2009-09-19 14:28:31

Papa "verde": editorialul părintelui Lombardi la rubrica Octava Dies


(RV - 19 septembrie 2009) Sfântul Scaun continuă să urmărească cu atenţie emergenţele ambientale. În ultima sa enciclică, Papa a invitat pe toţi la o mai mare responsabilitate faţă de salvgardarea creaţiei, în lumina principiilor de dreptate şi solidaritate.
Iată în acest sens editorialul părintelui Federico Lombardi pentru rubrica Octava Dies, săptămânalul informativ al CTV, Centrul Vatican de Televiziune.

• Unii încep să-l numească Papa "verde”. De fapt, în învăţătura lui Benedict al XVI-lea pronunţările în legătură cu tutelarea ambientului, cu salvgardarea creaţiei, sunt tot mai frecvente şi - putem spune - aproape continue. Umanitatea devine din ce în ce mai conştientă şi preocupată de reflexele activităţii sale asupra echilibrelor fragile ale planetei. Naţiunile Unite au convocat pentru următoarele zile o reuniune la vârf la New York asupra schimbărilor climatice, în scopul de a pregăti întâlnirea crucială a Conferinţei Mondiale de la Copenhaga de la sfârşitul lunii noiembrie.

În acest context Papa oferă un cadru de temeinice referinţe religioase, raţionale şi morale pentru programe de acţiune eficiente şi pentru noi comportamente şi stiluri de viaţă adaptate unei dezvoltări responsabile.
Ultima Enciclică tratează pe larg tema: exploatarea resurselor nerenovabile şi dreptatea faţă de popoarele sărace, chestiunile consumurilor energetice, responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare, raportul dintre ecologie şi respectul faţă de viaţă. Dar e nevoie înainte de toate - aminteşte Papa - să se înveţe „a vedea în creaţie ceva mai mult decât o simplă sursă de bogăţie şi de exploatare în mâinile omului”, a o vedea cum este realmente, adică „expresia unui proiect de iubire şi de adevăr care ne vorbeşte despre Creator şi despre iubirea sa pentru umanitate”.

Acordurile şi compromisurile oamenilor politici îşi vor putea atinge scopul doar pe bata unor motivaţii şi atitudini împărtăşite şi înţelese de popoarele lor. Avem nevoie de un sens pentru mersul şi dezvoltarea umanităţii. Papa „verde” şi Biserica ştiu bine aceasta şi îşi oferă serviciul lor.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.