2009-06-09 19:19:34

Marţi: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 9 iunie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- De la atomi la galaxii, de la particulele minuscule ale universului, „totul provine din iubire, tinde spre iubire, şi se mişcă mânat de iubire”. "Calea iubirii ne conduce la Dumnezeu": comentariul episcopului italian Bruno Forte la cuvintele Papei despre misterul Preasfintei Treimi, în alocuţiunea de duminica trecută la întâlnirea pentru rugăciunea Îngerul Domnului.

- Celebrările imediate prezidate de Papa: joi 11 iunie, Liturghia solemnităţii „Trupul şi Sângele Domnului”, seara la ora 19 în faţa Bazilicii Laterane, iar vineri 19 iunie, în solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, prezidarea Vesperelor secunde la ora 18 în Bazilica San Pietro pentru începutul Anului Preoţiei.

- Se vor încheia miercuri la Derry, în Irlanda, celebrările prilejuite de centenarul bisericii Long Tower, construită pe locul mănăstirii din anul 546, fondată de co-patronul spiritual, Sfântul Columba (; la finalul triduum-ului special, delegatul papei Benedict al XVI-lea, arhiepiscopul de Saint Andrew şi Edimburg, card. Keith Michael Patrick O'Brien, va prezida celebrarea euharistică pentru centenarul consacrării lăcaşului de cult, ţelul unor sugestive pelerinaje pentru credincioşii irlandezi.

- "Persecuţia nu poate înăbuşi puterea Cuvântului lui Dumnezeu": a afirmat cardinalul croat Josip Bozanić, arhiepiscop de Zagreb marcând joia trecută în insula Krk martirajul din anul 309 a Sfântului Cvirin, episcop.

- Episcopii europeni dezbat la Zagreb în Croaţia despre criza economică şi financiară. Episcopul Gianpaolo Crepaldi, secretarul Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, cere garanţii pentru cei săraci.

- Într-o carte îngrijită de directorul cotidianului L’Osservatore Romano, Giovanni Maria Vian, adevărata personalitate a lui Pius XII-lea ilustrată de istorici şi teologi. Titlul cărţii: „În apărarea lui Pius al XII-lea. Argumentele istorice”.

- "Apărarea vieţii umane de la concepere pînă la apusul ei natural": este motivul inspirator al Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii care a organizat marţi o reuniune programatică sub conducerea noului preşedinte, arhiepiscopul polonez Zygmunt Zimowski; "în timpul nostru", a afirmat mons. Zimowski, "suntem tot mai mult martorii unor situaţii în care inviolabilitatea vieţii nu este respectată"; în următoarele luni, departamentul Curiei Romane pentru Pastoraţia Operatorilor Sanitari pregăteşte a 18-a Zi mondială a bolnavului şi marcarea a 25 de ani de la 'Salvifici Doloris', scrisoarea apostolică din 1984 a slujitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea despre sensul creştin al suferinţei umane.

- "Absenteismul la alegerile europene denunţă lipsa de cunoaştere despre rolul Europei şi distanţa de facto dintre cetăţenii europeni şi instituţiile comunitare": a afirmat la Radio Vatican mons. Aldo Giordano, observatorul permanent al Sf. Scaun la Consiliul Europei, după maratonul electoral încheiat duminică în cele 27 de ţări ale Uniunii. Afirmarea formaţiunilor de centru-dreapta în dauna celor de inspiraţie socialistă, afirmă mons. Giordano, arată dorinţa cetăţenilor de a-şi recupera identitatea creştină într-un moment istoric de criză economică şi migraţie a popoarelor.

- New York. Premiul "Path to Peace", acordat anual de Misiunea Sf. Scaun la sediul Naţiunilor Unite, a fost decernat marţi postum arhiepiscopului de Mosul mons. Paulos Faraj Rahho; prelatul catolic irakian a fost răpit la 29 februarie 2008 la ieşirea de la Sf. Liturghie iar după două săptămăni a fost găsit fără viaţă lângă o groapă de gunoi. Pentru observatorul permanent al Sf. Scaun la New York, arhiep. Celestino Migliore, acordarea acestui premiu unei personalităţi religioase irakiene evidenţiază urgenţa de a respecta şi promova libertatea religioasă în Ţara din Golf. În opinia arhiep. Migliore, actuala retragere graduală a forţelor internaţionale din Irak lasă în urmă o situaţie precară cu societate mai nesigură din punct de vedere etnic şi religios.

