Când omul uită de Dumnezeu deschide porţile răului. Despre cuvintele papei Benedict al XVI-lea, reflecţia lui Salvatore Martinez şi a profesorului Vittorio Possenti

(RV - 10 august 2009) La rugăciunea „Îngerul Domnului”, recitată duminică 9 august cu pelerinii la Castel Gandolfo, papa Benedict al XVI-lea a pus accentul pe divergenţele profunde care există între un umanism ateu şi umanismul creştin. În special, a amintit exemplul extraordinar al câtorva Sfinţi martiri, precum Edith Stein - Tereza Benedicta a Crucii şi Sfântul Maximilian Kolbe, martori ai unei „carităţi care iubeşte până la capăt” şi care combate răul cu binele.

Salvatore Martinez, preşedintele naţional al Reînnoirii în Duhul Sfânt, contactat de redacţia noastră centrală, se opreşte asupra valorii martirajului în viaţa creştinilor:
• "Există o expresie a lui Edith Stein care spune: ’A fi ai lui Cristos înseamnă a da viaţa lui Cristos’ şi aceasta este, în fond, definiţia martiriului. Creştinul este un om de suferinţă şi de ofrandă şi propria viaţă este oferită în oferta lui Cristos. Creştinul este un „om expropriat”, de aceea nu trăieşte de la sine, nu trăieşte pentru sine. Este un om de relaţie, în perenă relaţie, de aceea el cu cât iubeşte mai mult, cu atât trăieşte mai mult, cu cât dă mai mult cu atât primeşte mai mult, şi suferă mai mult nedreptăţi - şi de aceea martiriul este fericire , cu cât cineva este mai fidel faţă de ceea ce crede. Tot Edith Stein spunea că trebuie să alimentezi viaţa spirituală dacă vrei să dai ceva altora. Aceasta este una din problemele timpului nostru: un umanism din ce în ce mai fragil pentru că se uită tot mai mult de Cristos şi de cele ale lui Cristos. Dacă nu există această elevare, nu există nici întrupare şi de aceea nu există adevărată umanitate, nici adevărată viaţă”.

Când omul trăieşte fără Dumnezeu, răul devine predominant, a amintit Papa. Sfinţii ne amintesc în schimb frumuseţea, plinătatea unei vieţi cu Dumnezeu şi în Dumnezeu…
• „Sfinţii ne învaţă arta de a trăi. Ei au centrat obiectivul vieţii şi aceasta este provocarea care ne vine de două mii de ani. Scriitorul italian Alessandro Manzoni ne-ar spune că „a fi fără Dumnezeu este deja a fi contra lui Dumnezeu”, şi în consecinţă martirajul este inevitabil în viaţa creştinului. Sfinţii ne învaţă, prin viaţa lor, că răul poate fi învins cu binele”.

Un alt risc care îl pândeşte pe omul contemporan, a spus Benedict al XVI-lea este voinţa de a se substitui lui Dumnezeu, pretinzând că astfel este mai liber. Care este mărturia pe care creştinii sunt chemaţi să o dea?
• „Secolul al XX-lea a cunoscut totalitarismul ideologiilor, în timp ce astăzi suntem în prezenţa atotputerniciei ştiinţei şi tehnicii. De aceea vorbesc despre un umanism „pe măsura omului”, care să descopere cu umilinţă că o libertate fără limite este începutul infernului - spunea deja filozoful Platon în oprea sa „Republica”. Este cea mai rea sclavie a oamenilor faptul de a nu pune limite propriei acţiuni. Dacă omul încearcă să înalţe privirea şi să se desprindă de observarea lucrurilor pământeşti, va descoperi că există cerul şi acest cer trebuie să se apropie din ce în ce mai mult de pământ, trebuie ca acest destin etern al omului - care este sădit în spiritul său - să afle spaţiu, întrucât este tot mai sufocat şi prizonier al atâtor forme de orgoliu”.

Lagărele naziste, la fel ca nihilismul contemporan, a relevat Papa tot duminica trecută la rugăciunea „Angelus”, sunt consecinţa negării lui Dumnezeu.

O reflecţie asupra căreia se opreşte filozoful Vittorio Possenti, de la universitatea din Veneţia:
• „Când evocăm lagărul de la Auschwitz, ne găsim în faţa unui abis al negativului, a unui abis al răului care a fost parcurs până la capăt pornind de la o poziţie, cea a dispreţului faţă de om. Dispreţul pentru om apare ca rezultat al dispreţului faţă de Dumnezeu. Destinul omului şi - dacă mă pot exprima astfel - destinul lui Dumnezeu sunt legate între ele, fiind omul făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Prin urmare, când se începe cu ateismul absolut, vreau să spun cu un „antiteism”, adică o luptă acerbă oarecum împotriva lui Dumnezeu, foarte curând această luptă devine şi o luptă împotriva omului, un dispreţ faţă de om. A fost evocată problema complexă a nihilismului. Nihilismul are mai multe cauze. Una din cauzele fundamentale teologice este în mod cert ateismul şi, cum spuneam, revolta împotriva lui Dumnezeu. Există şi cauze filozofice importante ale nihilismului, care au agravat într-un oarecare mod problema. Deci, reflecţia lui Benedict al XVI-lea ţinteşte exact o mare zonă obscură şi tenebroasă a secolului al XX-lea”.

Papa a subliniat antiteza dintre umanism ateu şi umanism creştin. Umanismul ateu în cele din urmă este împotriva omului?
• „Acesta este un alt mare interogativ asupra căruia teologia şi filozofia, papi, episcopi, filozofi şi teologi s-au întrebat îndelung. Să ne gândim de pildă la umanismul integral al lui Maritain sau la drama umanismului ateu descrisă de teologul Henri de Lubac. Ce înseamnă această luptă care apoi se îndreaptă împotriva omului? Paul al VI-lea găsise o expresie deosebit de sintetică şi potrivită, spunea: ’Fără Dumnezeu omul poate desigur edifica pământul dar nu-l va putea decât să-l clădească împotriva omului”. Ceea ce iniţial era un umanism sceptic, cum putea fi umanismul iluminist care se îndrepta să uşureze în felurite cazuri condiţia umană, a devenit apoi între secolele al XIX-lea şi al XX-lea un umanism ateu sau, cum spuneam mai înainte, exact ’antiteist’ şi care produce deci contrariul a ceea ce ar vrea. Poate, la început, umanismul secularizat dorea o eliberare a condiţiei umane de relele sale, dar apoi s-a întors în ceva care este împotriva omului, potrivit frazei foarte acute şi profunde a papei Paul al VI-lea”.

Aici serviciul audio: