Sf. Bernard din Clairvaux, abate şi învăţător al Bisericii în reflecţia lui Benedict al XVI-lea: în sinteza monahismului dintre căutarea lui Dumnezeu şi cultura muncii s-a născut Europa modernă

(RV - 20 august 2009) La 20 august Biserica celebrează comemorarea liturgică a Sfântului Bernard din Clairvaux, abate şi învăţător al Bisericii, părinte al călugărilor cistercieni. Un sfânt despre care Benedict al XVI-lea a vorbit de mai multe ori subliniindu-i echilibrul dintre acţiune şi rugăciune, între muncă şi căutarea lui Dumnezeu: o sinteză din care a luat naştere cultura europeană. Sfântul Bernard, a trăit între secolele XI şi XII şi este între protagoniştii „experienţei extraordinare a monahismului occidental” care a salvat cultura antică permiţând naşterea uneia noi.

Bernard s-a născut la Dijon în partea de est a Franţei. Intrat în mănăstirea benedictină de la Citeaux - - „Cistercium” înmba latină, de unde numele călugărilor cistercieni - la vârsta de 25 de ani este deja abate al mănăstirii de la Clairvaux. Mustră monahii care trăiesc în bunăstare în timp ce săracii mor de foame. Dar recunoaşte cu umilinţă limitele sale căutând să domine un temperament impetuos. „Pentru el - amintea papa Benedict al XVI-lea la rugăciunea Îngerul Domnului din 20 august 2006 - forţa cea mai mare a vieţii spirituale este iubirea:
• „Dumnezeu, care este Iubire, creează omul din iubire şi din iubire îl răscumpără; mântuirea tuturor fiinţelor umane, rănite mortal de păcatul strămoşesc şi grevate de păcatele personale, consistă în aderarea fermă la caritatea divină revelată nouă pe deplin în Cristos răstignit şi înviat. În iubirea sa Dumnezeu ne reînsănătoşeşte voinţa şi inteligenţa bolnave, înălţându-ne la cel mai înalt grad de uniune cu El, adică la sfinţenia şi uniunea mistică”.

Sfântul Bernard doreşte „să trăiască scufundat în valea luminoasă a contemplaţiei” dar este constrâns la o activitate neobosită: întemeiază 68 de mănăstiri, care, pe lângă faptul de a fi centre religioase, sunt şcoli de cultură, de agricultură şi manufactură. Călătoreşte în toată Europa în serviciul Papei pentru a restabili pacea între naţiuni. Dar totul, pleacă de la tăcerea în rugăciune, deoarece pentru el ceea ce este esenţial este a-l căuta pe Dumnezeu:
• „Trebuie a se feri, observă Sfântul, de pericolele unei activităţi excesive, oricare ar fi condiţia şi funcţia care se ocupă, deoarece - aşa îi spune Papei din vremea lui dar şi tuturor papilor, şi nouă tuturor - multele ocupaţii conduc adesea la ’împietrirea inimii’, ele ’nu sunt altceva decât suferinţă pentru spirit, rătăcirea inteligenţei, dispersiunea harului’…Cât de util este şi pentru noi acest avertisment cu referire la întâietatea rugăciunii! (Angelus 20 august 2006).

Cuvântul pe care, în această privinţă, Bernard îl adresează papei Eugen al III-lea, fost ucenic al său la mănăstirea din Clairvaux, este provocator:
• „Iată - scrie el - unde te pot târî aceste blestemate ocupaţii, dacă persişti în ele…nelăsând nimic din tine pentru tine însuţi’. Cât de util este şi pentru noi acest avertisment la primatul rugăciunii şi contemplaţiei! Să ne ajute să-l concretizăm în existenţa noastră Sfântul Bernard, care a ştiut să armonizeze aspiraţia monahului la solitudine şi liniştea curţii interioare a mănăstirii cu urgenţa misiunilor importante şi complexe în slujba Bisericii” (Angelus 20 august 2006).

Sfântul Bernard îl caută pe Dumnezeu lăsându-se călăuzit de Maria pe care o compară cu steaua spre care privesc navigatorii pentru a nu rătăci ruta. Papa a citat celebra invocaţie a Sfântului din Clairvaux:
• „ O, tu, care în învolburarea evenimentelor acestei lumi, mai mult decât păşeşti pe pământ ai impresia că eşti zbătut dintr-o parte în alta în mijlocul talazurilor şi al furtunilor; nu-ţi desprinde ochii de la strălucirea acestei stele, dacă vrei să nu fii înghiţit de valuri...Priveşte steaua, cheam-o pe Maria...

Şi continuăm:
"Dacă se ridică furtunile ispitei, dacă te loveşti de stâncile neliniştilor, priveşte Steaua, cheam-o pe Maria! Dacă eşti purtat în toate părţile de valurile mândriei, ale defăimării, ale invidiei: priveşte Steaua, cheam-o pe Maria! Dacă mânia sau zgârcenia sau ademenirile trupului îţi clatină corabia sufletului: priveşte spre Maria! Dacă tu, tulburat fiind de enormitatea păcatului tău, ruşinat fiind de urâţenia conştiinţei tale, înspăimântat fiind de grozăvia judecăţii, începi să fii înghiţit de abisul tristeţii, de vârtejul disperării: gândeşte-te la Maria! În pericole, în nelinişti, în îndoieli: gândeşte-te la Maria, cheam-o pe Maria! Ea să nu se îndepărteze nicicând de pe buzele tale, să nu se îndepărteze nicicând din inima ta; şi, ca să obţii ajutorul rugăciunii sale, nu părăsi nicicând exemplul vieţii sale.

Dacă o urmezi pe ea, nu poţi devia; dacă te rogi ei, nu poţi dispera; dacă te gândeşti la ea, nu poţi rătăci. Dacă ea te susţine, nu poţi cădea, dacă ea te ocroteşte n-ai de ce să te temi, dacă ea te călăuzeşte, nu simţi oboseala, dacă ea este lângă tine, vei ajunge la ţintă (Hom.super Missus est, II.17).
 
Aici, serviciul audio: