Publicat programul vizitei pastorale a lui Benedict al XVI-lea la San Giovanni Rotondo
duminică 21 iunie
(RV - 10 iunie 2009) Au fost făcute cunoscut
miercuri principalele momente ce vor caracteriza vizita pastorală a lui Benedict al
XVI-lea la San Giovanni Rotondo, Italia, în data de 21 iunie. Papa
va decola în elicopter la ora 8 de pe eliportul Vaticanului pentru a ateriza spre
ora 9.45 pe stadionul terenul de sport „Anonio Massi” din San Giovanni Rotondo. După
20 de minute, va vizita în formă privată sanctuarul Sfânta Maria a Harurilor şi se
va reculege în rugăciune pentru a venera rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Pius
din Pietrelcina care se află în cripta sanctuarului. Întâlnirea cu credincioşii va
fi la ora 10.30 pe esplanada din faţa Bisericii dedicate Sfântului Capucin, unde Pontiful
va prezida Sfânta Liturghie şi va ţine omilia la sfârşitul căreia va recita antifonul
Îngerul Domnului.
În cursul după amiezii, la ora 16.45 Papa va întâlni bolnavii
în mare hol de al „Casa Alinarea Suferinţei”, împreună cu personalul medical şi conducerea,
cărora le va adresa un salut. Apoi, la ora 17.30 va întâlni preoţii, călugării, călugăriţele
şi tinerii în Biserica Sfântului Pius din Pietrelcina. Vizita sa va încheia puţin
după ora 18, când Benedict al XVI-lea va pleca în elicopter pentru întoarcerea în
Vatican.