Comemorarea liturgică de la 16 iulie a Sf. Fecioare Maria de pe Muntele Carmel prin reflecţii dedicate de Benedict al XVI-lea acestei străvechi spiritualităţi, formatoare de mari Sfinţi

(RV - 16 iulie 2009) Biserica celebrează la 16 iulie comemorarea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel. Sărbătoarea liturgică este legată de apariţia Sfintei Fecioare la 16 iulie 1251 primului părinte general al Ordinului Carmeliţilor, Simon Stock. Înconjurată de îngeri şi cu pruncul Isus în braţe, Maria i-a consemnat călugărului un scapular, promiţând ocrotire şi salvare de focul iadului celor care aveau să-l poarte. Dar legătura Fecioarei Maria şi călugării carmeliţi datează din secolul al IX-lea înainte de Cristos, de la viziunea pe care profetul Ilie a avut-o pe Muntele Carmel în Ţara Sfântă. Este vorba de acel nor mic ridicat din apele mării contemplat de Ilie, nor care prevestea încetarea secetei şi ploaia dătătoare de viaţă, şi în care vechii carmeliţi au văzut simbolizată şi prevestită „Floarea Carmelului”, Preacurata Fecioara Maria. Aici eremiţii s-au retras aproape de izvorul lui Ilie fiind numiţi „Fraţii Fericitei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel”.

Iată, câteva reflecţii dedicate de Benedict al XVI-lea spiritualităţii carmelite sau carmelitane.
Numele, în aramaică, înseamnă „grădină”. O grădină naturală din Galileea, datorită pădurilor care îmbracă muntele în verde aproape tot timpul anului, bună parte de celor 546 metri înălţime. Este o „grădină” a sufletului, pe care profetul Ilie a ales-o pentru sine, ca loc şi simbol a elevării către Dumnezeu şi de luptă împotriva preoţilor lui Baal, documentate de Biblie.

În peşterile de pe versanţii muntelui, încă din timpul lui Ilie - adică nouă sute de ani înainte de Cristos - au găsit refugiu oameni atraşi de idealul vieţii contemplative, cum subliniază chiar de la Les Combes, însuşi Benedict al XVI-lea conducând rugăciunea Îngerul Domnului în ziua de 16 iulie 2006, în timpul perioadei de odihnă:
• „Cel mai renumit dintre aceşti oameni a fost marele profet Ilie, care în secolul al IX-lea înainte de Cristos a apărat cu tenacitate de contaminarea închinării la idoli puritatea credinţei în Dumnezeul unic şi adevărat. Inspirându-se chiar din figura lui Ilie, a apărut Ordinul contemplativ al „Carmeliţilor’, familie călugărească care numără între membrii ei mari Sfinţi precum Tereza de Avila, Ioan al Crucii, Tereza a Pruncului Isus şi Tereza Benedicta a Crucii - Edith Stein”.

Aşa cum Ilie a fost răpit la cer într-un car de foc, mulţi adepţi ai spiritualităţii carmelite au trăit momente înflăcărate de înălţare mistică. Există în toată istoria oamenilor, bărbaţi şi femei, atraşi de Carmel ideea interioară a unei „culmi” de urcat, vocaţia „unui urcări pe muntele desăvârşirii”, cum a scris în urmă cu doi ani Papa într-un mesaj către Ordinul Carmelit, care sărbătorea 800 de ani de la consemnarea de către Sfântul Albert a acelei prime formule de viaţă care în anul 1247 va căpăta structura unei Reguli, aprobate de Inocenţiu al IV-lea. Apoi, patru ani mai târziu, cu apariţia Fecioarei Maria părintelui Simon Stock, priorul general de atunci al Ordinului, tradiţia mistică a Carmelului ’se sudează’ pentru totdeauna cu cea mariană.

O experienţă pe care Benedict al XVI-lea a amintit-o tot de la Les Combes în Valle d’Aosta la rugăciunea Îngerul Domnului:
• „Carmeliţii au răspândit în poporul creştin devoţiunea faţă de Fecioara Maria de la Muntele Carmel, indicând-o ca model de rugăciune, de contemplaţie şi de dăruire lui Dumnezeu. De fapt, Maria, cea dintâi şi în mod de nedepăşit a crezut şi a experimentat că Isus, Cuvântul întrupat, este muntele, culmea, piscul întâlnirii omului cu Dumnezeu. Primindu-i pe deplin Cuvântul, ’a ajuns în mod fericit la muntele cel sfânt” şi trăieşte pentru totdeauna în suflet şi trup cu Domnul”.

„Ştim bine totuşi - scrie Papa într-un alt loc al Mesajului către Carmeliţi în 2007 - că nu e deloc uşor de trăit fidel această chemare. Într-un anume sens, este nevoie de a se proteja cu armuri de cursele lumii”. Una dintre aceste „armuri” este desigur Rozariul. Într-un alt context, vizita la Sanctuarul din Pompei lângă oraşul Napoli în octombrie 2008 - Benedict al XVI-lea prezenta această rugăciune ca o „şcoală de contemplaţie şi de tăcere”, personală şi comunitară. Recitând Ave Maria - Bucură-te Marie - a spus - trebuie să fim atenţi ca glasurile noastre să nu-l „acopere” pe cel al lui Dumnezeu, care vorbeşte mereu prin tăcere la fel ca „murmurul unei uşoare adieri de vânt”:
• „Rozariul este rugăciune contemplativă accesibilă tuturor: mari şi mici, laici şi clerici, culţi şi mai puţin instruiţi. Este legătură spirituală cu Maria pentru a rămâne uniţi cu Isus, pentru a se conforma Lui, a-i asimila sentimentele şi a se comporta aşa cum s-a comportat El. Rozariul este ’armă spirituală în lupta împotriva răului, împotriva oricărei violenţe, pentru pacea în inimi, în familii, în societate şi în lume”.

Aici serviciul audio: