Papa la Bagnoregio, oraşul Sf. Bonaventura: invită la a-l căuta pe Dumnezeu cu o credinţă
prietenă a inteligenţei
(RV - 7 septembrie 2009) Încheiată duminică seară cea de-a XVI-a călătorie
pastorală a actualului Pontif în Italia.
Benedict al XVI-lea a vizitat şi întărit în credinţă comunităţile din
Viterbo, „Oraşul Papilor”
şi Bagnoregio, locul natal al Sfântului Bonaventura. După Sfânta Liturghie
celebrată duminică dimineaţă în sugestiva Valea Faul în prezenţa a circa 20 de mii
de persoane Papa, adresându-se credincioşilor laici, tinerilor şi familiilor, i-a
îndemnat să nu le fie teamă, ci să trăiască şi să-şi mărturisească credinţa în diferitele
medii ale societăţii, în multiplele situaţii ale existenţei umane. Perioadele istorie
se succed - a observat Papa, se schimbă contextele sociale, dar nu se schimbă şi nu
se demodează vocaţia creştinilor de a trăi Evanghelia în solidaritate cu familia umană
în pas cu timpurile. Iată, angajarea socială, iată serviciul propriu al acţiunii politice,
iată dezvoltarea umană integrală.
Apoi după rugăciunea Îngerul Domnului Papa
a invitat „omenirea să nu uite tragedia celui de-al Doilea Război Mondial şi a Holocaustului. În
cursul după amiezii, transferul în orăşelul Bagnoregio, care l-a primit cu căldură
pe succesorul lui Petru şi unde este venerată relicva braţului drept a Sfântului Bonaventura,
născut în această localitate, episcop şi învăţător al Bisericii, „doctor serafic”,
definit de Pontif „un căutător de Dumnezeu” şi „martor de speranţă”.
Venirea
la Bagnoregio a însemnat pentru Papa o călătorie în propriul trecut spiritual şi intelectual.
Discursul pe care l-a rostit pentru comunitatea locală reunită în Piaţa Sant’Agostino
a fost o rememorare plină de afecţiune a Sfântului Bonaventura, călugăr din Ordinul
Sfântului Francisc şi unul din maeştrii pentru formarea sa teologică. Neobosit căutător
de Dumnezeu, serafic cântăreţ al Creaţiei, mesager de speranţă: acestea sunt trăsăturile
principale pe care Papa le-a scos în evidenţă aici în pământul natal al Sfântului.
Citând din lucrarea care a reprezentat teza de abilitare pentru învăţământul universitar
a lui Joseph Ratzinger „Sfântul Bunaventura şi teologia istoriei”, Papa a subliniat
că în el orice pas al speculaţiei sale şi tensiunii mistice este orientat spre înţelepciune.
În Anul dedicat Preoţiei Benedict al XVI-lea a invitat preoţii la şcoala acestui
mare învăţător al Bisericii pentru a aprofunda învăţătura de înţelepciune înrădăcinată
în Cristos. Bonaventura, anii 1218-1274, deosebeşte patru grade de înţelepciune: „înţelepciunea
uniformă”, privind principiile fundamentale ale cunoaşterii; „înţelepciunea
multiformă”, care consistă în limbajul misterios al Bibliei; „înţelepciunea
omniformă” care recunoaşte în orice realitate creată un reflex al Creatorului
şi în fine, „înţelepciunea informă”, adică experienţa intimului
contact mistic cu Dumnezeu, când intelectul omului atinge în tăcere Misterul infinit.
Amintind
pe acest profund căutător de Dumnezeu şi iubitor de înţelepciune, Papa a încurajat
şi exprimat stimă pentru serviciul pe care teologii sunt chemaţi să-l exercite în
comunitatea bisericească şi să-l aducă acelei credinţe care întreabă intelectul, acelei
credinţe care este „prietenă a inteligenţei” şi care devine viaţă nouă după planul
lui Dumnezeu.
Aici papa Benedict s-a referit la faptul că Bonaventura era în
primul rând un căutător de Dumnezeu şi că în scrierile sale indică itinerarul de parcurs:
„Întrucât Dumnezeu este sus - scrie - e necesar ca mintea să se înalţe spre el cu
toate forţele”. Şi trasează astfel un angajant parcurs de credinţă, în care, spune: •
Nu ajunge citirea fără participarea inimii, speculaţia fără devoţiune, căutarea fără
admiraţie, contemplarea rece a lucrurilor fără înflăcărarea inimii, sârguinţa fără
evlavie, ştiinţa fără dragoste, inteligenţa fără umilinţă, studiul fără har divin,
modelul fără înţelepciunea divin inspirată (Itinerarium mentis in Deum, prol.
4).
Acest drum de purificare - a explicat Papa în lumina lucrării „Itinerarul
minţii spre Dumnezeu”, operă fundamentală a lui Bonaventura, implică întreaga persoană
pentru a ajunge, prin Cristos, la iubirea transformatoare a Sfintei Treimi. Cu puţine
zile înainte de Ziua pentru ocrotirea Creaţiei, Benedict al XVI-lea a relansat necesitatea
unei redescoperiri a frumuseţii lucrurilor create ca dar divin: • Cât ar fi de
util ca şi astăzi să se redescopere frumuseţea, valoarea Creaţiei în lumina bunătăţii
şi frumuseţii divine. În Cristos universul însuşi, notează Sfântul Bonaventura, poate
să redevină glas ce vorbeşte despre Dumnezeu şi ne face să-i căutăm prezenţa, ne îndeamnă
să-i dăm cinste şi să-l preamărim în toate lucrurile”.
„A spera înseamnă a
zbura”, spune Bonaventura. „Cine speră trebuie să-şi ridice capul îndreptându-şi spre
înalt gândurile, spre înălţimea existenţei noastre, adică spre Dumnezeu”. Acest pasaj
dintr-o predică de Advent a „Doctorului serafic”, ales de teologul Ratzinger pentru
a sublinia - cum a făcut ca Papă în enciclica „Spe salvi” - necesitatea unei „speranţe
demne de încredere”: • Numai această mare speranţă-certitudine ne asigură că în
ciuda falimentelor vieţii personale şi contradicţiilor Istoriei în ansamblul ei, ne
păzeşte mereu puterea indestructibilă a iubirii. Când suntem susţinuţi de o asemenea
speranţă, nu riscăm niciodată să pierdem curajul de a contribui, cum au făcut Sfinţii,
la mântuirea umanităţii, deschizându-ne pe noi înşine şi lumea la intrarea lui Dumnezeu,
a adevărului iubirii şi luminii”.
Mariei, invocată tocmai ca Steaua Speranţei,
Papa i-a adresat rugăciunea recitată la sanctuarul Maicii Domnului de la Ştejar. Încredinţând
călugăriţelor de clauzură din ţinutul Tuscia rugăciunile pentru încolţirea de noi
vocaţii şi pentru preoţi - în anul dedicat lor - Benedict al XVI-lea şi-a luat rămas
bun de la acest ţinut lăsând o moştenire spirituală şi o mărturie de mult aşteptate.