2009-07-10 15:15:12

Benedict al XVI-lea către ambasadorul mexican: libertatea religioasă este stânca pe care se fondează drepturile omului


(RV – 10 iulie 2009) Libertatea religioasă, apărarea vieţii, promovarea familiei şi a solidarităţii au fost punctele importante abordate de Benedict al XVI-lea în discursul adresat ambasadorului Mexicului, Héctor Federico Ling Altamirano, primit în audienţă vineri dimineaţă în Vatican, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare. Sfântul Părinte a lăudat decizia Mexicului de a elimina din legislaţie pedeapsa capitală.

Cel mai bun serviciu pe care creştinii îl pot oferi societăţii „este proclamarea Evangheliei care iluminează o autentică cultură democratică şi orientează căutarea binelui comun”. Astfel a subliniat Succesorul lui Petru care, în discursul către ambasadorul mexican, a pus accentul pe importanţa credinţei în viaţa socială:

•„De fapt – a spus – libertatea religioasă nu este un drept în plus sau un privilegiu reclamat de către Biserică”.

Cu adevărat, a subliniat, libertatea religioasă „este stânca” pe care se fondează drepturile omului, deoarece în această libertate „se manifestă în mod deosebit dimensiunea transcendentă a persoanei umane şi absoluta inviolabilitate a demnităţii sale”. De aceea nu se poate reduce libertatea religioasă „la o simplă convieţuire de cetăţeni care practică în mod privat propria religie” sau „la o limitare a acesteia la exercitarea cultului”.

•„Referitor la acest aspect – a specificat – în momentul în care Biserica Catolică susţine şi promovează această viziune”, a rolului pozitiv al religiei în societate, „nu doreşte să intervină în necesara autonomie a instituţiilor civile”.

Pe de altă parte, a adăugat, „Biserica şi comunitatea politică sunt şi trebuie să se simtă, fiecare cu rolul propriu, în slujba vocaţiei personale şi sociale” a cetăţenilor.
A lăudat apoi climatul de „reciprocă autonomie şi de colaborare sănătoasă”, considerând mai ales locul important pe care religia îl ocupă în istoria ţării.
Episcopul Romei nu a ezitat să enumere gravele probleme care aduc suferinţă Mexicului: de la violenţă la traficul de narcotice; de la inegalitate la sărăcie. Pentru a înfrunta aceste provocări, a asigurat, societatea mexicană va putea întotdeauna să conteze pe „leala cooperare şi solidaritate a Bisericii Catolice”. Şi a reafirmat că nu sunt suficiente „mijloacele tehnice sau de securitate” pentru găsirea soluţiilor eficiente şi de durată. Este necesar în schimb, a afirmat, „o reînnoire morală” şi „educarea conştiinţelor” ca şi „construirea unei adevărate culturi a vieţii”.

• „Nu se va insista niciodată îndeajuns – a repetat – asupra faptului că dreptul la viaţă trebuie să fie recunoscut în întreaga sa amploare”.

Persoana, a spus din nou, „merită respect şi solidaritate” din momentul conceperii şi până în cel al morţii naturale. Şi a formulat auspiciile ca acest efort în favoarea vieţii să fie susţinut de „promovarea de legi juste şi de politici” care să ţină cont de atât de înalta valoare a fiinţei umane în orice moment al existenţei sale. Benedict al XVI-lea a reafirmat de asemenea că identitatea mexicană s-a format în cursul secolelor cu mesajul mântuirii proclamat de Biserica Catolică.

•Credinţa în Isus Cristos – a amintit – a generat în Mexic o cultură de speranţă care dă viaţă principiilor pentru dezvoltarea societăţii, promovarea dreptăţii, efortul pentru pace şi, din nou, lupta împotriva violenţei, a corupţiei, a criminalităţii şi constanta tutelă a vieţii şi demnităţii omului.
Papa a amintit de asemenea recenta Întâlnire Mondială a Familiilor la Ciudad de México, reafirmând importanţa centrală a familie fondată pe căsătorie şi celulă de bază a întregului ţesut social.

Aici serviciul audio:








All the contents on this site are copyrighted ©.