2009-06-16 17:00:51

A transmite copiilor credinţa: sondajul unui jurnalist din mişcarea "Echipele Notre-Dame" de spiritualitate familială


RV 16 iun 2009. "A transmite copiilor credinţa": este titlul unei cărţi scrisă de jurnalistul italian Fabio Narcisi, membru activ din mişcarea "Echipele Notre-Dame" care sprijină la nivel mondial spiritualitatea vieţii de familie. Publicat la editura Paoline din Peninsulă, volumul preia situaţii concrete din viaţa familiilor italiene, desigur, dar nu puţine elemente sunt comune oricărei familii. În plus, lucrarea prezintă şi rezultatele unui interesant sondaj despre pastorala baptismală, realizat în parohia Schimbării la Faţă din Roma.

Redacţia centrală a stat de vorbă cu autorul, Fabio Narcisi, întrebându-l mai întâi cum poate fi comunicată copiilor credinţa părinţilor:
• "Mai întâi de toate, trebuie comunicată în familie şi încă de la început, de când copilul se naşte şi este în leagăn. El percepe apropierea părinţilor săi de o manieră pe care o prezint în această carte, o apropiere care îl va ajuta să descopere prezenţa lui Dumnezeu mai ales cu ajutorul semnelor. Mă refer la semnul crucii, trasat pe fruntea copilului dimineaţă când se trezeşte sau seara când adoarme, un semn care se deosebeşte de toate celelalte pentru că este însoţit de cuvintele binecuvântării şi pentru că simte cum la acest semn glasul părinţilor se schimbă. Încet, încet, copilul va ajunge să simtă în acel semn şi acele cuvinte o prezenţă care conduce la un alt fel de paternitate, la Părintele tuturor, la Tatăl ceresc".

În carte este prezentat şi un sondaj. Care sunt rezultatele cele mai importante?
• "Faptul care s-a schimbat şi care contează din ce în ce mai puţin este mediul extern, cel care în trecut era impregnat de semnele religiozităţii şi ale sacrului datorită generaţiilor precedente. Elementele sacrului au dispărut şi odată cu acestea, a slăbit mult şi rolul educativ al familiei. În ultimii anii familia a dat, pentru spune astfel, o 'delegaţie' şcolilor catolice şi parohiilor în ce priveşte educaţia religioasă, astfel încât astăzi avem copii care la vârsta de opt ani, când încep pregătirea la prima Sfântă Împărtăşanie, nu ştiu să facă semnul Sfintei Cruci, fapt care arată că în anii precedenţi copilul nu a primit nicio formă de educaţie religioasă".

Aţi afirmat că taina Botezului reprezintă o ocazie pastorală şi de evanghelizare pentru întreaga familie. De ce? Răspunde Fabio Narcisi:
• "Pentru că atunci când părinţii merg la parohie să ceară Botezul pentru copilul lor, ei au trăit deja un eveniment extraordinar, naşterea unui copil, care le-a schimbat viaţa pentru totdeauna. Ei simt că acest copil este rodul iubirii lor, un dar pe care l-au primit, o întâlnire cu misterul vieţii. Acest copil nu exista dar acum există, are un drum asupra căruia părinţii trebuie să vegheze pentru că acest copil este un fiu al lui Dumnezeu. Acest fapt îi face pe părinţii să se simtă implicaţi în prima persoană, să fie co-responsabili şi în transmiterea credinţei faţă de copilul lor".








All the contents on this site are copyrighted ©.