2009-07-13 14:47:10

Anul Sacerdotal: Preoţii - nu mierea, ci sarea pământului! Încheierea la Lvov a celei de-a 37-a întâlniri a secretarilor generali din cadrul CCEE


(RV – 13 iulie 2009) Luni, 13 iulie, încheierea la Lvov, în Ucraina, a celei de-a 37-a întâlniri a secretarilor generali ai celor 36 de Conferinţe episcopale europene, iniţiată joi, 9 iulie.
„Bunul Dumnezeu ne-a cerut să fim sare nu miere”. Cu această frază a Sfântul Paroh din Ars, Ioan Maria Vianney, iezuitul portughez Manuel Morujao, a sintetizat – pentru agenţia SIR – intervenţia sa la reuniunea de la Lvov.

Părintele Morujao a amintit de asemenea că o reflecţie despre Anul Sacerdotal, dorit de Benedict al XVI-lea, poate fi inspirată şi de cuvintele lui Ioan Paul al II-lea care afirma că „un pericol frecvent pentru cei care se pun în slujba Evangheliei este de a se dedica mai mult „lucrărilor Domnului”, uitând însă „Domnul, de stăpânul lucrărilor”…. Definiţia unui preot este tocmai preoţia sa şi nu ocupaţia, activitatea, titlurile…”. Esenţialul – a mai afirmat – iezuitul portughez este „de a fi preoţi 24 de ore pe zi şi experţi în arta de a-l întâlni pe Dumnezeu”.
În legătură cu acest aspect, s-a dezbătut tema renaşterii Bisericilor care au cunoscut prigoana comunistă şi care doresc să răspundă cu limbajul Evangheliei dificultăţilor şi aşteptărilor persoanelor.
Întâlnirea a voit să amintească „suferinţa trăită în Ucraina sub opresiunea regimului comunist care, în afara deportării de preoţi şi episcopi în gulagurile siberiene nu a ezitat să închidă grânarele pentru înfometarea şi supunerea după propriile planuri a unui popor care nu a voit să renunţe la credinţa creştină”.
În cadrul lucrărilor a fost de asemenea prezentată pe larg enciclica „Caritas in veritate”, evidenţiindu-se priorităţile conţinute în noul document: şi anume, „centralitatea omului”, „dimensiunea socială a economiei” şi „tema globalizării”, subliniindu-se orientarea principală, mai exact căutarea binelui comun şi dezvoltarea integrală a omului; de asemenea, economia şi piaţa au nevoie de etică pentru o corectă funcţionare; de o etică care să-i fie prietenă persoanei umane.
Printre temele de actualitate discutate la întâlnirea secretarilor generali ai celor 36 de Conferinţe episcopale europene s-a aflat şi eutanasia, subliniindu-se că „se răspândesc unele fenomene care rănesc demnitatea persoanei şi care îngrijorează Biserica prin modelele antropologice pe care le vehiculează şi care sunt departe de o cultură a vieţii şi de modelul natural al familiei”. Participanţii au fost informaţi în legătură cu „cazul Eluana Englaro” care a generat în Italia o mare dezbatere privind eutanasia.
De asemenea, întâlnirea a reprezentat o oportunitate pentru discutarea raportului dintre Biserică şi mass-media. „Biserica – s-a afirmat – simte tot mai mult urgenţa de a îngriji raporturile cu mijloacele de comunicare în masă, conştientă fiind de necesitatea de a creşte în profesionalitate într-un ambient atât de complex”.
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.