Dialog între catolici şi musulmani despre tradiţie, la seminarul centrului 'Oasis' al patriarhatului de Veneţia

RV 23 iun 2009. Importanţa tradiţiei şi necesitatea dialogului între creştini şi musulmani au fost în centrul seminarului organizat de Comitetul Internaţional al Fundaţiei 'Oasis' desfăşurat luni şi marţi la Veneţia. Una din cele mai aşteptate intervenţii a fost cea propusă de card. Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios. Trimisul special Radio Vatican, Fabrizio Mastrofini:
• "Creştini şi musulmani, suntem toţi 'condamnaţi' la dialog": a afirmat card. Jean-Louis Tauran intervenind la reuniunea Comitetului ştiinţific al Fundaţiei internaţionale 'Oasis', încheiată marţi la Veneţia. "Islamul trezeşte teamă" – a observat cardinalul. "Pentru mulţi, islamul înseamnă fanatism, război sfânt (jihad), terorism, poligamie, prozelitism", dar "nu trebuie să ne fie teamă" pentru că "ceea ce noi întâlnim nu este un sistem religios, ci oameni şi femei care au acelaşi destin ca şi noi, fiind tovarăşi în umanitate. Iată-ne aşadar cu toţii 'condamnaţi' la dialog!". Desigur, a reluat card. Tauran, există diferite elemente care separă creştinismul şi islamul: raportul cu scrierile sacre, modul de a înţelege revelaţia, persoana lui Isus, Preasfânta Treime, uzul raţiunii sau rugăciunea. Cu toate acestea, pentru cardinalul catolic sunt multe elemente pe care le avem în comun: unicitatea lui Dumnezeu, sacralitatea vieţii, necesitatea de a transmite valorile morale tinerelor generaţii, predarea religiei în sistemul de educaţie. "Acestea sunt aspectele pe baza cărora Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios invită Bisericile locale la practicarea dialogului". Card. Tauran a evidenţiat apoi necesitatea dialogului şi a invitat creştinii şi musulmanii să răspundă la o întreită provocare: chestiunile identităţii, diferenţei şi pluralismului. "Există un singur viitor posibil şi acesta este un viitor comun", a întărit cardinalul Tauran, insistând asupra faptului că un atare viitor se construieşte în familie, la şcoală, în biserici, în moschei dar, a evidenţiat, "mai ales la şcoală, pentru că în realitate aici se construiteşte viitorul".

Tradiţia este o realitate vie şi un fapt ce ţine de educaţie, de aceea este necesar să se intervină cu o acţiune de amploare întru cât s-a pierdut simţul transmiterii valorilor de la o generaţie la alta. Iată, aici, o îndatorire pe care card. Angelo Scola, patriarhul Veneţiei, nu a ezitat să o numească "urgentă" pentru familie, Biserică şi Stat, fiecare în sfera proprie de acţiune. Trimisul special l-a contactat pentru noi pe card. Angelo Scola, gazda reuniunii internaţionale, întrebându-l mai întâi de ce este atât de greu astăzi a vorbi despre valoarea tradiţiei?
• "Motivul se datorează 'emergenţei' sau 'crizei' din educaţie, pentru că s-a rupt inelul cel mai elementar în transmiterea educaţiei, inel reprezentat de familie şi de comunităţile aşa zis 'intermediare'. Faptul că societăţile noastre nu acordă o atenţie suficientă la aceste experienţe produce în familie o ruptură între o generaţie şi alta. Aceasta face şi mai grea asumarea tradiţiei ca valoare practică. Când vedem în Occident semne de contrast în legătură cu 'burka' sau vălul musulman, avem în realitate o ciocnire între tradiţii, pentru că musulmanii vor să păstreze aceste semne iar occidentalii vor să neutralizeze toate semnele şi tradiţiile prin instaurarea unei anti-tradiţii de tip individualist".

A vorbi despre tradiţie pentru mulţi înseamnă a se referi la un patrimoniu static, conservator. Există şi un aspect dinamic în idea de tradiţie? Răspunde card. Angelo Scola, patriarhul Veneţiei:
• "Aspectul dinamic este legat de faptul că subiecţii principali ai tradiţiei sunt cei care o transmit şi trebuie să fie capabili să trezească interesul subiecţilor care o primesc. Din acest motiv tradiţia nu poate fi confundată cu tradiţionalismul, care presupune o convergenţă mecanică spre pachete de idei din trecut, dar nici nu poate da naştere la soluţii revoluţionare privind numai la viitor. Tradiţia trebuie interpretată de subiecţii vii. Cum se face aceasta? Aici, intră în joc raţiunea critică ce se întrupează în viaţa unui popor prin intermediul religiei şi al credinţei. Tradiţiile trebuie văzute inevitabil în lumina interpretării culturale a credinţei şi a religiei. Există un cerc virtuos între credinţă şi cultură. Credinţa interpretează realitatea, intră în concretul vieţii şi la rândul ei, experienţa elementară a fiecărui om citeşte misterele credinţei în lumina condiţiilor sale vitale. Circuitul pozitiv între credinţă şi cultură trăit de subiectul care transmite o tradiţie la subiectul care o primeşte, permite tradiţiei să fie vie, să nu se mortifice, să se deschidă la viitor şi să accepte schimbări".

Se poate vorbi de un rol stimulator din partea Bisericii în raport cu societatea civilă şi instituţiile politice?
• "Cu siguranţă, e suficient să luăm în considerare câteva oraşe italiene (...). Prezenţa comunităţilor creştine în cele mai îndepărtate locuri, o prezenţă care a devenit un spaţiu de educaţie a persoanei, a creat cetăţeni şi a făcut posibilă construcţia unei vieţi sociale. Este inegabilă forţa creştinismului (...) şi, în general, a religiilor, pentru că sunt capabile să dea concreteţe la idealurile universale. Când acestea sunt propuse în mod abstract, e greu să vedem că lumea le pune în practică. Numai persoanele care trăiesc în viaţa concretă pot dobândi comportamente virtuoase, care constituie temelia cetăţeanului autentic şi a oricări comunităţi civile (...)".

Aici, serviciul audio: