Marea Mediterană, un mormânt pentru nenumărate persoane disperate, în căutarea unei vieţi mai bune: interviu cu mons. Francesco Montenegro, episcop de Agrigento

(RV – 21 august 2009) Mijloace aero-navale ale Gărzii de Finanţe din Italia, în acţiune, începând de vineri dimineaţă pentru căutarea victimelor ultimului naufragiu care a avut loc, probabil, în apele Canalului de Sicilia. Potrivit celor povestite de cei cinci supravieţuitori de naţionalitate eritreană, printre care şi o femeie, care au fost salvaţi joi în largul Lampedusa, 73 de imigranţi ar fi murit, nerezistând condiţiilor absolut inumane de transport (într-o barcă de cauciuc), corpurile lor fiind apoi abandonate în mare. Joi, autorităţile malteze au confirmat descoperirea a şapte cadavre nerecuperate, pentru că se aflau în ape libiene. În legătură cu această tragedie – dificil de spus a câta la număr – episcopul de Agrigento, mons. Francesco Montenegro, recomandă mai ales să se acorde atenţie fenomenelor migratorii pe calea mării şi atunci când este vorba de număr redus de persoane
• „Mai întâi, vreau să spun că nu trebuie să ne înspăimântăm doar în faţa marilor numere de persoane care imigrează pentru că sunt şi numere reduse de imigranţi cărora nimeni nu le acordă atenţie, iar Marea Mediterană a devenit deja un mormânt. Noi suntem interesaţi de problemă doar când este vorba de 70, 80 de morţi. Cine ştie câte persoane mor zilnic în mare? Aceasta este o primă reacţie pe care o am. Apoi, simt durere pentru că unii oameni – pentru a putea trăi un pic mai bine şi un pic mai mult – trebuie să moară. Este absurdă o lege care închide ferestre şi porţi fără a ţine cont de suferinţa atâtor persoane. Ce altceva poate să spună o Biserică. Dar eu nu cred că este o problemă a Bisericii de Agrigento, este o problemă a întregii Biserici italiene, o problemă a Bisericii europene”.

Se pare că în prezent s-a răspândit frica printre marinari, printre persoanele de mare, care simt teroarea de a acorda ajutor acestor ambarcaţiuni …
• „Nu este oare rodul unei culturi de răcire a inimii, de a fi neprimitori? Tot respirând un astfel de aer se ajunge la astfel de comportamente, căci o asemenea politică şi de filozofie creează un climat de teamă şi de refuz. De ce sărbătorim drepturile omului care spun că omul are dreptul de a se duce într-o altă ţară când viaţa în propria ţară nu mai este posibilă sau când politica nu-i mai permite o viaţă senină? Să pornim de la drepturile omului, apoi ajungem şi la Evanghelie şi după aceea la conceptul de primire ca necesitate, ca datorie, nu ca o alegere”.

Aici serviciul audio: