2009-09-03 17:44:33

Mesajul Papei pentru Simpozionul intercreştin: a înainta spre deplina comuniune


(RV – 3 septembrie 2009) A cunoaşte „bogăţiile doctrinare şi spirituale care formează patrimoniul Orientului şi Occidentului creştin devine indispensabil” pentru „promovarea unei mai bune aprecieri reciproce între toţi creştinii”. Acestea au fost subliniate de Benedict al XVI-lea într-un mesaj adresat cardinalului Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cu ocazia deschiderii, joi, a celui de-al XI-lea Simpozion intercreştin despre Sfântul Augustin în tradiţia occidentală şi orientală:

Papa şi-a exprimat dorinţa ca Simpozionul să fie cât mai „util pentru descoperirea convergenţelor doctrinare şi spirituale utile pentru construirea împreună a Oraşului lui Dumnezeu, unde fiii săi să poată trăi în pace şi în iubire frăţească, fondată pe adevărul credinţei comune”.

Mesajul se opreşte aşadar asupra temei Simpozionului. Sfântul din Hipona – un mare Părinte al Bisericii Latine, observă Papa, îmbracă „o fundamentală importanţă pentru teologie şi pentru însăşi cultura occidentală, în vreme ce receptarea gândirii sale în teologia ortodoxă s-a revelat destul de problematică”. De aici, necesitatea de a aprofunda opera autorului Confesiunilor. Pontiful îşi exprimă bucuria pentru această „iniţiativă de întâlnire frăţească şi de confruntare asupra aspectelor comune a spiritualităţii, care este limfa benefică pentru un mai amplu raport între catolici şi ortodocşi”.
Dat fiind că Simpozionul se desfăşoară acest an la Roma, Benedict al XVI-lea pune accentul pe memoria Apostolilor Petru şi Paul ca „puternic impuls pentru a înainta spre deplina comuniune”.
Întâlnirea – promovată de Institutul Franciscan de Spiritualitate din cadrul Universităţii Pontificale „Antonianum” şi a Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Aristoteles” din Salonic, se ţine la Roma la colegiul Sfântul Laurenţiu de Brindisi şi la Institutul Patristic Augustinianum.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.