Maria ne arată singurul lucru necesar: din reflecţiile papei Benedict al XVI-lea despre
solemnitatea Adormirii Maicii Domnului
(RV - 14 august 2008) Sâmbătă, 15 august, solemnitatea „Adormirea Maicii Domnului" sau „Ridicarea cu trupul şi sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria". Papa Benedict al XVI-lea celebrează la ora 8 Liturghia euharistică în biserica parohială Sfântul Toma de Villanova din Castel Gandolfo. La ora 12, tradiţionala întâlnire cu pelerinii pentru recitarea antifonului „Îngerul Domnului” în curtea interioară a reşedinţei pontificale de vară. Este a cincia oară când Benedict al XVI-lea prezidează riturile sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.
În vederea acestei solemnităţi mariane, adevărat Paşti al Maicii Domnului, propunem câteva gânduri ale lui Benedict al XVI-lea dedicate în anii precedenţi acestei zile de bucurie în care Maica lui Dumnezeu ne arată calea pentru găsirea adevăratei fericiri. Fecioara Maria - afirmă Papa - ne încurajează să nu pierdem încrederea în faţa dificultăţilor vieţii şi să căutăm lucrurile esenţiale şi nu cele trecătoare.
Benedict al XVI-lea ne invită să privim „mângâietorul adevăr de credinţă” al Ridicării cu trupul şi sufletul la cer a Preasfintei Fecioare Maria. Împreună cu liturgia Papa vorbeşte despre evenimentul „unic şi extraordinar” al Ridicării la cer a Mariei cu trupul şi sufletul, „semn de speranţă sigură şi de mângâiere” pentru noi toţi”. După suferinţă, preamărirea, slava: o transformare ce va implica „fiecare fiinţă umană şi cosmosul întreg”. „Cea mai veche sărbătoare mariană” - sublinia Pontiful în omilia din 15 august 2008 - este „o ocazie de a urca cu Maria pe înălţimile spiritului, unde se respiră aerul curat al vieţii supranaturale şi se contemplă frumuseţea cea mai adevărată care este sfinţenia”. Este o sărbătoare care ne îndeamnă să ridicăm privirea spre cer. Şi nu un cer făcut din idei abstracte, nici un cer imaginar creat de artă, dar cerul adevăratei realităţi care este Dumnezeu însuşi: Dumnezeu este cerul. El este ţinta noastră, ţinta şi locuinţa veşnică de la care provenim şi spre care tindem”. Când Maria a adormit pentru această lume spre a se retrezi în cer - explică Papa - l-a urmat simplu pentru ultima dată pe Fiul Isus în călătoria sa cea mai lungă şi decisivă. La fel ca El, împreună cu El, a plecat din această lume pentru a se întoarce în casa Tatălui. Şi aceasta nu este departe de noi, cum apare poate într-un prim moment, deoarece noi toţi suntem fii ai lui Dumnezeu Tatăl, noi toţi suntem fraţi ai lui Isus, noi toţi suntem şi fii ai Mariei, Mama noastră. Şi toţi suntem îndreptaţi spre fericire. Iar fericirea la care tindem este Dumnezeu, astfel noi toţi suntem în drum spre această fericire, pe care o numim cer şi care este Dumnezeu”.
Papa o roagă pe Maria ca să ne ajute să facem astfel ca fiecare moment al existenţei noastre să fie un pas pe acest drum spre Dumnezeu, spre acea transformare „care priveşte fiecare fiinţă umană şi cosmosul întreg”. Da, după suferinţă, slava: o transformare ce va implica „fiecare fiinţă umană şi cosmosul întreg”.
•„Aceea din care Dumnezeu luase trupul său şi al cărei suflet a fost străpuns de o sabie pe Calvar a fost asociată cea dintâi şi în mod singular la misterul acestei transformări, la care tindem noi toţi, adesea străpunşi de săbiile suferinţei acestei lumi. Noua Evă l-a urmat pe noul Adam în suferinţă, în Pătimire şi în consecinţă şi în bucuria definitivă. Cristos este pârga, iar trupul său înviat este inseparabil de cel al Mamei sale pământeşti, Maria; în Ea întreaga umanitate este implicată în Ridicarea spre Dumnezeu”.
Este vorba despre o transformare care implică toată creaţia deoarece se vor naşte noi ceruri şi pământ nou, „în care nu va mai fi nici plânset, nici jale, deoarece nu va mai fi moartea”. „Ce mare mister de iubire ne este propus astăzi contemplaţiei! Cristos a învins moartea prin atotputernicia iubirii sale şi numai iubirea este atotputernică, acea iubire care l-a făcut să moară pentru noi şi astfel să învingă moartea. Da, numai iubirea face să intrăm în împărăţia vieţii! Iar Maria a intrat în urma Fiului, asociată la slava sa, după ce a fost asociată la Pătimirea sa. A intrat înflăcărată de iubire sfântă lăsând deschisă după ea calea pentru noi toţi. Şi de aceea astăzi o invocăm: „Poarta cerului”, „Regina îngerilor” şi „Scăparea păcătoşilor”.
Nu este vorba de un mit, ci de o realitate; un mister revelat celor mici: deoarece Dumnezeu „dă jos de pe tron pe cei puternici şi îi înalţă pe cei smeriţi”.
• „Nu sunt desigur raţionamentele cele care ne fac să înţelegem aceste realităţi atât de sublime, dar credinţa simplă, curată, şi rugăciunea în tăcere care ne depăşeşte infinit ajutându-ne să vorbim cu Dumnezeu şi să auzim cum Domnul vorbeşte inimii”.
„Privind la Maria cea ridicată la cer înţelegem mai bine că viaţa noastră de fiecare zi, deşi marcată de încercări şi dificultăţi, trece ca un fluviu spre oceanul divin, spre plinătatea bucuriei şi a păcii. Înţelegem că a muri nu este sfârşitul, dar intrarea în viaţa care nu mai cunoaşte moartea. Apusul nostru în orizontul acestei lumi este un răsărit în aurora lumii noi, a zilei veşnice”.
Benedict al XVI-lea a cerut Mariei să ne însoţească „în osteneala de a trăi şi muri zilnic” şi de a ne menţine constant orientaţi spre adevărata patrie a fericirii: să ne ajute să facem aşa cum Ea a făcut. Iar în omilia din 15 august 2006, Benedict al XVI-lea îndemna:
• „În faţa spectacolului trist de atâta falsă bucurie şi în acelaşi timp de atâta durere neliniştitoare care se răspândeşte în lume, trebuie să învăţăm de la Ea să devenim noi înşine semne de speranţă şi de mângâiere; trebuie să vestim cu viaţa noastră învierea lui Cristos. Tocmai pentru că este cu Dumnezeu şi în Dumnezeu, ea este foarte aproape de fiecare dintre noi. Cunoaşte inimile noastre, poate auzi rugăciunile noastre, poate să ne ajute cu bunătatea sa maternă şi ne este dată - aşa cum a spus Isus - ca Mamă care ne aude mereu, ne este mereu aproape şi, fiind Mamă a Fiului, este părtaşă la puterea Fiului. Bunătăţii ei, putem să-i încredinţăm mereu întreaga noastră viaţă, acestei Mame care nu e departe de nimeni dintre noi”.
Tot la 15 august 2006, papa Benedict observa la rugăciunea Angelus:
• „Prinşi de ocupaţiile zilnice riscăm de fapt să considerăm că este aici, în lumea aceasta în care suntem doar în trecere, scopul ultim ale existenţei umane. În schimb Paradisul este adevărata ţintă a pelerinajului nostru pământesc. Cât de diferite ar fi zilele noastre dacă ar fi însufleţite de această perspectivă! Aşa a fost pentru sfinţi. Existenţa lor mărturiseşte că atunci când se trăieşte cu inima îndreptată constant spre cer, realităţile pământeşti sunt trăite în justa lor valoare deoarece sunt luminate de adevărul veşnic al iubirii divine”.
Toată istoria umană - spunea Papa în predica din 2007 comentând lectura din cartea Apocalipsului propusă la Liturghia solemnităţii Adormirii - este o luptă între două iubiri: iubirea lui Dumnezeu până la dăruirea de sine şi iubirea de sine până la dispreţul faţă de Dumnezeu, până la ura faţă de alţii”. Două iubiri simbolizate de imaginea femeii înveşmântate în soare, semn al iubirii lui Dumnezeu, şi cea a uriaşului balaur roşu, semn al iubirii de sine. Prin figura balaurului, Sfântul Ioan voia să indice puterea împăraţilor romani anticreştini, „o putere ce părea nelimitată” în comparaţie cu realitatea tainică a Bisericii a cărei putere se manifestă în slăbiciune:
• „În faţa acelei puteri, credinţa, Biserica, apărea ca o femeie lipsită de apărare, fără posibilităţi de supravieţuire, cu atât mai puţin în stare să învingă. Cine putea să se opună acelei puteri omniprezente care părea în stare să facă orice? Şi cu toate acestea ştim că la sfârşit a învins femeia lipsită de apărare, a învins nu egoismul, nu ura; a învins iubirea lui Dumnezeu iar Imperiul roman s-a deschis credinţei creştine”. (Omilia Liturghiei din 15 august 2007).
Maria ridicată la cer - explică Papa - nu s-a îndepărtat de noi, ci rămâne încă şi mai aproape, ascultă rugăciunile noastre şi ne ajută „cu bunătatea sa maternă. Atraşi de strălucirea cerească a Mamei Răscumpărătorului, să alergăm cu încredere la Aceea care de sus ne priveşte şi ne protejează.
• „Avem toţi nevoie de ajutorul şi încurajarea sa pentru a înfrunta încercările şi sfidările de fiecare zi; avem nevoie să o simţim ca mamă şi soră în situaţiile concrete ale existenţei. Şi pentru a putea fi părtaşi într-o zi şi noi pentru totdeauna la acelaşi destin, să o imităm acum în urmarea docilă a lui Cristos şi în slujirea generoasă a fraţilor. Acesta este singurul mod pentru a pregusta, deja în pelerinajul pământesc bucuria şi pacea pe care le trăieşte în plinătate cine ajunge la ţinta nemuritoare a Raiului (Angelus din 15 august 2007).
Şi apoi la rugăciunea Îngerul Domnului din 15 august 2006 Papa invocă mijlocirea Fecioarei pentru pacea întregii lumi:
• „Reginei păcii, pe care o contemplăm în slava cerească, aş dori să-i încredinţez încă o dată neliniştile omenirii din orice loc al lumii răvăşite de violenţă”.
Aici serivicìul audio:
| All the contents on this site are copyrighted ©. |