2009-07-06 15:19:09

Apel al lui Benedict al XVI-lea: lumea să ajute populaţia Republicii Haiti lovită de grave catastrofe naturale. Nu exploatării necugetate a pământului


(RV - 6 iulie 2009) E necesar a susţine poporul haitian, pus la grea încercare în ultimele luni de catastrofe naturale. Astfel Papa a atras atenţia comunităţii internaţionale în discursul către trimisul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Haiti, Carl-Henri Guiteau, care luni dimineaţă a prezentat Scrisorile de acreditare în Vatican, unde a desfăşurat deja aceeaşi funcţie din 2002 în 2004.

Înainte de toate urarea adresată de Papa haitienilor „ de a putea trăi în demnitate şi în siguranţă şi de a constitui o societate din ce în ce mai justă şi mai fraternă”.
Benedict al XVI-lea a menţionat apoi apropiata 150-a aniversare a Concordatului - cel mai vechi în America Latină - între Sfântul Scaun şi micul Stat caraibian, care a produs „numeroase roade” - a subliniat Papa - pentru Biserica şi pentru această ţară, unde „comunitatea catolică s-a bucurat mereu de stima autorităţilor şi populaţiei”.

Sfântul Părinte a amintit apoi, cu mâhnire, recentele „catastrofe naturale care au provocat grave daune” pe tot teritoriul haitian şi „distrugerile cauzate de uragane” agriculturii, agravând „situaţia deja dificilă a atâtor familii”, care „în cursul ultimilor ani” au văzut emigrând mulţi dintre cei dragi ai lor în căutarea de resurse în străinătate pentru a le face să trăiască. De aici, rechemarea lui Benedict al XVI-lea către comunitatea internaţională - ca să susţină concret „persoanele care sunt în nevoie” - şi auspiciile ca „în ciuda situaţiilor administrative uneori problematice să fie găsite soluţii rapide pentru a permite familiilor să trăiască reunite. De altfel - a observat Papa - tocmai „vulnerabilitatea ţării la intemperii, uneori violente, care o lovesc regulat a dus la a deveni mai conştienţi de necesitatea de a se îngriji de creaţie”.

„Protecţia ambientului este o sfidare pentru toţi - a subliniat Papa - deoarece este vorba de a apăra şi valoriza un bine colectiv, destinat fiecăruia”. Din acest motiv, exploatarea fără criterii” a resurselor mediului înconjurător şi „consecinţele sale, care cel mai adesea lovesc grav viaţa celor mai slabi, nu va putea fi înfruntată în mod eficient - a susţinut papa Benedict - decât graţie unor alegeri politice şi economice conforme demnităţii umane şu unei cooperări internaţionale efective.

Papa a remarcat apoi „semnele de speranţă” care nu lipsesc în Haiti, bazate pe valorile umane şi creştine „precum respectul pentru viaţă, ataşamentul faţă de familie, sensul responsabilităţii şi mai presus de toate credinţa în Dumnezeu - a amintit - care nu-l abandonează niciodată pe cel care se încrede în El”. În fine, o recomandare deosebită pentru guvernul din Haiti, pentru ca pe lângă faptul de a ajuta pe cei mai nevoiaşi, să asigure „o protecţie eficace femeilor şi copiilor care sunt mai presus de toate victime ale unor violenţe, abandon sau injustiţie”.

Amintim că Haiti, ex colonie franceză, a fost prima ţară din America Latină care a cucerit independenţa în 1804, supusă în cursul istoriei sale unor tulburări politice agitate şi astăzi, din păcate, unul din Statele cele mai sărace ale lumii.

Aici serviciul audio:







All the contents on this site are copyrighted ©.