2009-09-03 18:14:11

Joi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 3 septembrie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Cunoaşterea „bogăţiilor doctrinare şi spirituale care formează patrimoniul orientului şi occidentului creştin, devine indispensabilă” pentru „promovarea unei mai bune aprecieri reciproce între toţi creştinii”: subliniază Benedict al XVI-lea într-un mesaj adresat cardinalului Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor cu ocazia deschiderii joi la Roma a Simpozionului internaţional asupra „Sfântului Augustin în tradiţia apuseană şi răsăriteană”, moment de înaintare spre deplina comuniune.

- Papa, miercuri seară, la proiectarea filmului asupra Sfântului Augustin: Adevărul este mai tare decât orice obstacol.

- În audienţă la Papa în Palatul apostolic din Castel Gandolfo, un grup de episcopi ai Conferinţei episcopale braziliene - Sectorul Vest 1-2, pentru vizita „ad Limina Apostolorum”.

- În fiecare an pe 3 septembrie Biserica celebrează comemorarea liturgică a Sfântului Grigore cel Mare despre care papa Benedict al XVI-lea observă: „Mare, întrucât umil, smerit; un exemplu pentru păstorii Bisericii şi administratorii publici.

- Demisia lui Dino Boffo, directorul cotidianului catolic italian „Avvenire” Cardinalul Angelo Bagnasco reafirmă stima inalterabilă pentru persoana sa devenită în ultima vreme obiectul unui incalificabil atac mediatic.

- Bucureşti. Continuă în capitală iniţiativa din perioada 29 august - 7 septembrie, „Nouă zile şi nouă nopţi de rugăciune” continuă, în şi pentru catedrala Sfântul Iosif. De asemenea, credincioşii catolici şi toţi oamenii de bunăvoinţă sunt îndemnaţi ca vineri 4 septembrie să postească, după putinţă - cu pâine şi apă, oferind jertfa şi rugăciunile lor pentru salvarea Catedralei „Sf. Iosif” şi a monumentelor istorice şi pentru respectarea legilor pentru că cetăţenii ţării noastre merită mai mult decât ceea ce primesc din partea autorităţilor.

- Se reia vineri 4 septembrie iniţiativa de deschidere nocturnă a Muzeelor Vaticane, după prelungirea serală în mod experimental din 24 iulie. Muzeele vor rămâne deschise între orele 19 şi 23 - cu ultima intrare la ora 21.30 - în toate zilele de vineri din lunile septembrie şi octombrie.

- Viterbo. Se numeşte „Floarea Cerului”, Turnul Sfintei Roza care de la ora 21 joi 3 septembrie parcurge la Viterbo traseul de la „Porta Romana” până în piaţa din faţa Mănăstirii călugăriţelor Clarise. Aici, duminică 6 septembrie, papa Benedict al XVI-lea, cu ocazia vizitei pastorale la Viterbo şi Bagnoregio, va putea admira procesiunea cu noul turn alegoric în cinstea Sfintei Roza, după ce se va fi rugat în sanctuar în faţa urnei în care se păstrează intact trupul Sfintei.

- Bruxelles. Un sistem comun european pentru dreptul de azil. Planul a fost prezentat miercuri la Bruxelles de vice-preşedintele Comisiei europene, Jacques Barrot. Obiectivul este de a pune în act o politică comună pentru primirea refugiaţilor în respectul principiilor Naţiunilor Unite şi Comisiei europene pentru drepturile omului. Planul ar trebui să devină operativ din 2010, după examenul Consiliului european din octombrie anul acesta.

- Teheran. Parlamentul iranian a terminat joi operaţiunile pentru votul de încredere acordat noului guvern al preşedintelui Ahmadinejad. Adunarea a aprobat 18 din cei 21 de miniştri propuşi de el pentru noul guvern.

- Într-o carte-audio gânduri şi învăţăminte pe fond muzical ale Maicii Tereza din Calcutta. „Un mic creion”: aşa se intitulează audio-cartea realizată de Caritas şi de Centrul european pentru resursele umane în cadrul Proiectului cultural şi educativ „phonostorie” dedicat unor mari personaje ale secolului XX. Prezentată joi în sala Marconi de la Radio Vatican, audio-cartea despre Fericita Tereza din Calcutta apare în librăriile din Italia vineri 4 septembrie.

- India. Tragedie aviatică în India: moare Rajasekhara Reddy, guvernatorul statului Andhra Pradesh, apărător al cetăţenilor fără castă, paria, dalit-creştini.

- Zagreb. Episcopii catolici din Croaţia se pronunţă împotriva îndepărtării crucifixului din locurile publice. Crucea este simbolul unei civilizaţii şi nu al unei religii sau al unei Biserici: susţine episcopatul croat în săptămânalul „Glas Koncila”, considerat vocea Bisericii din Croaţia.

- Din actualitatea internaţională. Atena. Alegeri anticipate în Grecia. Se vor ţine pe 4 octombrie: a anunţat primul ministru Costas Karamanlis, care deja miercuri manifestase intenţia de a dizolva Camerele vizând un nou mandat pentru rezolvarea crizei economice a ţării. Joi dimineaţă, târziu, întâlnirea cu preşedintele Karolos Papoulias pentru a cere dizolvarea Parlamentului lunea viitoare.

- Vineri 4 septembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Vavila sau Babila, episcop al Antiohiei, martir, anul 250 şi Sfântul Moise, profet, numit şi „văzătorul de Dumnezeu”, secolul XVII înainte de Cristos; în calendarul roman sau latin Sfânta Rozalia, patroana principală a oraşului Palermo, anul morţii 1160; totodată prima vineri a lunii, dedicată cinstirii Inimii Preasfinte a lui Isus.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.