Vindecarea surdo-mutului: Isus redă omului demnitatea iniţială de a asculta şi comunica cu Dumnezeu. Comentariu la Duminica XXIII, An, B

(RV - 5 septembrie 2009) E ziua Domnului! În Duminica a XXIII-a din Timpul ordinar citim la Sfânta Liturghie pericopa din Evanghelia după Marcu 7,31-37, în care Isus, aflându-se în ţinutul Decapoli, vindecă un surdo-mut: „Efeta” - îi spune - adică „Deschide-te!”. Şi după ce l-a vindecat porunceşte celor prezenţi să nu spună aceasta nimănui: „Însă cu cât îi oprea, cu atât ei vorbeau şi mai mult. Uimiţi peste măsură, spuneau: „Tot ce face el este minunat: pe surzi îi face să audă, iar pe cei muţi să vorbească”.
Să urmărim bine gesturile Mântuitorului pentru vindecarea surdo-mutului:
Isus l-a dus deoparte, departe de mulţime şi i-a pus degetele în urechi; apoi a luat salivă şi i-a atins limba. Ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a spus: "Effatà!", adică "Deschide-te!"

Sunt şase, la fel ca zilele Creaţiei, gesturile pe care Isus, Artistul divin, le face pentru a readuce la splendoarea sa originară principala Sa operă: omul. Şi aşa cum omul a fost creat în cea de-a şasea zi, în al şaselea gest pe care Isus îl face asupra surdo-mutului, atunci când spune „Efeta”, omul este recreat.

Este impresionantă grija iubitoare cu care Isus se pregăteşte să recreeze în om demnitatea lui iniţială. Numai el cunoaşte în întregime acea demnitate, şi de aceea, numai el vede adâncimea prăpastiei în care opera sa principală s-a prăbuşit.

„In principio”, la început el îl înzestrase pe om cu simţul auzului şi capacitatea de a vorbi pentru ca omul să poată asculta ceea ce Domnul voia să-i comunice şi să poată, la rândul său, să vorbească cu Creatorul său. Acum Isus se găseşte în faţa omului surd şi mut şi cum mare grijă şi solicitudine plină de afecţiune se străduieşte să-l însănătoşeze. Cea mai mare demnitate a omului consistă, de fapt, în a-l asculta pe Domnul şi în a comunica cu el.

Aici serviciul audio: