Anul Sfintei Preoţii bate la uşă: magisteriul papei Benedict al XVI-lea despre menirea preotului în epoca contemporană

RV 16 iun 2009. Preoţii trebuie să fie "specialişti" în cele care se referă la Dumnezeu. S-ar putea cuprinde în aceste câteva cuvinte magisteriul lui Benedict al XVI-lea despre slujirea preoţilor în Biserică. În cei peste patru ani de pontificat, Sfântul Părinte a vorbit de mai multe ori despre identitatea preoţilor în epoca contemporană în timp ce o reflecţie mai profundă se aşteaptă de la Anul Sfintei Preoţii care va începe vineri, 19 iunie, cu rugăciunea Vesperelor prezidate de Pontiful Roman în bazilica petrină în solemnitatea Inimii Preasfinte a lui Isus.
Cine merge la Sfânta Liturghie, îngenunchează la scaunul de spovadă sau cel care cere o îndrumare spirituală, afirmă Papa în cuvântul său despre preoţie, are în faţa sa un preot, dar de fapt vrea să-l întâlnească pe Cristos şi să asculte glasul lui Dumnezeu. Aceasta este simpla şi în acelaşi timp înalta menire a preotului: el trebuie să fie un chip dincolo de care se întrevede un alt Chip, să pronunţe un cuvânt în care să răsune Cuvântul prin excelenţă. De la această răspundere extraordinară, care merge dincolo de simplele calităţi umane, decurge exigenţa ca însăşi umanitatea preotului să fie modelată în continuu după divinitatea Marelui şi Veşnicului Preot, Isus Cristos.
Este evident că dacă un preot, cu balastul limitelor sale şi harul stării preoţeşti, este chemat să măsoare în fiecare zi propria vocaţie cu metrul sfinţeniei – căci nimic altceva nu înseamnă a fi un 'alt Cristos' – ceea ce pentru el contează mai presus de toate este un sistematic examen de conştiinţă. Afirma Benedict al XVI-lea la Sfânta Liturghie a Crismei, din Joia Sfântă 2009:
• "Suntem într-adevăr pătrunşi de Cuvântul lui Dumnezeu? Este adevărat că acesta este hrana din care trăim, mai mult decât pâinea şi lucrurile acestei lumi? Îl cunoaştem cu adevărat? Îl iubim? Ne ocupăm lăuntric de acest Cuvânt pînă într-acolo încât dă cu adevărat o amprentă vieţii noastre şi formează modul nostru de gândire? Nu se întâmplă mai degrabă ca gândurile noastre să fie modelate mereu în funcţie de ceea ce se spune şi ceea ce se face? Oare criteriile după care ne măsurăm nu sunt deseori opiniile predominante? În cele din urmă, nu rămânem, oare, în superficialitatea a tot ceea ce se impune de obicei omului de astăzi? Ne lăsăm cu adevărat purificaţi lăuntric de cuvântul lui Dumnezeu?".

Preotul, observa Pontiful cu aceeaşi ocazie în prezenţa a peste o mie de preoţi, este un om "scos din conexiunile lumii şi oferit lui Dumnezeu". Iar ţelul final al acestui drum este motivul însuşi care a stat la baza proclamării unui An dedicat preoţilor şi preoţiei: să ajute în ei tendinţa către desăvârşirea spirituală, după cum afirma Benedict al XVI-lea la 9 martie când a făcut acest anunţ în faţa Congregaţiei pentru Cler. Ce altceva s-ar putea cere de la preoţi? Se întreba Sanctitatea Sa la 25 mai 2006 în timpul călătoriei apostolice în Polonia:
• "De la preoţi, credincioşii aşteaptă un singur lucru: să fie specialişti în a promova întâlnirea omului cu Dumnezeu. Preotului nu i se cere să fie expert în economie, construcţii sau politică. De la el se aşteaptă să fie expert în viaţa spirituală (...). Fiţi autentici în viaţa voastră şi în slujirea voastră! Privind mereu la Cristos, trăiţi o viaţă modestă, solidari cu credincioşii la care sunteţi trimişi. Slujiţi-i pe toţi! Dacă veţi trăi din credinţă, Duhul Sfânt vă va sugera ce va trebui să spuneţi şi cum va trebui să slujiţi".

Aşadar, privirea mereu îndreptată spre Dumnezeu şi mereu îndreptată spre oameni. Preotul trăieşte între aceste două lumi, dar impactul lucrurilor lumeşti asupra sufletului nu este mai redus asupra unui preot, care trebuie să fie lansat mereu spre cer. Benedict al XVI-lea, la Sfânta Liturghie a Crismei din 2008:
• "Preotul trebuie să fie unul care veghează. Trebuie să stea de pază în faţa puterilor insistente ale răului. Trebuie să ţină lumea trează pentru Dumnezeu. Trebuie să fie unul care să stea în picioare, drept în faţa curentelor timpului, drept întru adevăr, drept în efortul pentru bine".

Mijloacele de "perfecţionare" sunt cunoscute fiecărui prezbiter: Euharistia, fidelitatea faţă de rugăciune, formarea continuă şi profundă. Papa aminteşte aceste realităţi aproape în fiecare săptămână, când îşi deschide uşile casei pentru episcopii din întreaga lume cu ocazia vizitei ad Limina şi nu numai. Dar există un laitmotiv care pentru Sfântul Părinte nu poate lipsi din identitatea oricărui preot, după cum se exprima la 13 mai 2005 în faţa clerului roman:
• "Tot ceea ce este constitutiv din ministerul nostru nu poate fi produsul capacităţilor noastre personale (...). Suntem trimişi nu să ne vestim pe noi înşine sau opiniile noastre, dar taina lui Cristos şi, în El, măsura adevăratului umanism. Suntem însărcinaţi nu să spunem cuvinte multe, dar să devenim ecoul şi purtătorii unui singur Cuvânt, Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup pentru mântuirea noastră".