Benedict al XVI-lea în vizită la spitalul Alinarea Suferinţei: "efortul ştiinţei în a îngriji bolnavul să nu fie separat niciodată de încrederea în Dumnezeu, singurul care poate elimina puterea răului"

RV 21 iun 2009. În cadrul vizitei pastorale la San Giovanni Rotondo "nu putea lipsi o etapă la Casa Alinarea Suferinţei, voită de Sfântul Pius de Pietrelcina ca 'loc de rugăciune şi ştiinţă în care oamenii să se întâlnească în Cristos Răstignit ca o singură turmă cu un singur păstor': a afirmat Benedict al XVI-lea în cadrul vizitei, duminică după amiază în jurul orei locale 16.45, la spitalul Alinarea Suferinţei, nu departe de sanctuarul dedicat Sfântului Pius. • "Părintele Pius voia ca în această structură sanitară să devină palpabil faptul că efortul ştiinţei în a îngriji bolnavul nu trebuie să fie separat niciodată de încrederea filială în Dumnezeu, nemărginit de blând şi îndurător".

Pontiful a ţinut să-şi exprime gratitudinea pentru binele care, prin rugăciune şi cercetarea de avangardă, de mai bine de cincizeci de ani, în fidelitate faţă de Fratele Capucin, a fost oferit în Casa Alinarea Suferinţei inaugurată de însuşi Părintele Pius la 5 mai 1956. În această structură sanitară, a observat Pontiful, s-au înregistrat "rezultate recunoscute la nivel ştiinţific şi medical". Cu toate acestea, a continuat,
• "Oridecâteori se trece pragul unei case de tratament, a afirmat Sfântul Părinte, gândul se îndreaptă spontan la misterul suferinţei şi al durerii, la speranţa vindecării şi la valoarea inestimabilă a sănătăţii, de care deseori ne dăm seama doar atunci când nu mai este. În spitale se vede cu uşurinţă cât de preţioasă este exitenţa noastră, dar şi cât este de fragilă".

Urmând exemplul lui Isus care – a amintit Papa – străbătea toată Galileea "vindecând orice boală şi orice suferinţă în popor" (Matei 4,23), Biserica, încă de la începuturi, mânată de Duhul Sfânt, a considerat o datorie şi un privilegiu să stea alături de cel care suferă, cultivând o atenţie preferenţială faţă de bolnavi. "Boala, care se manifestă în multe forme şi loveşte în diferite moduri, trezeşte interogative tulburătoare: De ce suferim? Poate fi considerată pozitivă, experienţa durerii? Ne putem elibera de suferinţă şi de moarte? Sunt interogative existenţiale, care omeneşte vorbind rămân de cele mai multe ori fără răspuns, dat fiind că suferinţa constituie o enigmă de nepătruns pentru raţiune. Suferinţa face parte din misterul însuşi al persoanei umane", a continuat Benedict al XVI-lea făcând trimitere la enciclica sa "Spe Salvi" (nr. 36) unde afirma că "trebuie făcut tot posibilul pentru a diminua suferinţa (...) dar a o elimina cu desăvârşire din lume, nu depinde de posibilităţile noastre pentru simplul fapt că (...) nimeni dintre noi nu este în măsură să elimine puterea răului, sursă continuă de suferinţă".
• "Cine poate elimina puterea răului este numai Dumnezeu. Prin însăşi faptul că Isus Cristos a venit în lume pentru a ne revela planul divin al mântuirii noastre, credinţa ne ajută să pătrundem sensul a tot ce este uman, şi prin urmare, şi al suferinţei. Există deci o strânsă legătură între Crucea lui Isus – simbolul durerii supreme şi preţ al adevăratei noastre libertăţi – şi durerea noastră, care se transformă şi se sublimează când este trăită în conştiinţa apropierii şi solidarităţii lui Dumnezeu".

Părintele Pius, a reluat Pontiful, a intuit acest adevăr profund şi la prima aniversare a inaugurării acestei Opere, spunea că aici 'cel suferind trebuie să trăiască iubirea lui Dumnezeu prin acceptarea cu înţelepciune a durerilor lui, a meditării senine despre destinul său în raport cu Dumnezeu" (Discurs, 5 mai 1957). Spunea mai departe că în Casa Alinarea Suferinţei 'cei spitalizaţi, medicii şi preoţii vor fi rezerve de iubire, care cu cât va fi mai îmbelşugată în fiecare, cu atât mai mult se va împărtăşi la ceilalţi" (ibid.).
• "A fi 'rezerve de iubire'. Iată, dragi fraţi şi surori, misiunea la care în această seară vă cheamă Sfântul nostru, pe voi care în diferite moduri formaţi marea familie a Casei Alinarea Suferinţei".

În fine, Papa a ţinut să evidenţieze încă o dată pe toţi cei care sprijină proiectul sanitar al Sfântului Pius, de la medici şi călugări, la binefăcători şi Grupurile de Rugăciune. Acestea din urmă, care constituie specificul spitalului de avangardă voit de Părintele Pius, sunt, după cum spunea sfântul capucin, 'coloanele pe care se sprijină Casa Alinarea Suferinţei, adevărate avanposturi pentru această Citadelă a carităţii, pepiniere de credinţă, focolare de iubire' (Părintele Pius, Discurs, 5 mai 1966).

Aici, serviciul audio: