2009-07-04 16:36:14

Scrisoare a papei Benedict al XVI-lea către premierul italian Silvio Berlusconi în vederea summitului G8


(RV - 4 iulie 2009) „Participarea unor Şefi de Stat sau de Guvern, nu numai din G8 dar din multe alte naţiuni, va face ca deciziile de adoptat, pentru a găsi căi de rezolvare împărtăşite asupra principalelor probleme care influenţează puternic economia, pacea şi securitatea internaţională, să poată oglindi mai fidel punctele de vedere şi aşteptările populaţiilor din toate continentele”. Scrie Benedict al XVI-lea într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului de Miniştri italian, Silvio Berlusconi, în vederea apropiatului summit G8 a şefilor de Stat şi de Guvern din ţările cele mai industrializate, care se va desfăşura în oraşul L’Aquila de la 8 la 10 iulie a.c.
„Participarea lărgită la discuţiile apropiatei reuniuni la vârf - explica Papa în scrisoare - apare mai oportună ca oricând, ţinând conte de multiplele problematici ale lumii actuale caracterizate de o puternică interconexiune şi interdependenţă”. Referinţa este la provocările crizei economico-financiare în curs, precum şi la date îngrijorătoare ale fenomenului schimbărilor climatice, ce nu pot să nu inducă la un înţelept discernământ şi la noi proiecte pentru a ’converti’ modelul de dezvoltare globală, „făcându-l capabil să promoveze, de o manieră eficace, o dezvoltare umană integrală, inspirată din valorile solidarităţii umane şi carităţii în adevăr”. În trecutul recent - adaugă Sfântul Părinte - majoritatea ţărilor mai puţin dezvoltate a putut să se bucure de o perioadă de creştere extraordinară care a permis multora din aceste State să spere în atingerea obiectivului fixat de Comunitatea internaţională în pragul celui de-al treilea mileniu.

„Din păcate - observă Papa - criza financiară şi economică, ce loveşte întreaga Planetă de la începutul anului 2008, a schimbat panorama, încât există riscul real ca să se stingă speranţele de a ieşi din sărăcia extremă, dar ca din contra să cadă în mizeri şi populaţii beneficiare până acum de un minim de bunăstare materială”. „Actuala criză economică mondială - se citeşte în text - comportă pericolul ştergerii sau a reducerii drastice a planurilor de ajutor internaţional, în special în favoarea Africii şi a celorlalte ţări economic mai puţin dezvoltate. Din acest motiv, Papa lansează un apel Statelor membre ale G8, celorlalte ţări reprezentate şi guvernelor lumii întregi, pentru ca „ajutorul pentru dezvoltarea mai ales cel menit să valorizeze resursa umană, să fie menţinut şi potenţat, nu doar în pofida crizei, dar tocmai deoarece pentru ea este una din principalele căi de rezolvare”. Educaţia - se mai citeşte în scrisoare - este condiţie indispensabilă pentru funcţionarea democraţiei, pentru lupta împotriva corupţiei, pentru exercitarea drepturilor politice, economice şi sociale şi pentru refacerea efectivă a tuturor Statelor, sărace şi bogate.

Gradul eficienţei tehnice a măsurilor de adoptat pentru a ieşi din criză coincide cu măsura valenţei sale etice: „Trebuie să se ţină cont - notează Benedict al XVI-lea - de cerinţele concrete umane şi familiale: crearea efectivă de locuri de muncă pentru toţi, care să permită lucrătorilor, bărbaţi şi femei, să facă faţă în mod demn necesităţilor familiei, şi să se achite de principala responsabilitate pe care o au în a educa fiii şi în a fi protagonişti în comunităţile din care fac parte”. Legitimarea etică a angajamentelor politice a G8 - explică Pontiful - va cere ca ei să fie confruntaţi cu gândul şi necesităţile întregii Comunităţi internaţionale. „În acest scop, apare important a întări iniţiativele multilaterale, nu numai pentru chestiunile economice, dar pentru întregul spectru al tematicilor privind pacea, securitatea mondială, dezarmarea, sănătatea, salvgardarea mediului înconjurător şi resurselor naturale pentru generaţiile prezente şi viitoare”. Cât se poate de semnificativă - scrie în fine Papa - este „alegerea Guvernului italian de a găzdui summitul G8 în oraşul L’Aquila”. „Am fost toţi martori - încheie Sfântul Părinte - ai solidarităţii generoase a poporului italian şi a altor naţiuni, Organisme naţionale şi internaţionale faţă de populaţiile regiunii Abruzzo lovite de seism”. „Această mobilizare solidară ar putea constitui o invitaţie pentru membrii G8 şi pentru Guvernele şi Popoarele lumii la a înfrunta uniţi actualele provocări care, fără întârziere, pun umanitatea în faţa unor alegeri decisive pentru destinul însuşi al omului, intim legat de cel al creaţiei”.









All the contents on this site are copyrighted ©.