Un an de la prăbuşirea colosului financiar Lehman Brothers: criza economică văzută de un om al Bisericii

RV 14 sep 2009. În Europa a început ieşirea din recesiunea economică dar nivelul de incertitudine rămâne ridicat: susţin oficiali ai Comisiei Europene prezentând previziunile pe termen mediu pentru ţările membre. Produsul Intern Brut la nivelul întregii Uniuni se va stabiliza la finele anului în curs la cota -4%, iar inflaţia la +4%. Comisarul european pentru Afacerile Economice şi Monetare, Almunia, a afirmat că "situaţia s-a ameliorat, dar o economie slabă va continua să aibă de suferit în privinţa şomajului şi a finanţelor publice". Cu o prognoză în scădere de 8-8,5% şi o rată a şomajului în iulie de 6,3%, economia României va cunoaşte, potrivit experţilor FMI, o uşoară creştere în 2010, dar analiştii sunt siguri de un lucru: există prea multe incertitudini.

Tehnic vorbind, actuala criză economică, totul a început cu un an în urmă, pe 12-14 septembrie, când colosul financiar american Lehman Brothers intra în faliment, declanşând o serie de prăbuşiri în lanţ şi închiderea a nu mai puţin de 107 bănci americane. Dar la o reflecţie mai profundă, adevărata criză a început din altă parte. "Criza se trage din folosire greşită a libertăţii, drept care este nevoie de un antidot etic pentru homo oeconomicus care este tentat să caute numai avantaje", spune cardinalul Dionigi Tettamanzi, arhiepiscop de Milano, într-un articol de luni din cotidianul italian La Stampa. "De la rădăcină a venit criza, numai de la rădăcină poate veni soluţia justă", afirmă prelatul catolic, impulsionat să scrie articolul doar de "responsabilitatea şi pasiunea de a fi în serviciul Evangheliei şi al omului".

La un an de la începutul actualei crize economice, card. Tettamanzi priveşte pentru o clipă mai înapoi, la criza din 1929. Ambele au în comun acelaşi traseu, marcat de trei etape: se trag dintr-o serie de crahuri, care la rândul lor se verifică după o perioadă de mare euforie pe pieţele financiare, apoi, răspândirea efectelor la economiile din întreaga lume, în fine, consecinţa unui număr atât de mare de şomeri încât este ameninţată subsistenţa însăşi a largi pături de populaţie. Şi cu acea ocazie, a fost energică intervenţia Bisericii, care prin papa Pius al XI-lea s-a exprimat în trei enciclice: Quadragesimo anno (1931), Nova impendet (1931) şi Charitate Christi compulsi (1932). În aceasta din urmă, Pius al XI-lea afirma: "Nici un responsabil din economia publică, nici o forţă organizatoare nu va putea să ghideze condiţiile sociale spre o soluţionare paşnică dacă mai întâi în însăşi domeniul economiei nu va învinge legea morală bazată pe Dumnezeu şi pe conştiinţă".

În raport cu criza actuală, recenta enciclică a papei Benedict al XVI-lea "Caritas in veritate", propune din nou cu încredere şi curaj revenirea la etică, factor absolut necesar, promiţător şi fecund pentru o economie şi finanţe capabile să fie în serviciul omului şi "dezvoltarea umană integrală". E nevoie de o etică ce nu se teme de valorile umane, adesea uitate sau respinse ideologic ca ameninţare şi negare a eficienţei economice, valori precum dăruirea, încrederea reciprocă, gratuitatea, solidaritate sau fraternitatea. Un citat elocvent, ca atâtea altele, din "Caritas in veritate": "criza, scrie Sfântul Părinte, ne obligă să plănuim din nou drumul nostru, să ne stabilim noi reguli şi să găsim noi forme de angajare, să punctăm spre experienţele pozitive şi să renunţăm la cele negative. Criza devine astfel ocazie de discernământ şi de o nouă capacitate de a proiecta" (nr. 21).

Şi aici, card. Tettamanzi a evidenţiat "chemarea la noutate" – la una simplă, posibilă tuturor şi în orice caz nu de mică eficacitate – lansată sieşi, Bisericii pe care o păstoreşte la Milano şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă, prin constituirea unui "Fond pentru familie şi muncă", pentru a veni în ajutorul concret al celor care pierd locul de muncă şi întâmpină dificultăţi la întreţinerea familiei. Este un instrument care vehiculează o propunere puternică la reînnoirea stilului de viaţă, bazat cu convingere şi determinare pe valori precum sobrietatea şi solidaritatea.

"Sunt convins, afirmă card. Tettamanzi, criza se trage în cele din urmă din folosirea greşită a libertăţii: atunci când libertatea câtorva, apoi a multora, ajunge să inventeze – complice fiind absenţa de reguli şi control – numai instrumente de îmbogăţire şi mecanisme economice tot mai alterate, atunci începe criza! E vorba de responsabilitate în comportamentul individual dar şi de absenţa sau insuficienţa unor reguli, legi şi controale instituţionale eficace. Numai etica îl pune pe om în condiţia de a alege în direcţia binelui, a binelui propriu şi al tuturor consideraţi împreună".

Ieşirea din criză, aşadar, nu poate fi aşteptată numai de pe versantul tehnic, afirmă arhiepiscopul de Milano, dar trebuie să fie deschisă la întrebarea fundamentală cu privire la folosirea justă şi corectă a libertăţii, deci a dimensiunii etice. În acest sens, a continuat prelatul catolic, antidotul la homo oeconomicus, la homo consumans – la omul care caută doar avantaje tot mai mari în detrimentul tuturor celorlalţi şi adesea chiar în detrimentul său – este omul capabil de iubire, de a fi solidar şi de a servi, este omul care ştie să pună profitul şi interesul la locul potrivit, la nivelul slujirii: pentru sine, pentru familie şi pentru toţi ceilalţi.

Problema este mai întâi de toate de ordin cultural: e necesară o "conversie", o schimbare – observă cardinalul în articolul său. "După cum de multă vreme spun că 'Nu există viitor fără solidaritate', trebuie să investim încredere şi curaj în sobrietate. Este o valoare uitată, dacă nu chiar înţeleasă greşit şi respinsă. Este confundată, dacă nu cu propria zgârcenie, cu o viaţă bazată pe economii minuţioase, pe renunţare la consum... Înţeles în acest fel, mai mult decât un mod exemplar de acţiune, acesta ar părea un comportament problematic dacă este aplicat în orice situaţie. Şi, dincolo de toate, limitat la sfera economică a vieţii".

"Dar sobrietatea autentică este cu totul altceva! Este un stil de viaţă în ansamblu său: sobrietate în cuvinte, în modul de a se prezenta, în exerciţiul puterii, în trăirea de fiecare zi. Sobrietatea nu are de a face doar cu bunurile materiale, dar se referă la o viaţă ordonată, echilibrată, departe de orice formă de exces, după o măsură justă. O sobrietate înţeleasă astfel reprezintă calea regală pentru solidaritate. Ea nu este un scop în sine, dar trebuie căutată pentru că deschide noi spaţii: în minte, în inimă, în viaţă şi în casa noastră".

Aici, serviciul audio: