RV 28 aug 2009. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii
ale emisiunii noastre: - S-a reunit vineri la Castelgandolfo, la centrul Mariapolis
al Mişcării Focolarelor, Cercul foştilor studenţi ai papei Benedict al XVI-lea, format
în timpul activităţii sale academice la Universitatea din Regensburg. Seminarul, cu
o durată de trei zile, va avea ca temă "Misiunea în perspectivă ecumenică". Benedict
al XVI-lea va celebra Sfânta Liturghie împreună cu foştii săi studenţi în ultima zi
a seminarului, 31 august, în Palatul Apostolic de la Castelgandolfo.
- 28
august, comemorarea Sfântului Augustin, episcop şi învăţător al Bisericii. Autor a
numeroase scrieri de învăţătură creştină, Sfântul Augustin este unul din marii Sfinţi
Părinţi ai Bisericii din toate timpurile care a ştiut să atingă şi să redea cu un
stil inegalabil perpetua căutare a lui Dumnezeu din partea omului din orice timp.
Din gândirea augustiniană se inspiră deseori Benedict al XVI-lea, care i-a dedicat
teza de doctorat în teologie. "Şi în zilele noastre, afirma Suveranul Pontif la una
din cateheze, omenirea are nevoie să cunoască şi mai ales să trăiască acest adevăr
fundamental: 'Dumnezeu e iubire' iar întâlnirea cu El, ca pentru Sfântul Augustin,
reprezintă singurul răspuns la neliniştile inimii noastre".
- Comisia bilaterală
permanentă Sf. Scaun – Israel s-a reunit miercuri, 26 august pentru continuarea negocierilor
privind Acordul Economic al Bisericii Catolice din Israel. În comunicatul comun emis
la terminarea lucrărilor, delegaţiile celor două părţi s-au declarat sigure de a fi
contribuit la progresul colocviilor în direcţia aşteptatului Acord. Următoarele reuniuni
ale Comisiei vor avea loc la 15 şi 16 septembrie la Ierusalim, iar reuniunea plenară
a Comisiei de lucru Sf. Scaun – Israel, pe 10 decembrie în Vatican.
- Au început
vineri la L'Aquila, în regiunea italiană Abruzzo, celebrările Iertării Celestiniene
– cunoscuta "Perdonanza Celestiniana" – în prezenţa cardinalului secretar de Stat
Tarcisio Bertone. Ajunsă la a 715-a celebrare anuală, Marea Iertare din oraşul L'Aquila
este trăită anul acesta de locuitorii regiunii Abruzzo cu sentimente cu totul deosebite
datorită rănilor provocate de cutremurul de pământ de la 6 aprilie dar şi de speranţele
jubileului proclamat pentru cei 800 de ani de la naşterea lui Pietro da Morrone, ales
Papă în 1294 cu numele de Celestin al V-lea. Benedict al XVI-lea a acordat o indulgenţă
plenară specială credincioşilor care în cursul Anului Celestinian, ce se va încheia
pe 29 august 2010, se vor ruga în faţa rămăşiţelor pământeşti ale piosului Pontif,
purtate în timpul Anului în diecezele din regiunile Abruzzo şi Molise.
- A
fost ales joi la Geneva, în Elveţia, noul secretar general al Consiliului Ecumenic
al Bisericilor: este teologul norvegian Olav Fykse Tveit. 48 de ani, reverendul Tveit
îi succede reverendului kenian Samuel Kobia care a refuzat un nou mandat. Contactat
de Radio Vatican, secretarul general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor a apreciat
contribuţia Bisericii Catolice la dialogul teologic şi a exprimat speranţa de a-l
întâlni cât mai curând pe Benedict al XVI-lea, considerat "un inel de foarte mare
importanţă pentru înţelegerea dintre creştini".
