăreşte pe preot în vocaţia sa. Celebrarea euharistică să lumineze deci întreaga noastră zi şi pe cea a preoţilor voştri, imprimând harul său şi influenţa sa spirituală asupra momentelor triste şi bucuroase, agitate sau odihnitoare, de acţiune sau de contemplaţie”.

„Imitarea lui Isus, Bunul Păstor este, pentru fiecare preot calea obligatorie a propriei sfinţiri - spune Papa - şi condiţia esenţială pentru a exercita în mod responsabil ministerul pastoral”. Dacă acest lucru este valabil pentru preoţi - a adăugat Sfântul Părinte - valorează c u atât mai mult pentru episcopi care nu trebuie să uite că una din atribuţiile esenţiale ale episcopului este tocmai aceea de a-i ajuta, prin pilda şi ajutorul fratern, pe preoţii să urmeze fidel vocaţia lor şi să lucreze cu entuziasm şi iubire în via Domnului.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3









All the contents on this site are copyrighted ©.