2009-07-21 19:29:31

Marţi: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 21 iulie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Benedict al XVI-lea a transmis un mesaj participanţilor şi organizatorilor Turului ciclist al Franţei care a cuprins anul acesta o etapă şi în Valle d’Aosta trecând foarte aproape de Les Combes unde se află Papa. Sportul să respecte valorile educative şi morale pentru a formare integrală a persoanei: sunt auspiciile Papei.

- Filippine. Sfântul Părinte a numit marţi episcop de San José de Antique în Filippine pe mons. José Romeo Orquejo, până în prezent episcop de Kalibo.

- Din Africa de Sud, organizaţia umanitară „Medici fără Frontiere” denunţă: fonduri puţine şi medicamente scumpe pentru bolnavii de Sida. E criză economică în lume, dar nu trebuie slăbită lupta împotriva virusul HIV: cu acest apel s-a deschis marţi cea de-a V-a Conferinţă mondială asupra maladiei SIDA la Cape Town.

- Bucureşti. Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti în urma unei conferinţe de presă ţinută marţi 21 iulie a.c. la sediul arhiepiscopal relativ la cazul catedralei „Sfântul Iosif” a emis un comunicat prin care aduce la cunoştinţa opiniei publice că „reprezentanţii Comisiei Europene pentru monitorizarea Justiţiei din România, au solicitat un raport asupra cazului ’Catedrala ”Sfântul Iosif’”.”Patrimoniul Naţional arhitectural, a fost lăsat la voia banului şi intereselor unor grupuri fără nimic sfânt”, a afirmat Înalt Prea Sfinţitul, Mons. Dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti în prezenţa ziariştilor.

- Baia Mare. Episcopia Greco-Catolica de Maramures - Baia Mare organizează, în perioada 22-26 iulie, a XI-a ediţie a Întâlnirii Naţionale a Tinerilor Catolici din România (INTC). Tema manifestării este „Un foc care aprinde alte focuri”, iar motto-ul: „Pentru mine a trăi este Cristos” (Fil. 1.21).Cu acest prilej, în Baia Mare vor fi prezenţi peste 2000 de pelerini, reprezentanţi ai tuturor episcopiilor catolice din România, precum şi înalţi prelaţi ai Bisericii Române Unite cu Roma ş ai Bisericii Romano-Catolice.
Principalul loc al manifestărilor este Câmpul Tineretului, în imediata apropiere a Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară.
Pe parcursul celor cinci zile au loc Liturghii, meditaţii, discuţii pe diferite teme, conferinţe, ateliere de creaţie, mese rotunde, concursuri de imnuri religioase, pelerinaje, programe artistice şi vizite la obiectivele cultural-istorice din judeţ.
Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic din România este o manifestare de tradiţie ce se desfăşoară începând din 1991, fiind organizată de comunitatea catolică de ambele rituri din ţara noastră. Totodată este o manifestare cu caracter ecumenic, la întâlnirile anterioare participând şi tineri de la alte confesiuni. Informează Biroul de organizare INTC 2009, pe siteul www.intc2009.com

- Haga. Audienţă preliminară, marţi la Tribunalul penal internaţional, în procesul fostului lider sârbo-bosniac, Radovan Karadzic. Curtea îl consideră responsabil de crime de război şi împotriva umanităţii comise în timpul conflictului din Bosnia în anii ’90, între care groaznicul masacru de la Srebrenica şi alte acte de purificare etnică faţă de populaţia musulmană.
 
- Italia. În perioada estivă, trăirea unor moment de rugăciune este şi o ocazie pentru îmbogăţirea propriei credinţe. Există locuri unde contemplarea naturii şi meditaţia profundă conduc la a-şi pune întrebări despre Dumnezeu şi rostul omului. Este convins părintele Diego Soravia, paroh de Santo Stefano de Cadore care de peste 20 de ani organizează exerciţii spirituale itinerante în Dolomiţi pentru turişti şi credincioşi.

- Lyon. Întrucât creştin, îndrăznim să sperăm”: este mesajul pe care delegaţii şi delegatele de diferite Biserici ale Europei, ortodocşi, protestanţi, anglicani şi vechi-catolici, reuniţi de la 15 până marţi 21 iulie la Lyon pentru ce-a de-a XIII-a Adunare generală a Conferinţelor Bisericilor Europene, KEK, îl adresează Europei.

- Vietnam. A devenit motiv de ciocnire între catolici şi guvern ceea ce rămâne din istorica biserică din Tam Toa, construită la sfârşitul lui 1800 şi lovită de bombardamente în 1968. Poliţia a lovit cu bastoane de cauciuc şi arestat sute de catolici care înălţaseră o cruce şi un altar pe terenul bisericii.

- Rusia. Patriarhul ortodox al Moscovei şi întregii Rusii denunţă degradarea ce domneşte în programele de televiziune.

- Marea Britanie. Anglicanii studiază tradiţia catolică. „Catolic şi evanghelic: două feţe ale aceleiaşi medalii”. Este titlul intervenţiei arhiepiscopului de Canterbury Rowan Williams care a participat la întâlnirea organizată în catedrala din Bristol de „Affirming Catholicism”, o mişcare care, sub conducerea preşedintelui Jonathan Clark şi pastora Angela Tilby s-au făcut promotori ai unei serii de întâlniri pentru sensibilizarea credincioşilor anglicani asupra valorii pe care o îmbracă tradiţia catolică în cadrul credinţei şi învăţăturii Bisericii.

- Din actualitatea internaţională: - Afghanistan. Serie de atentate sinucigaşe împotriva forţelor guvernamentale: cel puţin 10 morţi. - Geneva. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a difuzat o nouă cifră estimativă cu decesele provocate de noul virus al noii gripe în toată lumea. Bilanţul morţilor se ridică acum la peste 700. În comunicatul din 6 iulie se anunţa cifra de 429 dintr-un total de 94.512 cazuri în lume. Creşterea de la începutul lunii este de 300. Se caută măsuri pentru contrastarea pandemiei.

- Cel puţin 50 de ţări negociază sau au comandat deja zeci de milioane de doze de vaccin contra virusului A/H1N1. Marile companii farmaceutice au început să primească comenzi din ce în ce mai consistente pentru vaccinul contra virusului gripei porcine. Ieri, „Sanofi Pasteur” a anunţat că a primit o comandă iniţială de 28 de milioane de doze de vaccin împotriva virusului noii gripe A/H1N1 din partea Ministerului Sănătăţii din Franţa. Şi compania GlaxoSmithKline (GSK) a anunţat că va furniza către Marea Britanie 60 de milioane de doze de vaccin, iar către Belgia 12,6 milioane de doze pentru a acoperi necesarul pentru întreaga populaţie. Oficialii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) spun că cel puţin 50 de ţări au comandat vaccinul. România se bazează deocamdată pe producţia internă. Institutul „Cantacuzino” poate produce, în 2009, 5 milioane de doze de vaccin contra A/H1N1.

- Miercuri 22 iulie, în calendarul liturgic bizantin român la fel ca în calendarul roman sau latin, Sfânta Maria Magdalena, purtătoare de mir, cea întocmai cu Apostolii, cum e numită în tradiţia creştină orientală.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.