2009-06-14 18:02:49

Duminică: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 14 iunie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Duminică în solemnitatea Trupul Domnului, la întâlnirea cu credincioşii pentru rugăciunea „Angelus” papa Benedict al XVI-lea a vorbit despre Pâinea vieţii lăsată lumii de Isus, semn că „iubirea există şi fiindcă există, lucrurile pot să se schimbe în mai bine iar noi putem spera”. Speranţa care provine din iubirea lui Cristos, ea este aceea care ne dă forţa de a trăi şi de a înfrunta dificultăţile. De această Pâine avem nevoie toţi, deoarece lung şi anevoios este drumul spre libertate, dreptate şi pace”. Pontiful a amintit milioanele de înfometaţi şi a curot o economie posibil de susţinut şi etică, în vederea Conferinţei ONU asupra crizei şi impactului acesteia asupra dezvoltării. Anunţat totodată începutul Anului Preoţiei, vineri 19 iunie în solemnitatea Sfintei Inimi.

- Durere şi consternare în Columbia pentru uciderea de către membri ai unei grupări de gherilă, a catihetului Humberto Echeverri Garro, profesor catolic de Doctrina socială a Bisericii. Omuciderea a avut loc joi 11 iunie în regiunea nord-orientală a ţării sud-americane, la Arauca.

- Anul Preoţiei: tema editorialului semnat de părintele Federico Lombardi la rubrica săptămânală Octava Dies.
 
- Iaşi. "Tu eşti preot în veci!" (Evr 5,6): Scrisoare pastorală a PS Petru Gherghel. episcop de Iaşi pentru Anul Sfintei Preoţii. Hotărâri şi recomandări generale pentru trăirea evenimentului bisericesc în Dieceza de Iaşi. În deschiderea anului dedicat preoţiei, vineri 19 iunie în fiecare parohie şi structură diecezană, are loc celebrarea unei sfinte Liturghii sau vecernii, la care vor fi făcute rugăciuni speciale pentru preoţi.

- Loreto. „Spuneţi tinerilor să aibă curaj în a privi înainte deoarece Domnul păşeşte cu ei”.Cu aceste cuvinte Benedict al XVI-lea se adresase miercurea trecută episcopului de Macerata-Loreto aprinzând torţa păcii, care duminică dimineaţă a ajuns pe jos la Sfânta Casă din Loreto, după pelerinajul nocturn Macerata-Loreto organizat de mişcarea Comuniune şi Eliberare şi la care au participat 80 de mii de tineri. Grijă maternă: pentru prima dată, cortegiul a fost închis de imaginea Maicii Domnului purtată pe umeri, Ea ultima dintre ultimii, pentru ca nimeni să nu rămână în urmă şi să se piardă.

- Assisi. Intră în faza finală lucrările celui de-al 187-lea Capitul general al Ordinului Fraţilor Minori în curs până în data de 20 iunie la Sfânta Maria a Îngerilor de la Porţiuncula şi axat pe tema: „A se lăsa provocaţi de Evanghelie”. Fraţii minori franciscani au trimis un mesaj Miniştrilor Economiei G8, care s-au reunit sâmbătă la Lecce în sudul Italiei, amintind „insuficienta recunoaştere a unor drepturi inalienabile ale persoanei umane”. În timpul Capitulului s-a reafirmat şi că mesajul franciscan continuă şi azi să fie legat profund de locul central al omului în creaţie.

- Roma. Împotriva sclaviei moderne a traficului de persoane în scop sexual. Ajuns la a doua sa ediţie se desfăşoară de la 15 la 18 iunie la Institutul „Fraţii Şcolilor Creştine” Congresul 2009 intitulat „Călugăriţe în reţea împotriva traficului şi exploatării sexuale cu referire la femei şi copii”. Congresul este organizat de Uniunea Internaţională a Superioarelor Generale de ordine şi congregaţii de călugăriţe şi de Organizaţia Internaţională pentru Migraţii.

- Marcată duminică Ziua mondială a donatorilor de sânge. Numeroase manifestări şi evenimente de promovare au fost organizate de asociaţiile de voluntari din toată lumea. Anual sunt circa 80 de milioane de donaţii la nivel mondial dintre care 12 milioane numai în Statele Unite; încă deosebit de mare, decalajul dintre nordul şi sudul Planetei.

- Bucureşti. În România se ridică la 16 numărul cazurilor de gripă AH1N1, după ce Institutul Cantacuzino a confirmat alte două îmbolnăviri.

- Yemen. Şapte germani, un inginer britanic şi o profesoară sud-coreeană, au fost răpiţi de rebeli şiiţi în nordul Yemenului, a anunţat astăzi Ministerul Apărării, citat de AFP. Printre cei şapte germani figurează un cuplu, trei copii şi două infirmiere, potrivit responsabilului din regiunea Saada. Cei nouă străini sunt membri ai unei organizaţii internaţionale care activează de mult timp în cadrul spitalului din oraşul Saada.

- Din actualitatea internaţională. Iran. Realegerea lui Mahmoud Ahmadinejad pentru un nou mandat de preşedinte al Iranului a generat un val de proteste violente din partea susţinătorilor opozantului Mir Hossein Moussavi care au acuzat fraudarea alegerilor şi au instigat la revoltă. Ahmadinejad a vorbit duminică naţiunii confirmând liniile strategice ale ţării sale pentru cel de-al doilea mandat. Duminică dimineaţă, străzile Teheranului au fost luate cu asalt, pentru a doua zi consecutiv, de peste 200 de simpatizanţi ai lui Moussavi care au aruncat cu pietre în forţele de ordine şi au scandat lozinci împotriva lui Ahmadinejad. "Moarte dictatorului", strigau protestatarii, care au fost dispersaţi de către forţele de ordine prin folosirea gazelor lacrimogene.
 
- Luni 15 iunie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Amos, profet, secolul 8 înainte de Cristos şi Sfântul Ieronim, anul 420; în calendarul roman sau latin Sfânta Iolanda, călugăriţă.








All the contents on this site are copyrighted ©.