2009-06-26 17:35:09

Vineri: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 26 iunie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- După ce joi primise patru dintre ei, vineri dimineaţă papa Benedict al XVI-lea a primit în audienţe succesive alţi 6 membri ai Conferinţei episcopale vietnameze. În cursul după amiezii, în audienţă la Sfântul Părinte cardinalul William Joseph Levada, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

- Bilanţul Anului Paulin prezentat vineri la Sala de presă a Sfântului Scaun: un mare succes de prezenţe şi de credinţă care acum trebuie să continue în Bisericile lumii, afirmă cardinalul Andrea Cordero Lanza di Motezemolo, arhiprezbiterul bazilicii papale "Sfântul Paul din afara Zidurilor", unde se păstrează mormântul Apostolului Neamurilor.

- Bucureşti: În cazul controversatei construcţii "Cathedral Plaza" din imediata apropiere a catedralei romano-catolice din Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti a admis joi, recursurile declarate de primarul sectorului 1 Bucureşti şi firma Millenium Building Development împotriva sentinţei Tribunalului Dâmboviţa de anulare a autorizaţiei de construcţie. "Printr-o decizie irevocabilă, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile, a modificat sentinţa şi a respins şi capătul de cerere privitor la anularea autorizaţiei". Următorul pas probabil din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice este recursul la CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

- Ca numeroşi emigranţi care fug de sărăcie, foame şi războaie „să poată fi primiţi şi nu respinşi”: acesta a fost apelul lansat joi seară de arhiepiscopul Antonio Maria Vegliò în timpul rugăciunii ecumenice care s-a desfăşurat în bazilica "Santa Maria in Trastevere" din Roma în amintirea victimelor călătoriilor spre Europa. Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor a vorbit despre indiferenţa lumii bogate în faţa dramelor atâtor refugiaţi şi a citat cuvintele Papei: „Primirea lor ridică nu puţine dificultăţi dar este o îndatorire”. Nu trebuie întoarsă privirea spre a uita suferinţa în care trăiesc întregi populaţii".

- Iaşi. Împlinirea a 125 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi şi a 220 de ani de la sfinţirea catedralei "Adormirea Maicii Domnului": două aniversări ce vor fi marcate sâmbătă, 27 iunie, prin diferite manifestări religioase şi culturale mai întâi în catedrala din Iaşi, printr-o Sfântă Liturghie prezidată la ora 10.00, în catedrala veche, de PS Petru Gherghel şi concelebrată împreună cu PS Aurel Percă, preoţi din Iaşi şi din alte localităţi. Pentru aceeaşi zi, într-o scrisoare pastorală, PS Petru Gherghel a invitat preoţii, călugării şi credincioşii din dieceză la rugăciune de mulţumire. Momentul cultural-istoric se va desfăşura în aula sinodală a catedralei începând de la ora 11.30 şi va cuprinde un simpozion ştiinţific moderat de pr. dr. Ştefan Lupu: vor interveni: PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, dr. Dănuţ Doboş, pr. dr. Anton Despinescu, pr. dr. Fabian Doboş, pr. drd. Alois Moraru. În cadrul simpozionului va fi lansat volumul "Istoria Diecezei Romano-Catolice de Iaşi", de pr. Alois Moraru.

- Cardinalul sloven Franc Rodé, prefect al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă consacrată şi Societăţile de viaţă apostolică a făcut recent o vizită în Bosnia: o ţară balcanică în pericol de islamizare, deoarece catolicii emigrează.

- Biserica din toată lumea rămâne alături de creştinii din Ţara Sfântă. Este unul din punctele repetate joi de Benedict al XVI-lea în audienţa acordată participanţilor la întâlnirea ROACO, Reuniunea Operelor de Ajutor pentru Bsisericile Orientale. O solidaritate care în toată aria este foarte simţită, având în vedere dificultăţile care continuă să ridice obstacole pentru viaţa comunităţilor catolice locale: confirmă nunţiul apostolic în Israel şi delegat apostolic pentru Ierusalim şi Palestina, arhiepiscopul Antonio Franco.

- „În ciuda existenţei unui exhaustiv cadru juridic şi instituţional pentru prevenirea torturii, aceasta este larg tolerată sau de-a dreptul practicată de guverne şi impunitatea responsabililor continuă să persiste: a denunţat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în mesajul său pentru Ziua internaţională pentru sprijinul victimelor torturii, celebrată vineri.

- Ziua pentru caritatea Papei: duminică, 28 iunie, va fi Ziua dedicată tradiţional carităţii Papei; cu această ocazie este organizat anual o strângere de fonduri, în acest an în ajutorul populaţiilor lovite de sărăcie, catastrofe naturale sau războaie.

- China. Închiderea Anului Paulin în dieceza de Han Dan este totodată o invitaţie la o activă participare la trăirea intensaă a Anului Sacerdotal.
 
- Din actualitatea internaţională: Trieste. La reuniunea G8 a ministrilor de Externe în curs la Trieste s-a cerut încetarea violenţelor în Iran. Teheran: Consiliul Gardienilor Revoluţiei, însărcinat să decidă legitimitatea rezultatelor electorale în contestatele alegeri prezidenţiale, a a reafirmat că nu s-a comis nici o fraudă în turul electoral câştigat de Mahmoud Ahmadinejad. La Teheran, continuă protestele. Venezuela / SUA. La nouă luni de la chemarea respectivilor ambasadori, Statele Unite şi Venezuela au decis să reia raporturile diplomatice normale. La Caracras se va reîntoarce Patrick Duddy şi la Washington Bernardo Alvàrez. A anunţat joi ministrul de Externe venezuelan, Hugo Maduro, ştire confirmată imediat de funcţionari ai departamentului de Stat de la Washington. - Germania a devenit joi cea de-a unsprezecea ţară semnatară a unui tratat ce interzice folosirea bombelor cu submuniţii. sau cu fragmentaţie, sperând să dea astfel un impuls acestei convenţii refuzate în continuare de principalele ţări utilizatoare, transmite AFP.

- Sâmbătă 27 iunie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Samson Ospitalierul, preot la Constantinopol, pe timpul împăratului Iustinian, secolul 6; în calendarul roman sau latin Sfântul Ciril din Alexandria, episcop şi învăţător al Bisericii, anii 370 - 444.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.