Scurt comentariu la evangehlia Duminicii a XXIV- a din Timpul liturgic ordinar AN, B: identitatea creştinului vine de la Cristos care îndură, moare şi învie

(RV - 12 septembrie 2009) E ziua Domnului. În această Duminică a XXIV-a din Timpul ordinar, Liturghia ne propune un fragment din Evanghelia după Sfântul Marcu 8,27-35:
"În acel timp, Isus, împreună cu ucenicii săi, se îndreptau către satele din ţinutul Cezareii lui Filip. Pe drum i-a întrebat pe ucenici: "Cine spun oamenii că sunt eu?" Ei i-au răspuns: "Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre profeţi". Atunci el i-a întrebat: "Dar voi cine spuneţi că sunt eu?" Simon Petru i-a răspuns: "Tu eşti Cristos". El le-a poruncit să nu vorbească nimănui despre el. Atunci, pentru prima dată, le-a făcut cunoscut că Fiul Omului trebuie să îndure multe şi să fie respins de către bătrâni, de către marii preoţi şi de către cărturari, că trebuie să fie ucis şi după trei zile să învie. Isus le-a spus aceasta în mod deschis. Atunci Petru l-a luat deoparte şi a început să-i facă reproşuri vii. Însă Isus s-a întors, a privit la ucenicii săi şi l-a mustrat pe Petru, spunându-i: "Pleacă din faţa mea, Satană! Gândurile tale nu sunt cele ale lui Dumnezeu, ci sunt cele ale oamenilor". Apoi a chemat la el poporul şi pe ucenicii săi şi le-a zis: "Dacă vrea cineva să vină după mine să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. Căci cel care vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; dar cel care-şi va pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va salva".

Notăm: după mărturisire, mustrarea dură al lui Isus la adresa lui Petru:
"Pleacă din faţa mea, Satană! Gândurile tale nu sunt cele ale lui Dumnezeu, ci sunt cele ale oamenilor".
Asupra acestui fragment al Evangheliei, să ascultăm comentariul părintelui Massimo Serretti, profesor de Cristologie la Universitatea Pontificală Laterană.

Evanghelia acestei duminici ne pune în faţa a trei pasaje de încercare, a trei strâmtori înguste şi esenţiale pentru a vedea cât este de adevărată relaţia noastră personală cu Isus Cristos. Ele constituie o oglindă în care putem să ne vedem şi o piatră de încercare prin care putem verifica dacă într-adevăr suntem ai Domnului şi îi aparţinem numai lui.

Prima este recunoaşterea identităţii lui Isus, adică a putea spune împreună cu Petru, „Tu eşti Cristos!”. Acest act elementar vine din harul divin, este un dar de sus ce permite identificarea, cunoaşterea precisă şi definită a identităţii Mântuitorului.
A doua strâmtoare este schimbarea minţii, a modului de a gândi: „Gândurile tale nu sunt cele ale lui Dumnezeu”. Isus cere clar celui care îl recunoaşte să gândească „ca Dumnezeu”. Iar atare recunoaştere trebuie să fie urmată de transfigurarea în convertire.
Al treilea punct de trecere, în care culminează primele două, este urmarea şi pierderea vieţii: oferirea de sine. Domnul poate fi iubit doar total, cu totul, în totalitate. „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta” (Dt 6,5), adică, dăruindu-i toată viaţa, fiinţa şi existenţa ta întreagă pe care ai primit-o de la el.

Fără recunoaştere, oferta este de neconceput, fără însuşirea modului de a gândi „ca Dumnezeu” recunoaşterea rămâne irealizabilă şi fără oferirea de sine atât recunoaşterea cât şi schimbarea minţii, a modului de a gândi nu-şi ating ţinta sau menirea.
Şi acest lucru este valabil pentru toţi.

Isus, a chemat la el poporul şi pe ucenicii săi şi le-a zis: "Dacă vrea cineva să vină după mine să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. Căci cel care vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; dar cel care-şi va pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va salva".

Duminică plăcută, iubiţi ascultători.
 
Aici serviciul audio: