2009-08-17 13:29:05

Suveranul Pontif a numit nunţiu apostolic în Venezuela pe mons. Pietro Parolin, pînă acum subsecretar al secţiei pentru Raporturile cu Statele; îi succede mons. Ettore Balestrero; alte numiri din agenda Papei la zi


RV 17 aug 2009. Suveranul Pontif a numit nunţiu apostolic în Venezuela pe mons. Pietro Parolin, pînă acum subsecretar al Secţiei pentru Raporturile cu Statele din cadrul Secretariatului de Stat, ridicându-l în acelaşi timp la sediu titular de Acquapendente cu demnitatea de arhiepiscop. Italian, născut în apropiere de Vicenza în 1955, mons. Pietro Parolin a fost sfinţit preot în 1980. După doctoratul în drept canonic a intrat în serviciul diplomatic al Sf. Scaun la 1 iulie 1986. A fost numit subsecretar al secţiei Raporturile cu Statele a Secretariatului de Stat în 2002.

De asemeni, Benedict al XVI-lea a numit subsecretar al Secţiei pentru Raporturile cu Statele a Secretariatului de Stat pe mons. Ettore Balestrero, pînă acum consilier de nunţiatură în aceeaşi Secţie pentru Raporturile cu Statele. Născut la Genova în 1966, mons. Balestrero a frecventat mai întâi facultatea de jurisprudenţă după care a intrat în seminarul Colegiului Capranica pentru dieceza de Roma fiind sfinţit preot în 1993. A obţinut licenţa în teologie şi doctoratul în drept canonic. După o perioadă de slujire pastorală în dieceza de Roma, a intrat în serviciul diplomatic al Sf. Scaun în 1996 iar din 2001, în cadrul Secţiei pentru Raporturile cu Statele a Secretariatului de Stat, unde era consilier de nunţiatură.

În Republica Coreea de Sud, Sfântul Părinte a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a arhidiecezei de Daegu prezentată de arhiepiscopul John Choi Young-soo, potrivit canonului 401 § 2 din Codul de Drept Canonic.

În Uganda, Succesorul lui Petru a numit episcop de Kotido pe pr. Giuseppe Filippi, superior provincial al Misionarilor Combonieni în Uganda. Născut în apropiere de Trento, nordul Italiei, în 1945, pr. Filippi a intrat în rândul misionarilor combonieni şi din 1978, când a fost sfinţit preot, şi-a desfăşurat apostolatul în Uganda şi Zambia. Dieceza de Kotido – cu circa 155.00 de credincioşi, 10 parohii şi 25 de preoţi – a devenit vacantă la 27 iunie a.c. după ce Benedict al XVI-lea l-a transferat pe episcopului titular, mons. Denis Lote Kiwanuka, la sediul arhiepiscopal de Tororo.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.