2009-08-11 16:36:59

Encliclica „Caritas in veritate”, o busolă pentru a redefini sistemul economic mondial: reflecţia preşedintelui „Bănicii Etica”, Fabio Salviato


(RV - 11 august 2009) Criza economică trebuie să devină „o ocazie de discernământ şi de noi proiecte. În această optică, mai degrabă încrezătoare decât resemnată, convine să se înfrunte dificultăţile momentului prezent”. Este unul din pasajele enciclicei Caritas in veritate, care subliniază necesitatea de reproiectare a drumului economiei mondiale care se confruntă cu una din cele mai grave crize din istorie. Tocmai enciclica socială a lui Benedict al XVI-lea poate deveni o busolă pentru a reorienta economia spre realizarea unui umanism integral.

Este ceea ce subliniază preşedintele institutului „Banca Etica”, Fabio Salviato, intervievat de Alessandro Gisotti de la redacţia noastră centrală:
• „Fără îndoială, enciclica Caritas in veritate reprezintă o busolă ce ne poate lumina în această fază de identificare a unui nou sistem economic şi financiar”.

Papa încurajează o civilizaţie a economiei şi avertizează că în era globalizării, nu se mai poate gândi la un sistem bazat exclusiv pe binomul Stat-piaţă. O reflecţie personală în special, deci, asupra rolului societăţii civile
• „Da, este extrem de important. Enciclica pune în relief aceşti trei pilaştri fundamentali pe care trebuie să se bazeze un nou sistem economic şi financiar: Stat-piaţă-societate civilă. Este un avertisment către societatea civilă pentru ca să reprezinte cu adevărat un sector nou, inovator, dar şi de stimul, de răspândire, de comunicare, ’de contagiere’ - să spunem - referitor la factori de valoare care să reprezinte acest vast şi felurit sistem al societăţii civile. Prin urmare, o recunoaştere dar şi un imbold foarte important pentru societatea civilă, pentru ca să devină un element central în noua redefinire a unui sistem economic-financiar”.

Economia - subliniază documentul Caritas in veritate - are nevoie de etică pentru o funcţionare corectă, dar - adaugă Papa - de o etică prietenă a persoanei”. Cum se concretizează acest îndemn?
• „Este important să se aplice etica la persoană. Marea noutate este că e vorba despre o schimbare culturală asupra locului central al persoanei. Deci, prin răspunsul la nevoile persoanei, lupta împotriva sărăciei, respectarea ambientului se merge spre o redifinire a acestui sistem economic şi financiar”.

Latina nu este, desigur, limba vorbită de Wall Street. Cu toate acestea, Caritas in veritate este deja un best-seller, citit cu atenţie de liderii politici şi chiar de operatori financiari în toată lumea. Deci, doctrina socială a Bisericii este mereu fecundă şi actuală
• „Cred că Sfântul Părinte ne-a oferit într-adevăr nu doar o iluminare ci un mare dar, o busolă, pentru operatorii economici, şi nu numai: pentru cine are responsabilitate în lumea politicii, în lumea finanţelor, a societăţii civile, reprezintă un punct de referinţă central şi dă indicaţii, aş zice, aproape cu caracter tehnic despre modul cum va trebui construit sau reconstruit, după această fază de criză, de dificultate, noul sistem economic-financiar. Deci, fără îndoială un document pentru cine crede, dar şi pentru cine nu crede, de referinţă. O rechemare la unitate, la a se interoga, la a redefini situaţia actuală a unui sistem care luptă pentru maximalizarea profitului şi care în schimb trebuie să introducă profitul în cadrul unor criterii etice, în întregul sistem economico-financiar”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.