2009-07-20 15:29:43

Cardinalul Tonini la 95 de ani: viaţa, darcul cel mai frumos al lui Dumnezeu


(RV - 20 iulie 2009) Cardinalul italian Ersilio Tonini, arhiepiscop emerit de Ravenna-Cernia, a împlinit 95 de ani. Fiu al unei familii de agricultori din Centovera di Sangiorgio Piacentino a intrat în Seminar la vârsta de 11 ani; a fost hirotonit preot la 22 de ani şi episcop la 54. Bine cunoscut în lumea comunicaţiilor sociale, Ioan Paul al II-lea l-a creat cardinal când avea deja 80 de ani. Redacţia noastră centrală l-a rugat să facă un bilanţ al acestor 95 de ani. Noi reproducem doar începutul interviului:
• „Da, sunt foarte mulţumit; sunt foarte mulţumit, da. Pentru că acei 11 ani erau încă de ingenuitate dar şi de elan. Îmi zicea mereu, mama mea: „Pregăteşte-te, băiete, pentru că Domnul are lucruri bune pe care vrea ca tu să le faci!” Mi-am trăit copilăria, până la 9,10, 11 ani, tocmai în aşteptarea ca Domnul să mă facă să înţeleg ce dorea de la mine. De aceea, aveam o mare dorinţă să studiez, să fiu gata cu studiile şi apoi, de-a dreptul, să încep să cunosc vreo limbă căci înţelegeam că erau planuri ale lui Dumnezeu în vederea viitorului meu. Dar trebuie să mulţumesc Domnului pentru că m-a făcut să trăiesc puţin în viitor, când eram băieţandru, şi mi-a servit mult, deoarece când aceste dorinţe de bine îl stăpânesc pe un băiat la începutul vieţii, ei bine, atunci toate sentimentele se mişcă în acea direcţie. Şi aceasta este un lucru foarte frumos. După mine, norocul unui băiat sunt dorinţele care i se nasc în interior, ceea ce numim vocaţie, chemare. În alte cuvinte, în copii nu ordinele, poruncile sunt cele care contează, ci dorinţele care se reuşeşte a le aprinde în ei. Binele nu trebuie să fie comandat, dar trebuie să devină o atracţie şi prin aceasta se dovedeşte că e bine.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3









All the contents on this site are copyrighted ©.