- India. În statul indian Orissa, creştinii din nou în vizorul atacurilor din partea extremiştilor, după arestarea unui lider, vinovat de omuciderea câtorva creştini tribali şi a unor agenţi ai Poliţiei centrale.

- Elveţia. A fost conferit în oraşul elveţian Lucerna, Premiul Caritas 2009, dotat cu 10 mii de franci, lui Ibrahim Muhammad, profesor de Fizică la Universitatea din Dacca în Bangladesh, pentru activitatea sa educativă în una din cele mai sărace ţări ale lumii.

- Mexic. Biserica mexicană în rugăciune pentru cei 44 de copii morţi în mare parte din cauza asfixierii în incendiul izbucnit vinerea trecută într-un azil din arhidieceza de Hermosillo; rugăciuni şi pentru refacerea celorlalţi copii internaţi în spital şi pentru mângâierea familiilor îndoliate.

- Sri Lanka. Creştini şi budişti împreună pentru reconstrucţia ţării, practicând „ahmisa”, doctrina non violenţei, şi alinând astfel suferinţa tuturor celor care au avut de suferit brutalitatea războiului.

- Bangladesh. Numeroşi preoţi, misionari şi călugări şi peste 700 de credincioşi s-au reunit la Jamutil în jurul episcopului de Dinapur, mons. Moses Costa, pentru consacrarea zilele trecute a unei noi biserici într-o zonă tribală.

- China. În vigilia sărbătorii Înălţării Domnului şi a Zilei Mondiale de Rugăciune pentru China din 24 mai, în catedrala diecezei de Tian Jin 208 de adulţi, după o intensă pregătire catehetică, au primit tainele iniţierii creştine: Botezul, Mirul şi Euharistia.

- Spania. Expoziţie de fotografie la Barcelona despre creştinii persecutaţi astăzi în lume, deschisă în sediul asociaţiei de drept pontifical „Ajutor Bisericii care suferă”.

- Bucureşti. Potrivit estimărilor Institutului Naţional de Statistică (INS), Produsul Intern Brut (PIB) al României a scăzut cu 6,2 la sută, în termeni reali, în primul trimestru din anul 2009 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008 şi s-a redus cu 4,6 la sută faţă de trimestrul patru al anului 2008.

- Londra. Deşi a fost aspru contestat în urma dezvăluirilor privind cheltuielile parlamentarilor şi după rezultatele slabe la alegerile europene, premierul britanic Gordon Brown a fost confirmat luni la conducerea Partidului Laburist.

- Bruxelles. Solicitat de preşedintele prin rotaţie al Consiliului European, José Manuel Durao Barroso şi-a anunţat candidatura pentru un al doilea mandat la conducerea Comisiei Europene. 53 de ani, jurist specializat în relaţii internaţionale, fostul premier portughez de centru-dreapta este preşedinte al Comisiei Europene din 2004.

- Din actualitatea internaţională. Coreea de Nord: personalităţi politice americane au anunţat începerea de negocieri cu liderii comunişti de la Phenian privind eliberarea a două jurnaliste americane condamnate la 12 de muncă forţată. Orientul Apropiat: trimisul american în regiune, George Mitchell, a solicitat la Tel Aviv reluarea procesului de pace israelo-palestinian. Gabon: preşedintele Omar Bango a murit duminică în Spania, după 41 de ani la putere. Roma: reunit marţi Grupul de Contact pentru Somalia, privind situaţia sutelor de mii de refugiaţi din faţa ciocnirilor armate dintre insurgenţii islamici şi forţele guvernamentale.

- Miercuri 10 iunie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Timotei, martir, anul 362 şi Sfinţii Alexandru şi Antonin, martiri, anul 313; în calendarul roman sau latin Fericitul Ioan Dominici, călugăr dominican, Florenţa, anii 1355-1418.








All the contents on this site are copyrighted ©.