- Bucureşti. În faţa nepăsării
autorităţilor şi a măsurilor diferite cu care lucrează Justiţia română în cazul dosarului
„Cathedral Plaza", clădire care pune în grav pericol integritatea Catedralei Sf. Iosif
şi viaţa bucureştenilor, Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti cheamă preoţii,
călugării, călugăriţele şi poporul credincios la 9 zile şi 9 nopţi de rugăciune în
Catedrala Sf. Iosif, în perioada 29 august - 7 septembrie 2009. Credincioşii catolici,
informează situl "arcb.ro" se vor ruga la Dumnezeu pentru respectarea legilor în România
şi pentru protejarea monumentelor istorice şi religioase. În aceeaşi perioadă, în
toate bisericile Arhidiecezei credincioşii şi preoţii se vor ruga în fiecare seară,
între orele 17:00 şi 20:00, în faţa Preasfântului Sacrament. „În timp ce încrederea
noastră în dreptatea umană se spulberă, nu ne pierdem încrederea profundă în Providenţa
cerească şi Dreptatea Divină", a afirmat Episcopul Auxiliar de Bucureşti, mons. Cornel
Damian.
- La Mitingul de la Rimini, organizat în aceste zile de mişcarea bisericească
Comuniune şi Eliberare pe tema "Cunoaşterea este întotdeauna un eveniment", a intervenit
joi seară fostul premier britanic Tony Blair; în cuvântul său, identitatea iudeo-creştină,
rolul credinţei în societatea multietnică şi relevanţa Bisericii Catolice; întrebat
despre recenta sa convertire la credinţa catolică, Tony Blair a spus că aceasta "este
vina soţiei sale", oferind încă o dată, dacă mai era nevoie, o mostră a umorului britanic.
Tony Blair a subliniat în intervenţia sa că soluţionarea conflictului din Orientul
Apropiat nu se va realiza fără crearea unui stat palestinian.
- Peninsula
Coreeană: acord istoric între cele două state coreene privind reunificarea familiilor
separate de războiul din 1959. Decisiv, medierea asociaţiei de Cruce Roşie sud-coreeană.
De la 26 septembrie, va fi posibilă demararea procedurii de reîntregire a familiilor.
- Sri Lanka. După apelul adresat preşedintelui ţării de arhiepiscopul de Colombo,
mons. Malcom Ranjith, guvernul de la Colombo a repus în libertate cinci preoţi catolici
şi 177 de călugări hinduişti, aceştia din urmă, împreună cu respectivele familii,
care erau deţinuţi în două tabăre de refugiaţi.
- Spania. Continuă la Granada
congresul călugărilor iezuiţi implicaţi în social pe tema "Musulmanii şi societatea
europeană", început marţi în oraşul spaniol considerat ultimul regat musulman din
Europa occidentală şi recucerit de suveranii catolici în 1492. Pe agenda seminarului,
mărturii şi studii de sector privind impactul democraţiilor seculariste europene asupra
populaţiilor musulmane de pe Bătrânul Continent şi politicile naţionale de integrare
a grupurilor islamice.
- Brazilia. Camera Deputaţilor a aprobat Acordul dintre
Sf. Scaun şi statul sud-american privind statutul juridic al Bisericii Catolice. Textul
prevede predarea religiei în şcolile publice şi introducerea de spaţii pentru locurile
de cult în planurile de dezvoltare urbană, exemptează de la impozite instituţiile
religioase, recunoaşte sentinţele Bisericii în materie matrimonială şi acreditează
titlurile academice ecleziastice. Pentru intrarea în vigoare, Acordul Bilateral va
trebui să fie aprobat şi de Senatul brazilian.
- Din actualitatea internaţională.
Statele Unite: se vor desfăşura sâmbătă, la Boston, în bazilica Maicii Domnului, funeraliile
senatorului american Ted Kennedy, decedat marţi la vârsta de 77 de ani; şi-au anunţat
participarea Barack Obama, care a proclamat doliu naţional pînă duminică, şi foştii
preşedinţi Carter, Clinton, Bush senior şi Bush fiul.
- Sâmbătă, 29
august, în calendarul liturgic bizantin român "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul",
post şi ajun, sărbătoare comemorată şi în calendarul roman sau latin cu numele "Martiriul
Sf. Ioan Botezătorul".