2009-07-15 15:25:53

Pakistan: ameninţări împotriva unor comunităţi şi instituţii creştine


(RV - 15 iulie 2009) „Ştim că sunteţi creştini, vă invităm să părăsiţi această zonă, să vă convertiţi la islam şi să plătiţi 1,5 milioane de rupii sau veţi fi loviţi de un atentat sinucigaş”. Este conţinutul unei scrisori de ameninţare sosite la Rabita Manzil, centru multimedia administrat de Oficiul pentru comunicaţii sociale al Conferinţei Episcopale din Pakistan. Talibanii, specifică ziarul L’Osservatore Romano, au reluat o masivă campanie de intimidare împotriva minorităţilor nemusulmane din ţara asiatică iar asemenea avertismente au sosit şi la catedrala Sfintei Inimi din Lahore, unor asociaţii şi şcoli catolice. Bisericile creştine şi-au ridicat glasul pentru a sensibiliza societatea asupra pericolului extremismului religios ce se răsfrânge asupra ţesutului social din Pakistan iar pe 16 august va fi celebrat, în formă ecumenică.

O zi ecumenică pentru dreptate socială. Comunităţile creştine de toate confesiunile, în deplină sintonie şi unitate, cer Guvernului o reformă structurală atât la nivel legislativ cât şi politic pentru a evita ca violările împotriva minorităţilor religioase să se extindă cu trecerea timpului.

La rândul său Peter Iacob, secretarul executiv al Comisiei naţionale de dreptate şi pace a Bisericii catolice din Pakistan, confirmă pentru agenţia Asianews că „situaţia este delicată şi este evident un climat de tensiune”, dar subliniază totodată voinţa „de a-şi continua munca pentru binele ţării şi al oamenilor”. Peter Iacob vorbeşte de ameninţări cu sechestre „în scopul de a stoarce bani” şi confirmă o „situaţie generală ce trezeşte preocupare, dar aceasta nu-i împiedică să continue munca proprie”. Reafirmă „importanţa organizaţiilor angajate în asistenţa acordată refugiaţilor” din Regiunea Swat şi în districtul Malakand, cărora le furnizează hrană, apă şi produse de primă necesitate. „Pentru cei 3 milioane de refugiaţi - continuă activistul catolic - a început reîntoarcerea lentă în zonele de origine. Militarii controlează mare parte a teritoriului şi, sub impulsul guvernului, au depus un efort uriaş pentru eradicarea extremismului. Dar rămâne încă mult de făcut pentru stabilirea păcii în ţară.








All the contents on this site are copyrighted ©.