2009-08-13 16:04:19

Rugăciunea Papei pentru Eunice Shriver Kennedy, care a trecut la Domnul, amintind sprijinul acordat persoanelor cu dizabilităţi


RV 13 aug 2009. Într-o scrisoare trimisă familiei lui Eunice Shriver Kennedy, care a murit miercuri la vârsta de 88 de ani, mons. Pietro Sambi, nunţiu apostolic în Statele Unite ale Americii, a exprimat sentimentele de apropiere şi rugăciune ale Papei.

Benedict al XVI-lea a dat asigurarea rugăciunilor sale pentru odihna veşnică a doamnei Eunice Shriver Kennedy care în timpul vieţii a făcut mult în favoarea persoanelor cu dizabilităţi mentale sau fizice. Eunice, sora preşedintelui John F. Kennedy, a senatorului Robert şi a senatorului Ted, catolică asemeni familiei sale, a contribuit în prima persoană la înfiinţarea Jocurilor Olimpice Speciale – numite şi Para-Olimpiada – a căror primă ediţie s-a desfăşurat în 1968. A fost impresionată personal de experienţa surorii sale Rosemary care suferea de tulburări mentale. În scrisoarea sa de condoleanţe, nunţiul apostolic la Washington, arhiep. Pietro Sambi a făcut referinţă la "credinţa ei arzătoare şi la serviciul ei generos pe plan social ".

Eunice Kennedy a fost internată săptămâna trecută datorită condiţiilor grave de sănătate într-un spital din Cape Cod, în Massachusetts. Membrii familiei ei mari, inclusiv guvernatorul Californiei şi soţul fiicei Maria, Arnold Schwarzenegger, au mers să o întărească la patul de suferinţă. Eunice Mary Kennedy s-a născut la Brooklyne, Massachusetts, fiind a cincea din cei nouă fii ai familiei Joseph P. Kennedy şi Rose Fitzgerald Kennedy.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.