2009-09-08 15:39:06

Caritas Internationalis: a opri corupţia este un imperativ moral


(RV – 8 septembrie 2009) Atât ţările bogate cât şi cele sărace au datoria de a învinge fenomenul corupţiei. Este apelul lansat zilele trecute de Caritas Internationalis, împreună cu 50 de lideri religioşi şi de directorii diferitelor agenţii umanitare care – într-o scrisoare trimisă secretarului general al Naţiunilor Unite – Ban Ki-moon – cer înmulţirea eforturilor împotriva acestei plăgi.

Corupţia sustrage „oportunitate şi speranţe” şi este majoră cauză a sărăciei în ţările în curs de dezvoltare. A o opri reprezintă „un imperativ moral” pentru înlăturarea unei bariere de netrecut care împiedică – mai ales populaţiile sărace – să aibă acces la o ofertă formativă de calitate şi la asistenţă sanitară.

Corupţia – se afirmă într-o scrisoare – este şi un obstacol ce nu permite atingerea unor condiţii de viaţă demne şi constituie „nodul problemei” pentru multe persoane lovite de drama sărăciei.

O astfel de practică alimentează injustiţia şi este o ameninţare pentru „creşterea economică şi dezvoltarea posibil de susţinut”. Risipirea fondurilor publice, pierderea investiţiilor şi reducerea resurselor provenite din taxe îi lovesc mai ales pe cei săraci. „Transparenţa şi participarea societăţii civile” sunt aşadar fundamentale pentru lansarea „unui consistent şi credibil proces de revizuire”. O schimbare fondată pe aceste principii – se subliniază în document – va fi de asemenea un „semnal clar” dat de cei ce au responsabilitatea politică „de a vrea să pună capăt flagelului corupţiei”.

„Onestitatea şi integritatea sunt valori morale” ce se află la baza oricărei tentative de a înfrunta practica corupţiei. Angajarea societăţii civile şi a grupurilor religioase este o ulterioară contribuţie importantă pentru promovarea unui proces de schimbare virtuos şi a aplicării Convenţiei ONU împotriva corupţiei, un prim gest global pentru armonizarea eforturilor mondiale împotriva unui astfel de fenomen.

Importanţa acestei Convenţii – semnate în 2003 – este amintită şi în scrisoarea trimisă recent de către Caritas Internationalis şi de diferite agenţii umanitare din cadrul Uniunii Europene, în care se spune: „corupţia şi sărăcia se întăresc una pe cealaltă”. Este aşadar necesar să se intervină – se citeşte în document – pentru a reduce corupţia la nivel naţional şi internaţional.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.