2009-08-01 13:57:26

"Fiţi campioni în sport dar şi în viaţă!": Benedict al XVI-lea, primind sâmbătă atleţii participanţi la Campionatele mondiale de nataţie


RV 01 aug 2009. Benedict al XVI-lea a primit sâmbătă la Palatul Apostolic din Castel Gandolfo delegaţiile naţionale care participă la Campionatele mondiale de înot, ce se vor încheia duminică la Roma. Au luat parte la audienţa cu Sfântul Părinte circa o mie de persoane, reprezentând cele 183 de Ţări şi 4000 de atleţi.

Vitalitatea tinereţii, când nu se dă înapoi de la "efortul unor antrenamente grele şi acceptă de bunăvoie nu puţine sacrificii şi renunţări", este baza unui "splendid spectacol de disciplină şi umanitate, de frumuseţe artistică şi voinţă tenace". Toate acestea, a afirmat Sfântul Părinte, constituie mai întâi de toate o importantă lecţie de viaţă:
• "Practicat cu pasiune şi simţ etic vigilent, sportul devine, mai ales pentru tineri, şcoală de agonism sănătos şi perfecţionare fizică, de formare în valorile umane şi spirituale, mijloc privilegiat de creştere personală şi legătură cu societatea".

Biserica, a adăugat Sfântul Părinte, însoţeşte şi se ocupă de sport, practicat nu ca scop în sine ci ca mijloc, ca instrument preţios pentru formarea desăvârşită şi echilibrată a întregii persoane".
• "Şi în Biblie găsim referinţe pline de interes la sport ca imagine a vieţii. De exemplu, apostolul Paul îl consideră o autentică valoare umană, îl foloseşte nu doar ca metaforă pentru a ilustra înaltele idealuri etice şi ascetice, dar şi ca mijloc pentru formarea omului şi element al culturii şi civilizaţiei sale".

Limbajul sportului, a explicat mai departe Benedict al XVI-lea, este de valoare universală şi ajunge în special la noile generaţii. Transmiterea unor mesaje pozitive prin intermediul sportului, a observat, "contribuie la edificarea unei lumi mai fraterne şi solidare":
• "Voi, dragi atleţi, sunteţi modele pentru cei de vârsta voastră şi exemplul vostru poate fi pentru ei determinant în construcţia pozitivă a viitorului lor. Fiţi, aşadar, campioni în sport şi în viaţă!".

La încheierea audienţei, Sfântului Părinte i-au fost donate de doi campioni mondiali, germanul Paul Biedermann şi italianca Federica Pellegrini, medaliile de aur ale fiecărei discipline şi un kit pentru bazinul de înot. Benedict al XVI-lea a mulţumit tehnicienilor şi sportivilor, urându-le să "înoate întotdeauna spre idealuri tot mai înalte".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.